Cine râde la urmă?

spectaculoasă, încât să vrei să o fotografiezi în toate fazele. Mai ales că plafonul este elementul de la care VW a pornit în încercarea de a elimina neajunsurile pe care le scoteau în

spectaculoasă, încât să vrei să o fotografiezi în toate fazele. Mai ales că plafonul este elementul de la care VW a pornit în încercarea de a elimina neajunsurile pe care le scoteau în evidenţă toate modelele cu patru locuri propuse de concurenţă: montanţii foarte lungi ai parbrizului, portbagajul lung şi de cele mai multe ori foarte impractic, locurile minuscule din spate sau gama redusă de motoare. Soluţia VW a fost un plafon cu cinci elemente (în loc de deja consacrata variantă cu trei). A costat un pic mai mult, dar eu cred că a meritat. Pentru că segmentele sunt mai înguste şi ocupă ceva mai puţin loc în portbagaj. Din acelaşi motiv, lungimea capacului a fost redusă, un Eos acoperit reuşind chiar să arate ca un coupe, nu doar să se laude cu numele. Apoi, ampatamentul este mai mare, subsemnatul - la 1,87 - reuşind să stea în spate fară grimase şi dureri de genunchi. şi ca să ajung din nou pe locul şoferului… montanţii mai scurţi (avantajaţi de lungimea mai mare a hardtopului amovibil) nu mai dau impresia că se interpun între tine şi cer. Ah, şi să nu uit, plafonul - o combinaţie de metal şi sticlă - se poate transforma şi într-o trapă atunci când afară e prea rece pentru o decapotare completă. Deci, notă mare pentru ingeniozitate.
Despre design… undeva între Golf şi Passat (modele de la care preia şi partea tehnică), un pic feminin (deşi se estimează o clientelă împărţită în mod egal), relaxat şi subtil în tuşe. Atitudine care se reflectă oarecum şi în modul în care se conduce. Cinci motoare sunt disponibile, dar nici măcar nu prea are rost să amintesc de cele două extreme - 1.6 (115 CP) şi V6 (250 CP) - din moment ce se aşteaptă ca mai puţin de 10 la sută din cumpărători să opteze pentru ele. Greul îl va duce FSI-ul de 2 litri şi 150 CP, dar şi versiunea turbo a sa (200 CP) sau TDI-ul de 140 CP.
Maşina e destul de grea, iar soluţia constructivă se face simţită în cazul tuturor motoarelor. Eos este subvirator şi ori de câte ori presezi acceleraţia mai tare în viraje te "bucuri" de becul din bord care anunţă intervenţia ESP-ului. Dar asta e o chestie care m-ar fi deranjat dacă eram într-o maşină sport, iar Eos nu-şi propune să fie aşa ceva. El se vrea un automobil "de plăcere" care, graţie unui acoperiş ingenios, trece şi drept un automobil suficient de util ca să ţi-l poţi lua pe post de maşină de fiecare zi.
E bine izolat fonic, nu face mare zgomot la vânt (dar trebuie să nu uiţi să deschizi micul paravânt integrat în rama superioară a parbrizului), e bine legat, atent lucrat şi echipat cu toate sistemele de siguranţă (inclusiv un airbag lateral cap-torace dezvoltat special pentru acest model). În plus, vine cu o listă lungă de opţiuni şi accesorii (chiar şi suport pentru cutie de bagaje sau biciclete), ideea fiind tocmai de a-i tenta şi pe cei care până acum fugeau de aspectele mai puţin practice ale acestui gen de maşini. Preţul? Porneşte de la 19.730 pentru motorul de 1.6, dar şi FSI-ul şi TDI-ul merită din plin sumele pe care le cer în plus. Nervoşii pot lua în calcul şi motoarele mai şmechere, dar trebuie să reţină că nu vor avea parte de cine ştie ce plus de dinamică. Poate doar câteva liniuţe mai violente pe la semafoare, dar atât. Spiritul maşinii se simte excelent şi la motoarele medii, atunci când mergi relaxat privind peisajul şi bucurân-du-te de răcoarea unei dimineţi la munte sau de culorile unui asfinţit pe malul mării.

Nemţii au privit la concurenţă şi au reuşit să facă o maşină care dă uitării câteva dintre hibele importante ale rivalelor. Astfel că, punând la socoteală şi buna imagine de marcă, este de aşteptat ca Eos să prindă în rândul cumpărătorilor segmentului CC. şi, în egală măsură, să-i determine pe rivali să replice. Spre binele consumatorilor.