Oficial! Pe 15 noiembrie naţionala României joacă la Groznîi, contra Rusiei
0După ce vor disputa, pe 11 noiembrie, cel de-al patrulea joc din preliminariile Campionatului Mondial 2018, cu Polonia, tricolorii se vor deplasa în Rusia pentru un ultim joc în 2016.
Reprezentativa noastră va juca împotriva Rusiei, gazda turneului final de peste doi ani. Partida este programată marţi, 15 noiembrie, de la ora locală 19:00, pe stadionul Akhmat-Arena din Groznîi.
România a mai întâlnit Rusia, după destrămarea Uniunii Sovitice, o singură dată: un amical disputat la Bucureşti în martie 2008, câştigat de tricolori cu 3-0. În faţa URSS avem următorul palmares: trei succese, două remize şi patru înfrângeri, golaveraj 10-13.
Pentru cele două jocuri din noiembrie, cu Polonia (11 noiembrie, ora 21:45, Arena Naţională) şi Rusia (15 noiembrie, ora locală 19:00, Akhmat-Arena/Groznîi), selecţionerul Christoph Daum a convocat un lot lărgit format din 29 de jucători:
Portari: Ciprian Tătăruşanu (Fiorentina, 41/0), Costel Pantilimon (Watford, 23/0), Silviu Lung (Astra, 3/0), Valentin Cojocaru (Crotone, 0/0)
Fundaşi: Cristian Săpunaru (Astra, 19/0), Romario Benzar (FC Viitorul, 3/0), Vlad Chiricheş (Napoli, 43/0), Bogdan Ţîru (FC Viitorul, 0/0), Cosmin Moţi (Ludogorets, 10/0), Dragoş Grigore (Al Sailiya, 26/0), Alin Toşca (FC Steaua Bucureşti, 3/0), Steliano Filip (Dinamo, 6/0), Gabriel Enache (FC Steaua Bucureşti, 4/0), Iasmin Latovlevici (Karabükspor, 9/0)
Mijlocaşi: Eric Bicfalvi (Tom Tomsk, 3/0), Ovidiu Hoban (Hapoel Be'er Sheva, 26/1), Dragoş Nedelcu (FC Viitorul, 0/0), Răzvan Marin (FC Viitorul, 2/1), Nicolae Stanciu (Anderlecht, 10/5), Alexandru Maxim (VfB Stuttgart, 27/1), Alexandru Chipciu (Anderlecht, 25/4), Adrian Popa (FC Steaua Bucureşti, 19/3), Andrei Prepeliţă (FC Rostov, 12/0)
Atacanţi: Bogdan Stancu (Genclerbirligi, 46/12), Andrei Ivan (CSU Craiova, 3/0), Florin Andone (Deportivo La Coruña, 11/1), Gheorghe Grozav (Terek Grozny, 12/3), Denis Alibec (Astra, 6/1), Dorin Rotariu (Dinamo, 1/0) Body