JO 2020 au învins ipohondria: Impactul pandemiei asupra evenimentului în cifre şi în cazuri depistate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În 2021, la aproape doi ani de la startul pandemiei, avem oameni care continuă să ceară oprirea tuturor activităţilor, în numele unei salvări care n-a venit şi nici nu va veni
În 2021, la aproape doi ani de la startul pandemiei, avem oameni care continuă să ceară oprirea tuturor activităţilor, în numele unei salvări care n-a venit şi nici nu va veni

S-a cerut anularea Jocurilor Olimpice, inclusiv cu câteva ore înainte de festivitatea de deschidere. Acum, când totul a decurs ca la carte, cifrele furnizate de „France Presse“ arată cât de aberantă ar fi fost o asemenea decizie.

Pandemia de coronavirus a debutat în forţă, cu sloganul „Stăm acasă, salvăm vieţi“. Acum, când ne apropiem de doi ani de la acel moment, unii insistă să ducă viaţa înainte tot cu acest slogan.

Tocmai de aceea, au existat voci care au cerut insistent, atât anularea Euro 2020, cât şi scoaterea din calendar a Jocurilor Olimpice de la Tokyo. Chiar şi în 2021, după apariţia vaccinului! Doar că, în primul rând din raţiuni financiare, asemenea scenarii n-au mai fost luate în calcul, ca anul trecut, în ciuda avertismentelor apocaliptice. Mai mult, UEFA, forul fotbalistic european, a fost atât de hotărât în a organiza meciurile cu spectatori în tribune, încât a scos Dublin şi Bilbao de pe lista oraşelor-gazdă, pentru că ele au refuzat să permită accesul fanilor pe stadioane.

Japonezii şi cei de la Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) n-au fost, totuşi, atât de vehemenţi. Aşa că s-a decis ca JO 2020 să aibă loc, dar fără spectatori în tribune. Acum, când evenimentul s-a încheiat, agenţia „France Presse“ a furnizat cifrele legate de pandemie şi impactul lor asupra evenimentului găzduit de Japonia. Concluzia? Anularea Jocurilor Olimpice, din cauza COVID-19, ar fi fost o aberaţie.

JO2020

430 de cazuri, din peste 20.000 de teste pe zi!

Potrivit sursei citate, între 1 iulie şi 8 august, adică de când au început să sosească oameni în Japonia pentru JO 2020 şi până în momentul în care a avut loc festivitatea de închidere, cifrele COVID-ului au arătat aşa:

*20.000 de teste au fost efectuate, zilnic, în Satul Olimpic.

*430 de cazuri au fost depistate, în total, în această perioadă de cinci săptămâni, printre cei 52.000 de oameni care au avut legătură cu acest eveniment. Vorbim despre oameni veniţi din afara Japoniei (jurnalişti, echipaje de producţie), sportivi, antrenori, voluntari japonezi şi forţele de ordine.

*Cele mai multe cazuri au fost printre oamenii care trăiesc în Japonia. Doar 29 de sportivi străini şi 25 de membri ai presei internaţionale au avut teste pozitive pentru COVID-19.

*Singurul focar a fost la echipa de înot a Greciei. Aici, cei 12 sportivi au fost puşi în carantină, în a doua săptămână de la JO 2020, după ce cinci dintre înotători au fost depistaţi cu COVID-19.

Tokyo 2020 s-a organizat. Ceea ce înseamnă mult. Înseamnă că suntem pe drumul cel corect de revenire la o viaţă normală. Suntem pe drumul revenirii la normalitate. Acesta e mesajul transmis de această ediţie a Jocurilor Olimpice.  Eliud Kipchoge (Kenya), campion olimpic în proba de maraton  

*Singurii care au încercat să fenteze „bula“ de la Satul Olimpic au fost cei din lotul de judo al Georgiei. Aceştia s-au strecurat în oraşul Tokyo într-o vizită turistică! La revenire în Satul Olimpic, acreditările lor au fost ridicate şi au fost daţi afară! Şi echipa de hochei a Australiei a fost amendată, după ce membrii ei au ieşit din Satul Olimpic pentru a cumpăra... bere!

Concluzia după JO 2020 a fost anunţată chiar de guvernatorul oraşului Tokyo, Yuriko Koike: „Evenimentul a avut un impact benefic asupra situaţiei epidemiologice. Pentru că mulţi oameni au stat în case, ca să vadă probele la televizor“.

0 cazuri de COVID-19 au existat, la Bucureşti, printre cei peste 52.000 de spectatori care au asistat la cele patru meciuri de la Euro 2020.  

Jocurile Paralimpice, cu spectatori?

După succesul organizării JO 2020, japonezii se pregătesc acum pentru Jocurile Paralimpice (24 august - 5 septembrie). Care vor fi găzduite, de asemenea, de Tokyo. Doar că, de această dată, e posibil să fie permis accesul spectatorilor în tribune. O decizie în acest sens urmează să fie luată în următoarele zile.

JO2020
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite