Iuliu Mureşan: "Cred că ne-am antamat titlul de campioană"
0Preşedintele lui CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a declarat că a trecut prin mari emoţii, dar că victoria cu Unirea Alba Iulia, scor 3-2, i-a apropiat mult de titlul de campioană.
„Am avut mari emoţii cu acest meci. Dar e bine că am câştigat. Cred că, prin această victorie, ne-am antamat titlul de campioană. Chiar am vorbit şi cu băieţii”, a spus Mureşan cu vocea gâtuită de emoţie.
Eroul meciului, Cristi Bud, era fericit că a marcat trei goluri. „Este prima dată când marchez trei goluri în Liga I. Sunt foarte bucuros că golurile mele au adus cele trei puncte. Ne aşteptam ca meciul să fie greu, dar nici chiar aşa. Nu suntem încă în posesia titlului deoarece mai avem cinci finale”, a declarat Cristi Bud la emisiunea Fanatik Show.























































