Istvan Kovacs, delegare la Mondialul Cluburilor: S-a stabilit meciul pe care îl va arbitra

0
Publicat:

Românul Istvan Kovacs va arbitra prima semifinală a Cupei Mondiale a Cluburilor, care va opune marţi, în Maroc, echipa braziliană de fotbal Flamengo Rio de Janeiro şi formaţia saudită Al Hilal Riad, potrivit site-ului FIFA.

Istvan Kovacs, un arbitru apreciat la nivel international. FOTO: Arhiva Adevărul
Istvan Kovacs, un arbitru apreciat la nivel international. FOTO: Arhiva Adevărul

Arbitri asistenţi la meciul de la Tanger (21:00, ora României) vor fi românii Vasile Florin Marinescu şi Mihai Ovidiu Artene, iar al patrulea oficial a fost desemnat algerianul Mustapha Ghorbal.

Flamengo a intrat direct în semifinalele competiţiei, din postura de campioană a Americii de Sud (a câştigat Copa Libertadores), în timp ce Al Hilal, campioana Asiei, s-a impus, sâmbătă, la loviturile de departajare, cu 5-3, în faţa campioanei Africii, echipa marocană Wydad Casablanca. Cealaltă semifinală le va opune, miercuri, pe Al Ahly Cairo, vicecampioana Africii, şi pe Real Madrid, campioana Europei.

Kovacs a fost de opt ori delegat al patrulea oficial la Cupa Mondială de fotbal din Qatar, iar în ianuarie a condus finala Cupei Naţiunilor din Golf (Irak - Oman).

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite