Hagi „fierbe“: ce riscă Farul după ultima etapă din sezonul regulat în weekend ANALIZĂ
0Dacă patru poziții din play-off sunt adjudecate deja matematic de FCSB, Rapid, CFR Cluj și Universitatea Craiova, în schimb, pentru ultimele două poziții, 5 și 6, se bat cinci formații.
Vorbim despre cele care se află acum pe locurile 5-9. Desigur, la prima vedere, lupta e aprigă pentru că implică un număr mare de pretendente la play-off. Realist vorbind însă, Farul și Universitatea Cluj ar trebui să-și adjudece prezența în primele șase, fără prea mari emoții. Dobrogenii joacă pe terenul ultimei clasate, la Botoșani, în timp ce Universitatea Cluj va evolua tot afară, la Voluntari, întâlnind o trupă în degringoladă. Cu două victorii, Farul și „U“ sunt în play-off. Avem însă și alte scenarii.
Farul face egal cu Botoșani
Clubul patronat de Hagi merge în play-off, dacă Sepsi și Hermannstadt nu acumulează 43 de puncte. UTA, și dacă face 43 de puncte, trebuie să câștige la cinci goluri diferență în fața lui Dinamo, ca să ia locul Farului în play-off. Adică, un scenariu SF!
Universitatea Cluj face egal cu Voluntari
Echipa lui Sabău merge în play-ff în acest caz, doar dacă Farul pierde sau Sepsi, Hermannstadt și UTA nu câștigă.
În rest, pentru ocupantele locurilor 7-9 calculele prezenței în play-off încep cu condiția ca ele să învingă, iar Farul și „U“ Cluj să rateze victoria în weekend.
Scenarii puțin probabile, complexe
*Farul, Sepsi, Hermannstadt și UTA pot încheia sezonul regulat cu câte 43 de puncte. În acest caz, dacă „U“ Cluj câștigă, formația ardeleană va fi însoțită în play-off de Farul. Pentru că s-ar face un clasament în trei, între formațiile aflate la egalitate de puncte, iar Farul ar avea avantajul rezultatelor directe.
*„U“ Cluj pierde sau face egal, iar Farul, Sepsi, Hermannstadt și UTA încheie sezonul regulat cu câte 43 de puncte. În acest caz, Farul și UTA merg în play-off.
*„U“ Cluj pierde, Sepsi, Hermannstadt și UTA fac egal toate, iar Farul rămâne cu 42 de puncte. În acest caz, dobrogenii sunt, firește, în play-off. Și vor fi însoțiți acolo de Universitatea Cluj, 41 de puncte, la fel ca Sepsi, Hermannstadt și UTA. Doar că, în acest scenariu, „U“ va avea avantajul rezultatelor directe.
Etapa a 30-a, ultima din sezonul regulat
Vineri
CFR Cluj – Hermannstadt 20.00
Dinamo – UTA 20.00
Petrolul – Sepsi 20.00
Voluntari – Universitatea Cluj 20.00
Botoșani – Farul 20.00
Sâmbătă
Rapid – FCSB 20.00
Duminică
FC U Craiova 1948 – Universitatea Craiova 20.45
Luni
Oțelul Galați – Poli Iași 20.00
Clasament
1. FCSB 29 19 7 3 53-24 64
2. Rapid 29 14 10 5 51-32 52
3. CFR Cluj 29 14 8 7 53-29 50
4. Universitatea Craiova 29 12 10 7 45-37 46
5. Farul Constanța 29 11 9 9 37-38 42
6. Universitatea Cluj 29 10 11 8 35-38 41
7. Sepsi 29 11 7 11 41-33 40
8. Hermannstadt 29 9 13 7 36-30 40
9. UTA 29 10 10 9 36-42 40
10. Petrolul 29 7 14 8 28-30 35
11. Oțelul Galați 29 6 15 8 30-35 33
12. Poli Iași 29 7 11 11 32-43 32
13. FC U Craiova 1948 29 9 4 16 42-48 31
14. Voluntari 29 6 9 14 31-49 27
15. Dinamo 29 7 5 17 21-41 26
16. Botoșani 29 3 11 15 30-52 20
*Locurile 1-6 intră în play-off (tur-retur, în total 10 etape).
*Locurile 7-16 vor continua în play-out (manșă unică, în total 9 etape).
*Locul 1 din play-off participă în Liga Campionilor, iar locurile 2 și 3 din play-off, în Europa Conference League.
*Locul 3 din play-off va juca baraj cu câștigătoarea barajului dintre locurile 1 și 2 din play-out pentru un loc în Europa Conference League.
*Locurile 9 și 10 din play-out retrogradează direct. Locurile retrogradabile 7/8 din play-out joacă baraj cu locurile 3/4 din Liga 2.