Gabriel Trifu, interviu din inima Floridei, după o aniversare pe ocean: „Am plecat de la 17 ani, în România ar fi greu să am satisfacţiile profesionale de aici“

Gabriel Trifu, căpitan-nejucător al echipei de Cupa Davis a României, a împlinit 45 de ani în această săptămână şi a acordat un interviu în exclusivitate pentru „Adevărul“ .

Chiar dacă tricolorii nu au mai jucat vreun meci din aprilie 2019, întrucât noul coronavirus a anulat duelul din acest an cu China, Gabi Trifu continuă să muncească şi în ceste zile, să monitorizeze antrenamente de tenis ale unor copii din spatele monitorului. În Florida şi-a petrecut mai mult de jumătate din anii de viaţă, fiind plecat de la 17 ani în Statele Unite. Şi chiar şi în plină pandemie de COVID-19, cei mai apropiaţi prieteni de acolo au reuşit să-l surprindă la ceas aniversar pe Gabriel Trifu, într-o zi de marţi, de 14 aprilie.

45 de ani. Cum te simţi şi cum ai petrecut?
Sunt bine, cu fetele mele cele mici. Miercuri am fost cu prietenii pe ocean câteva ore, pentru că din cauza coronavirusluui nu avem foarte multe activităţi pe care putem să le facem. Am mers cu barca şi ne-am relaxat un pic.

Aţi putut ieşi cu barca pe ocean, deci? Cum e viaţa în aceste zile în Florida şi cum sunt restricţiile?
Sunt mai multe regiuni spre Miami în care măsurile sunt mai drastice. Aici unde sunt eu, în partea de sus, la Tampa, este mai lejer, încă sunt deschise nişte terenuri de golf, un club de tenis unde poţi să joci, dar în Miami totul e închis. Şi aici sunt oameni destul de agitaţi, care au fost şi au cumpărat mai tot din magazine - hârtie igienică, produse sanitare ş.a.m.d., dar s-au mai liniştit lucrurile şi s-au mai aranjat. Sunt restricţii, dar… nicidecum ca pe vremea lui Ceauşescu, că vezi doar un kilogram de cartofi şi un kilogram de banane. Au fost restricţii la apă, hârtie igienică şi produse de prim ajutor. Acum nu sunt rafturi goale la alimente sau hârtie igienică, dar la podusele sanitare - spirt sau dezinfectanţi sunt încă nişte probleme.

Cum e viaţa la 45 de ani? Mult diferiă faţă de cum ţi-ai fi imaginat că va fi?


Diferită nu aş putea să spun, pentru că fac ceea ce îmi place - să antrenez. Îmi place foarte mult tenisul. Bineînţeles că puteam face şi mai multe, dar pe partea profesională sunt foarte mulţumit. Muncesc, îmi place să învăţ copiii, de la vârstele cele mai mici până la profesionişti, fac ce îmi place şi asta e important.

Gândind puţin în procente: eşti acum în Statele Unite, mare parte din viaţa ta este acolo… Cât te simţi român, bucureştean şi cât american?
Familia mea, prietenii mei cei mai buni sunt acolo (n.r. - în România), dar de la 17 ani sunt în America, şi vrând nevrând trebuie să mă adaptez vieţii de aici. Însă sunt român mult mai mult decât american. Ca mentalitate suntem puţin diferiţi, dar cei şapte ani de acasă  sunt cei şapte ani de acasă pe care mama şi tata mi i-au dat. M-au crescut aşa cum au crezut ei de cuviiinţă, dar a trebuit să mă adpatez, să fac un business, să fac ceea ce îmi place, lucrurile sunt puţin diferite din punct de vedere al mentalităţii.

Pe culoarul amintirilor cu Gabi Trifu: „La un meci de tenis pe echipe, mi-am rupt cartilajul de la cotul drept... şi cam asta a fost cariera mea“

Pornim de la ceea ce visa Gabi - băieţelul de cinci ani şi păşind mai apoi din decadă în decadă, până când ajungem să aruncăm un ochi spre viitor... zece aniversări mai târziu.

...la 5 ani: 
Tenisul nu era în viaţa mea! Ce visam la cinci ani îmi e greu să spun, dar eram mai mult pe la bunici şi petreceam mult timp cu ei. Sportul nu era viaţa mea la vârsta aceea, poate doar fotbalul - ca toţi cei mici din generaţia mea din România. Tenisul l-am început relativ târziu, pe la nouă ani. Tatăl meu avea serviciul lângă Arenele Progresul. Mergeam pe acolo să se uite la tenis. Încet-încet am început să joc cu el, a început să îmi placă şi rezultatele au venit destul de repede. Aşa am ajuns să joc tenis din ce în ce mai mult…

...la 15 ani: Erau deja trofee pe acasă! La 14 ani am fost la Campionatele Euopene de copii, apoi în anul acela nu prea am făcut tenis, a fost o divergenţă cu antrenorii... şi nu prea am avut noroc. Dar m-am redresat foarte bine şi la 15 ani am câştigat Campionatele Naţionale la simplu, dublu şi mixt. Deci începusem să joc din nou foarte bine, după un an de pauză să-i spunem...

...la 25 de ani: 
Au început accidentările destul de serioase la coapse. Câţiva ani am încercat să le repar, dar nu prea am reuşit. Am început să joc mai mult dublu - o perioadă de încercări. Şi cariera de dublu a fost destul de scurtă, nici un an. Jucând doar dublu am avansat în primii 100, apoi la un meci de tenis pe echipe, din Germania, mi-am rupt cartilajul de la cotul drept... şi cam asta a fost cariera mea. Am avut multe necazuri după aia.

...la 35 de ani: Eraim deja retras, da. Cu Victor Hănescu am mers la US Open şi la Roland Garros. Nu mai jucam tenis de foarte mulţi ani, aveam doar clasamentul îngheţat şi a fost o plăcere de-a mea pe care Victor mi-a satisfăcut-o. Dacă aveam de ales, rămâneam în tenis şi jucam, probabil, cum joacă şi Horia sau Florin Mergea şi probabil că aş fi avut şi rezultate destul de bune. Dar, din cauza accidentării la cot, ani de zile nu am putut să ajung la un nivel acceptabil. Nu am avut de ales.

...la 45 de ani: Mulţumesc lui Dumnezeu că sunt sănătos, am prieteni foarte apropiaţi de foarte mulţi ani, încerc să îmi petrec timpul cât mai mult cu cele mici, îmi place ceea ce fac în sport - un atu foarte mare al meu. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că sunt unde sunt şi sper să fie aşa cât mai mult timp de acum înainte.

...la 55 de ani: Cum şi unde va fi Gabi Trifu la 55 de ani? Mi-e greu să spun ce va fi peste zece ani în lume, după cum vezi şi acum cu acest coronavirus... Sper să menţin aceeaşi cale dreaptă, să fiu totuşi în tenis, să-mi cresc copiii cât mai bine, să fiu alături de prietenii de familie. 
Mai mult ca sigur însă tot în Statele Unite voi fi, pentru că eu mi-am făcut un rost aici. Am plecat în Statele Unite de la vârsta de 17 ani, cred că mi-ar fi foarte greu să mă reîntorc în România, să am nişte satisfacţii profesionale pe care le am aici. Dar, nu se ştie niciodată!

„Pandemia va fi o lovitură pentru academiile de tenis, în special pentru cele mai mici“

Revenim în prezentul marcat de pandemia de coronavirus, dar păstrăm privirea îndreptată spre viitor.

Ai înfiinţat o academie de tenis în Florida, într-un fief al tenisului. Câte academii de tenis crezi că vor supravieţui acestei pandemii?
Cred că va fi o lovitură pentru academiile de tenis, în special pentru cele mai mici. Sunt multe academii de tenis de aici care şi-au închis porţile de o lună, ştiu că se vor face restructurări din toate punctele de vedere şi industria va avea de suferit. Cred că, per total, va fi o lovitură pentru tenis şi pentru sport în general, iar academiile vor fi din ce în ce mai puţine pe o perioadă de câţiva ani după părerea mea.

În ultimii ani au fost mulţi juniori români din tenis (n.r. - Mihaela Mărculescu, Selma Cadâr, Adrian Boitan etc) care au ales să o ia într-un fel pe urmele tale, să meargă la Colegiu în Statele Unite cu burse de tenis. Consideri că va mai fi o soluţie tangibilă în anii următori pentru români
?
Pe partea de şcoală este o opţiune foarte bună mai ales pentru cei care nu vor alege cariera de profesionist. Poţi merge la şcoală pe o bursă pe care ţi-o oferă. Poţi ajunge la antrenori foarte buni şi poţi juca şi 10-12 turnee profesioniste. Dacă vezi că faci faţă şi ai nişte rezultate foarte bune, câştigi, poţi oricând să te întorci şi să faci tenis profesionist. Din punctul meu de vedere ar fi o cale bună de ales.

Cum crezi că va arăta tenisul după pandemie? Cât de bulversate vor fi ierarhiile, jocul, lumea antrenorilor?
Am auzit mai multi variante. Cea mai drastică ar fi să nu se mai joace turnee până la final de an şi să reînceapă de la anul. E greu să ştii când această epidemie se va termina. Cred că se vor găsi soluţii de a pune tenisul din nou pe o cale dreaptă.

Câteva cazuri de coronavirus se înregistrau cam prin toate colţurile Americii. Bănuiesc că pentru a fi „safe“, organizatorii turneului au luat această măsură de amânare. Din punctul meu de vedere a fost o măsură justă şi după cum s-a şi văzut după, nu s-a mai jucat niciun turneu, deci cred că au luat cea mai bună decizie pentru a apăra toate interesele sportivilor din punct de vedere al sănătăţii. Gabriel Trifu, despre amânarea turneului de la Indian Wells, momentul zero al seriei de anulări în lanţ a evenimentelor sportive din cauza COVID-19

 1994 este anul în care Gabriel Trifu a devenit jucător profesionist de tenis

 148 ATP este cea mai înaltă poziţie atinsă de Gabi Trifu în clasamentul probei de simplu

 98 ATP este cea mai înaltă poziţie atinsă de Gabi Trifu în clasamentul probei de dublu

 1999 este anul în care Gabriel Trifu a câştigat singurul titlu al carierei la simplu - Challenger-ul de la Amarillo (Texas, SUA), după o finală cu americanul Brian Macphie (5-7, 6-4, 6-2)

 16 titluri la dublu în circuitele ITF şi Challenger a câştigat Gabriel Trifu între 1997 şi 2005, avându-i ca parteneri, printre alţii, pe Andrei Pavel, Alexander Waske şi Robert Lindstedt.