Exclusiv Fotbalistul căruia, ofticat, Hagi i-a aplicat un șut în fund muncește într-o fabrică de pește, la mii de kilometri de România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În week-endul în care FCSB primește medaliile de campioană, la meciul de pe „Arena Națională” cu Universitatea Craiova, programat sâmbătă seară, dinspre Oltenia se aude un oftat prelung. Este durerea care cuprinde Bănia fotbalistică la fiecare final de sezon, de mai bine de trei decenii. Oltenii așteaptă titlul din 1991. De atunci, trăiesc din amintiri și cu speranța unei alte generații câștigătoare. În urmă cu 34 de ani, cu Dănuț Bica (61 de ani, vârstă pe care o va împlini pe 23 august), antrenorul Sorin Cârțu începea echipa. Știa că se poate baza pe forța fotbalistului din Drăgășani. Acum, Bica a lăsat în urmă fotbalul românesc și își câștigă pâinea într-o fabrică de pește din localitatea daneză Hirtshals. De acolo, și-a accesat amintirile carierei.

Dănuț Bica, înconjurat peste tot de pești în Danemarca FOTO Colecție personală
Dănuț Bica, înconjurat peste tot de pești în Danemarca FOTO Colecție personală

Îl relaxa pe Hagi. „Regele” a răbufnit și a fost eliminat

Specificul rolului jucat de mijlocașul Dănuț Bica era marcajul la sânge pe care îl făcea la meciurile cu Steaua sau cu Dinamo. Antrenorul Sorin Cârțu îi cerea să nu miște vedetele celor doi granzi ale Capitalei, Gică Hagi și Dorin Mateuț, cu care Bica a fost coleg la Luceafărul.

Hagi și Bica au avut puterea să râdă după retragerea din activitate
Hagi și Bica au avut puterea să râdă după retragerea din activitate

Nu mișcau în duelurile cu mine. Din câte îmi amintesc, sper să nu spun prostii, în meciurile în care am jucat și îl aveam pe Hagi în marcaj, el nu a marcat niciodată în poarta Universității Craiova. Trebuie să știi să abordezi un adversar în marcaj, să nu-l lași să gândească, să nu-l lași să preia”, afirmă Bica. Era un jucător care nu folosea metode „murdare”, așa cum procedează stoperii din ziua de astăzi. „Eu mă cunoșteam cu Hagi, cum ar fi fost să-l înjur? Niciodată! Din contră, îi spuneam că este cel mai bun, ca să-l relaxez. Dacă îl lăsam să facă jonglerii pe lângă mine, nu-l mai vedeam, nu-i mai prindeam nici numărul. La un cantonament cu Luceafărul în Olanda, când Hagi a ieșit în evidență, mi-am dat seama că este altă clasă decât mine”, povestește Dănuț.

Bica, în perioada când era fotbalist  FOTO Colecția personală
Bica, în perioada când era fotbalist FOTO Colecția personală

La un meci în care Universitatea a întâlnit Steaua pe stadionul „Central”, înainte de Mondialul din Italia 1990, Dănuț Bica l-a marcat la sânge pe Hagi, forțându-l pe „Rege” să-i dea un șut în fund, gest pentru care a fost eliminat. Lui Hagi i-a sărit muștarul că jocul nu-i ieșea. Și-a vărsat nervii pe adversar. Nu era pentru prima dată când Dănuț era umbra lui Hagi pe teren, dar a fost ultima întâlnire pe teren a celor doi foști colegi de la loturile naționale de juniori și de tineret. Bica n-a uitat cum a procedat după faza respectivă: „M-am dus la margine și l-am întrebat pe Cârțu, în glumă: nea Sorine, eu acum ce mai fac?”.

L-a lovit pe Mateuț

Bica a sărit calul pe teren, dar are justificare: „Nu am primit în toată cariera niciun cartonaș roșu. Și o singură dată mi-am lovit un adversar. La un meci cu Dinamo, Mateuț m-a lovit cu cotul în față. La un corner, când arbitrul și toți ceilalți erau atenți asupra careului, el era la vreo 20-30 de metri de poartă. Atunci, i-am dat un pumn. N-a văzut nimeni gestul meu. A căzut pe teren, a intrat targa și l-a luat. Când a revenit pe teren, i-am zis să nu mai facă așa ceva”.

Dănuț Bica, în echipamentul de joc
Dănuț Bica, în echipamentul de joc

Salariu dublu la Sportul

Din om de bază în trupa oltenilor, Bica s-a transferat în gașca boemă de la Sportul Studențesc, unde lideri erau Stănici și Răduță. A stat în cameră cu Gheorghe Ceaușilă, cel care la radio și în presa vremii apărea ca C. Gheroghe, ca să nu supere familia conducătoare a României de dinainte de Revoluție. În Regie, Bica a ajuns după ce Sorin Cârțu i-a făcut vânt de la Craiova. În Capitală a găsit condiții excelente. „La Craiova, în anul titlului aveam salariu de 3.000 de dolari pe an, iar la Sportul mi-au dat 7.000 de dolari pe an. Cu salariul ăla puteai lua o garsonieră în București sau un apartament în Drăgășani. Aveam condiții excelente la Sportul. Stăteam în apartamente ale clubului, era un fel de cămin, dar aveam toate condițiile”. După Sportul, Bica a mai evoluat în Divizia B pentru Chimia Râmnicu Vâlcea, apoi s-a retras.

Mijlocașul, bucuros după un gol cu Petrolul, în perioada Vâlcea
Mijlocașul, bucuros după un gol cu Petrolul, în perioada Vâlcea

I-a luat sutele lui Răzvan Lucescu

La Sport, Răzvan Lucescu era doar fiul lui „Il Luce”. Competitiv, Dănuț Bica l-a provocat pe puștiul cu 5 ani mai mic decât el. „Când am ajuns cu Sportul la o vilă de protocol al lui Ceaușescu de pe la Severin, la cazare exista și o masă de ping-pong. Mie îmi plăcea să joc și tenis de masă. M-am luat la întrecere cu Răzvan. Pariam pe 100 de lei setul. Țin minte că i-am luat vreo 13 sau 14 seturi la rând. Am jucat până m-a bătut el prima dată. A fost ambiția lui să nu se lase! Asta a fost marea lui calitate. Nici ca portar nu era cine-știe-ce, la început de carieră. Era al treilea din lot, titular era Speriatu. Dar Răzvan era atât de ambițios, că așa ceva nu mai văzusem. Rămânea să-i tragem la poartă după antrenament câte o jumătate de oră, câte o oră. La început a fost forțat în echipă, a fost impus în poartă, am pierdut câteva meciuri din cauza lui, dar apoi a apărat pe merit”, rememorează fostul mijlocaș.

Bica, dreapta, alături de Neagoe
Bica, dreapta, alături de Neagoe

Câștigă 2.000 de euro pe lună

De patru ani, Dănuț Bica își duce traiul în nordul Europei. Lucrează într-o fabrică de pește aflată la 60 de kilometri de Aalborg. Stă câte 7-8 luni în Danemarca, apoi din decembrie se retrage în țară. Rămâne lunar cu 2.000 de euro în buzunar, după ce plătește o chirie modică, de 2.000 de coroane (circa 1.300 de lei), pentru că locuiește la un român. Pensia îi dă frisoane. Are doar 11 ani pe cartea de muncă, după ce perioada de trei ani de muncă în Franța nu i-a fost contabilizată. La Craiova are legitimație pentru a vedea pe viu meciurile „Științei”. Dar, nu știe dacă titlul îl va prinde în viață. Are însă speranță: „La ce condiții sunt la club, dacă au luat titlul Unirea Urziceni, Oțelul Galați și Astra Giurgiu, nu se poate să nu-l ia și Craiova. Iar Hagi a luat-o de la zero și a reușit”.

Merge la vot

Departe de România, Dănuț Bica spune că va vota și la alegerile de duminică. La urne se vor înfrunta candidantul indepenedent Nicușor Dan (55 de ani), primarul Capitalei, și reprezentantul AUR, George Simion (38 de ani). „Am fost în primul tur și mă mai duc o dată acum. Chiar dacă secția de vot este la o distanță de 60 de kilometri, la Aalborg. Zici că un vot nu contează, dar adevărul este că el contează”, este analiză politică la zi făcută de Bica.

A căzut la închisoare

În 2004 de ani, Dănuț Bica a ajuns la închisoare în România într-un dosar de proxenetism. A fost condamnat pentru trafic de persoane și încarcerat pentru 3 ani și 8 luni. A petrecut 7 luni în închisoarea din Târgu-Jiu, apoi a fost transferat la Penitenciarul Craiova. Nu vrea să-și mai aducă aminte de perioada de doi ani petrecută după gratii. Se prezintă ca o victimă: „Sunt amintiri urâte și nici dușmanilor mei nu le doresc să ajungă acolo. Procurorul a zis că am față de proxenet și m-a băgat la închisoare. Judecătorul făcea ce zice procurorul, căci erau mână-n mână”. Florin Prunea a vorbit recent despre socrul lui Bica, Vasile Gorun, zis „Vulturul”, pe care îl vedea la meciuri și care ar fi fost cunoscut drept unul dintre cei mai influenți interlopi din Vâlcea pe vremea comunismului. „Era circul de pe lume cu el. Dar ce fotbalist! A făcut un an, da. Acum e prin Danemarca, mi se pare, la muncă. Dar știi cine era socrul lui, nu? Băi, când venea Gorun la meciuri la Craiova cu pălăria aia mare în cap, ne era o frică, să moară Bibi, tuturor”, a relatat recent Florin Prunea, la iAMSport.

Bica, la un meci de old boys
Bica, la un meci de old boys
Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite