EXCLUSIV Un interviu inedit cu Ion Marin. A dat peste un Gigi Becali arab în Kuweit şi i-a transmis lui Cornel Dinu: „Nimeni nu te plăteşte pentru ce ai fost“
0
Cine şi-a imaginat că doar în România există finanţatori precum cei din Liga I, care se bagă în viaţa echipei, s-a înşelat. Aflat din iulie 2012 în Kuweit, „Săpăligă“ a descris faţa nevăzută a fotbalului arab şi a povestit cum decurg şedinţele sale cu şeicul care vine cu banii.
Ion Marin a descoperit fotbalul arab, ca antrenor, relativ târziu. Abia în 2009, la 55 de ani, a prins primul său contract în Asia, la Al-Ittifaq (Arabia Saudită). Atunci, deşi era „principal“ la Dinamo, n-a stat pe gânduri şi a plecat din „Ştefan cel Mare“ la o zi după un 1-4 usturător cu Galatasaray în grupele Ligii Europa. Atunci, a ales un contract care până în ziua de azi rămâne cel mai mare pe care l-a prins din postura de tehnician. Între timp, a trecut şi prin Emirate, unde şi-a trecut în CV o victorie cu 5-0 împotriva unei echipe pregătite de Maradona. Când a revenit în ţară, „Săpăligă“ nu şi-a găsit loc decât la Dinamo II. După şapte luni la formaţia secundă a „câinilor“, a reuşit să se întoarcă în Asia, la Al-Kuweit, club cu care a obţinut cele mai bune rezultate pe care le-a avut în străinătate.
„Weekend Adevărul“: V-am verificat bilanţul, înainte să vă sun, şi am văzut că aţi câştigat campionatul şi Cupa AFC (n.r. – competiţie care în Asia echivalează cu Liga Europa) în primul sezon, iar acum sunteţi lider în campionat şi la un pas de o nouă finală în Cupa AFC. Care secretul acestor rezultate?
Ion Marin: Dacă ar fi să răspund ca în România, ar trebui să zic: muncă, disciplină şi seriozitate. Dar îţi răspund sincer: clubul ăsta a avut o mare foame de a câştiga trofee, fiindcă, atunci când am ajuns eu aici, Al-Kuwait nu mai luase nimic de patru ani. Pe lângă această foame de trofee, clubul are şi un patron cu foarte mulţi bani. Şi omul vrea să câştige tot. Fără dorinţa şi banii patronului, n-aş fi realizat nimic. În fotbal e foarte simplu: vrei rezultate, atunci trebuie să plăteşti. E vrăjeală, dacă cineva a zis altfel. În fotbal, dacă nu plăţeşti, prima consecinţă e că o să ai nişte jucători lipsiţi de motivaţie cu care nu poţi să faci nimic.
Şi câţi bani investeşte şeicul de la Al-Kuwait?
Echipa asta are un buget uriaş. Nu ştiu suma exactă, dar ca să-ţi faci o idee îţi spun aşa: patronul susţine, pe lângă echipa de fotbal, şi multe alte sporturi. Apoi, eu am în echipă nişte stranieri cu contracte foarte mari. Am un tunisian care ia 700.000 de dolari numai din salariu.
E cel mai bine plătit jucător de la echipă?
Nu. Cel mai bine plătit e un brazilian, Rogerinho. În 2012, a fost votat cel mai bun fotbalist străin din Asia. Are contract de un milion de dolari. În vară, Al-Ahli din Arabia Saudită i-a făcut o ofertă cu un salariu de 1,5 milioane de dolari pe an, plus cinci milioane de dolari sumă de transfer. Patronul nostru nu i-a dat însă drumul.
Acest Rogerinho ar avea loc în Liga I?
Ce vorbeşti, domne? Străinii pe care îi am eu în echipă sunt peste străinii care vin în Liga I. Păi, în campionatul românesc, Al-Kuwait s-ar clasa între primele opt, fără probleme!
Adică Al-Kuwait bate acest „New Dinamo“? Nu de alta, dar Dinamo e pe opt în Liga I.
N-am văzut nicio echipă românească în afară de Steaua în acest sezon. Şi am văzut Steaua doar în Liga Campionilor, pe postul Al-Jazeera.
Ca potenţă financiară, fotbalul din Kuweit e mult peste cel din România?
Nici nu se compară. Îţi dau un exemplu: aici premierea nu se face ca în România, în funcţie de minutele jucate de fiecare fotbalist. Anul trecut, am luat Cupa AFC, iar toţi jucătorii, de la golgheterul echipei până la al treilea portar, au luat câte 30.000 de dolari drept primă.
Şi dumneavoastră?
Nu contează cât am luat eu (râde). Important e că la mine şi la secunzii mei totul e trecut în contract, iar de când suntem aici, de doi ani, oamenii ăştia s-au comportat extraordinar cu noi. Dacă au întârziat cu două zile plata banilor, au venit şi şi-au cerut scuze. E o altă lume faţă de România, nu există termen de comparaţie.
Cum şi-au arătat aprecierea faţă de rezultatele pe care le-aţi obţinut?
Imediat după ce am luat Cupa AFC, în noiembrie 2012, la revenirea în Kuweit, m-au chemat şi mi-au prelungit contractul cu salariul mărit substanţial.
Câte sezoane ar fi trebuit să antrenaţi în România ca să luaţi banii pe care îi câştigaţi într-un sezon în Kuweit?
Ohhh! Nici nu se compară contractul pe care îl am aici cu ce am avut în ţară. E o diferenţă uriaşă, incomparabilă. Şi nu e cel mai mare contract pe care l-am avut în lumea arabă. Când eram în Arabia Saudită, la Al-Ittifaq, câştigăm şi mai bine. Numai că acolo n-am luat niciun trofeu, ca aici. Am dus echipa în grupele Ligii Campionilor, dar n-am luat trofee.
Să înţeleg că în România nu vă mai întoarceţi, ca antrenor?
Nu sunt ca alţii şi nu o să mă dezic niciodată de România. Abia aştept să mă întorc acasă şi cred că încă pot să am un cuvânt de spus, ca antrenor, în fotbalul românesc. Oricând aş lucra în Liga I cu cea mai mare plăcere.
Ce v-ar atrage înapoi în ţară, în condiţiile în care, ca bani, ziceaţi că e o diferenţă uriaşă între România şi lumea arabă?
Sunt multe chestii. Sincer, nu ştiu câţi ani mai pot rezista aici, în condiţiile actuale. În primul rând, stau singur. Familia vine să mă viziteze doar în vacanţa fetei şi dacă ea n-are examene. În timpul sezonului, eu am meciuri din trei în trei zile. Nu reuşesc să smulg mai mult de patru, cinci zile libere ca să dau o fugă până în România. Şi dacă ajung acasă, trebuie să mă întorc repede aici.
Altceva?
Condiţiile climatice pe care nu le poţi neglija. Păi, vara care a trecut a fost cea mai dificilă din viaţa mea. Am avut temperaturi de 55 de grade Celsius în timpul zillei. Azi, am ieşit din casă dimineaţă, erau 35 de grade şi ne era frig!
Ce făceaţi la 55 de grade?
Ce să faci? Primul antrenament al zilei îl făceam în sală, cu aer condiţionat. Al doilea era programat la 11 seară, când erau doar 47 de grade.
Deci, singurătatea şi clima sunt cele mai mari probleme.
Mai sunt şi altele. E o altă lume cu multe restricţii şi obiceiuri cu care te obişnuieşti cu greu. Eu ştiu că din momentul în care ies din casă, sunt monitorizat şi studiat ca străin. Trebuie să ai grijă cum te îmbraci, cum te comporţi, ce zici. Trebuie să fii manierat, fiindcă ei îţi analizează fiecare gest.
În afară de Mihai Stoichiţă, care e la Al-Salmiyah, şi cu care mă văd des, mai sunt români pe aici. Sunt nişte ingineri din Ploieşti, care stau de 17 ani aici cu familiile. Sunt români care lucrează în domeniul medical, în domeniul petrolier. Mai sunt tineri, care lucrează ca vânzători în mall. Unii detestă lumea arabă, dar eu nu mă încadrez în această categorie. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dat această şansă să ajung în această lume, să câştig mulţi bani şi să-mi rezolv multe dintre probleme. Ion Marin, antrenor Al-Kuwait
„Îmi pare rău de Dinu, dar nimeni nu te plăteşte pentru ce ai fost“
Ce planuri de viitor aveţi?
Eu sunt de părere că, în lumea arabă, mai mult de doi ani nu trebuie să să stai la o echipă. Noi acum îi stoarcem pe aceşti jucători. Lotul e neschimbat, de când am venit eu aici. După părerea mea, dacă noi reuşim să luăm titlul şi Cupa AFC şi în acest sezon şi dacă intrăm şi în grupele Ligii Campionilor, la anul n-ar mai trebui să stăm aici. Sau, dacă stăm, atunci trebuie o remaniere serioasă a lotului, în primul rând, pentru Liga Campionilor.
Ce fel de om e patronul echipei?
Eu am aflat mai târziu, dar au fost alegeri în Kuweit, anul ăsta. Patronul nostru a ajuns acum al doilea om din stat, ca putere. Practic, e după Emirul Kuweitului. E şeful Parlamentului. Aşa am mai scăpat şi noi de el (râde). Acum nu mai are timp de fotbal şi de meciuri. Înainte, venea la fiecare antrenament, de meciuri nu mai zic, şi stătea fix lângă mine. Acum ne omoare cu telefoanele. Se interesează de echipă, de antrenamente, de tot ce se întâmplă la club.
V-a cerut vreodată să folosiţi un jucător sau altul?
Totul se discută! Important e că tu, ca antrenor, să fii pregătit mereu cu argumente. Dacă te întreabă patronul de ce joacă unul, să nu zici ca prostu’: „Fiindcă aşa vreau eu“.
Ce se întâmplă dacă veţi spune aşa ceva?
Imediat am biletul de întoarcere spre România cu primul avion (râde). Serios acum, unde există un om care să dea bani şi să nu întrebe? Până la urma, dacă mă plăteşte, patronul are dreptul să ştie de ce iau anumite decizii.
Şi, atunci ce faceţi? Staţi şi îi explicaţi patronului deciziile pe care le luaţi?
Bineînţeles. Iau tabla şi vin cu argumente. Îi explic ce joacă următorul adversar, ce vrem să jucăm noi. De ce joacă X acolo, Y acolo şi Z stă pe bancă. Uneori, vorbesc şi o oră cu patronul despre ce vreau să joc în meciul următor.
Şi îl convingeţi?
El mă ascultă, apoi vine la meci. Dacă iese bine, vine în vestiar şi zice: „Good job, coach“. Şi eu îi zic: acum sari şi tu cu o primă (râde cu poftă).
Apropo de prime. Ce cadou de lux aţi luat de când sunteţi acolo?
Domne’, eu am tot auzit şi am citit cum unii se laudă că au luat cadouri care mai de care extravagante pe aici. Cămile, cai, ceasuri de sute de mii de euro. De ce să mint? Eu n-am luat niciun astfel de cadou. Dar aştept să primesc şi eu. Eu tot aştept, dar, deocamdată, n-am primit nimic (râde cu poftă).
Aţi spus că n-aţi văzut niciun meci jucat de „New Dinamo“, dar de situaţia lui Cornel Dinu ce ziceţi? Noul acţionar, Ionuţ Negoiţă, îl evaluează, nu prea ar vrea să-l mai păstreze la club.
E păcat că Dinu, la experienţa lui, la vârsta lui, a ajuns într-o astfel de situaţie. Mie îmi pare rău de el, dar nici nu pot să critic noua conducere, dacă nu vrea să-i facă lui Dinu un nou contract. Viaţa asta m-a învătat următoarele chestii: în primul rând, omul cu bani, fie că e român, arab sau japonez, vine cu strategia lui şi plăteşte oamenii de care are nevoie. Apoi, în lumea ăsta, nimeni nu te plăteşte pentru ce ai fost, ci te plăteşte pentru ce poţi să faci acum. Eu, dacă nu mai pot să antrenez sau dacă nu mai am rezultate, în secunda doi mă trezesc cu un şut în fund, în patru ore sunt acasă şi bem o bere împreună. E o realitate crudă a lumii în care trăim.
75
la sută e procentul meciurilor câştigate de Ion Marin cu Al-Kuwait în toate competiţiile. Bilanţul: 70 de jocuri, 53 de victorii, 10 remize, 7 eşecuri.
0
înfrângeri a avut Ion Marin, în campionat, în ultimul sezon şi jumătate. A câştigat titlul neînvins, la 12 puncte de echipa de pe locul 2.
500
de mii de dolari câştigă Ion Marin la Al-Kuwait în fiecare sezon. În România, n-a luat mai mult de 5.000 de euro lunar, ca antrenor.
Se încarcă comentariile...
