Dulcea revanșă a Amandei Anisimova. Umilită de Iga Swiatek la Wimbledon, americanca a eliminat-o în „sferturi” la US Open
0După șocul de la Wimbledon, când a fost învinsă în finală de Iga Swiatek (24 de ani, 2 WTA) cu 6-0, 6-0 în 57 de minute, americanca Amanda Anismova (24 de ani, 9 WTA) a pregătit lovitura, pe care i-a aplicat-o azi-noapte polonezei, la US Open: victorie cu 6-4, 6-3 și calificare în semifinale.

Sportiva de 24 de ani, pe care Darren Cahill a refuzat s-o mai antreneze în 2022 din pricina caracterului dificil, renunțând la colaborare după doar câteva luni, devine prima americancă după surorile Williams care a ajuns în semifinalele de Slam pe toate suprafețele.
Amanda Anisimova a stins 24 de lumânări în urmă cu mai puțin de o săptămână. Face parte din Generația Z, dar a trăit deja mai multe vieți: a sprintat ca o nouă Șarapova, minoră, până la punctul de a câștiga comparația incomodă cu legenda rusă. Apoi au venit depresia, pierderea tatălui și încercarea de recuperare cu un antrenor precum Darren Cahill.
A primit ovații emoționante în picioare din partea fanilor din New York, după ce a învins-o pe Swiatek: „Când s-a terminat finala împotriva ei în iulie, am plâns o jumătate de oră. Nu puteam să nu mă gândesc la câți oameni plătiseră mulți bani ca să vadă meciul. M-am simțit vinovată”.
Anisimova, cap de serie numărul 8 la New York, a pierdut un singur set la US Open, cu Jaqueline Cristian. Este a treia ei semifinală de Slam, prima pe teren dur, după senzaționalul Roland Garros din 2019 și recentul Wimbledon.
Anisimova a revenit în circuit după ce s-a simțit epuizată profesional. A stat câteva luni departe de tenis: a călătorit, a citit și a studiat afaceri și psihologie la Universitatea din Florida. De asemenea, s-a dedicat picturii, donând veniturile din lucrările sale organizațiilor care se ocupă de sărăcie, sănătate mintală și copilărie.
S-a întors pe terenuri cu un rever pefecționat care i-a adus titluri precum primul Masters 1000 din cariera ei, câștigat în februarie, la Doha.
Semifinalele US Open 2025
FEMININ
Sabalenka (cap de serie 1) - Pegula (4)
Osaka (23) - Anisimova (8)
MASCULIN
Sinner - Aliassime (25)
Djokovic (7) - Alcaraz (2)