Dan Șucu taie în carne vie după ce Rapid și-a pierdut jucătorii în aeroportul din Dubai

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Organizarea rapdiștilor pentru cantonamentul de iarnă de la Dubai a fost un fiasco. Nu mai puțin de 3 jucători au avut probleme, atât la plecare, cât și la întoarcere.

Dan Șucu, dezamăgit de amatorismul conducerii Rapidului. Foto Mediafax
Dan Șucu, dezamăgit de amatorismul conducerii Rapidului. Foto Mediafax

Camerunezul Clinton N'Jie nici măcar nu a ajuns în cantonament pentru că nu a primit viză din partea arabilor, în timp ce aseară, Boupendza a decis să nu se mai întoarcă acasă alături de colegii săi, supărat că nu a încasat un bonus promis de conducere. Iar Alexandru Pașcanu a rămas pe aeroportul din Dubai după ce ș-a pus pașaportul în bagajul de cală și nu a mai reușit să treacă de controlul vamal.

Dan Șucu a convocat o ședință pentru marți

Aceste lucruri l-au supărat tare pe patronul Dan Șucu. Enervat de amatorismul celor care au gestionat deplasarea în Emirate, acționarul majoritar al giuleștenilor a programat o ședință pentru marți și este pregătit să-i amendeze cu câte 3.000 de euro pe cei vinovați.

Conform gsp.ro, Dan Șucu se află momentan în Italia, acolo unde s-a instalat președinte al clubului Genoa, dar se întoarce în țară, deranjat de amatorismul de care au dat dovadă conducătorii Rapidului.

Aceste situații puteau fi evitate dacă ar fi fost desemnat un om care să se ocupe de strângerea pașapoartelor celor din club, așa cum se întâmplă la alte echipe. La gruparea din Giulești, fiecare persoană e responsabilă pentru actele sale.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite