Ciuca bătăilor în Coreea de Sud, Dan Petrescu vine săptămâna viitoare să semneze cu CFR Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dan Petrescu va ajunge săptămâna viitoare la Cluj-Napoca pentru a negocia cu Neluțu Varga preluarea echipei care tocmai a umilit Rapidul, în Giulești, scor 4-1. Negocierile au demarat deja și mai sunt de pus la punct câteva detalii, conform Fanatik.

Dan Petrescu s-a despărțit de Jeonbuk, după o serie de 5 meciuri fără victorie. Foto JHM
Dan Petrescu s-a despărțit de Jeonbuk, după o serie de 5 meciuri fără victorie. Foto JHM

”Bursucul” va ajunge în cursul acestei săptămâni la Cluj-Napoca pentru a negocia cu Neluțu Varga preluarea echipei care tocmai a umilit Rapidul, în Giulești, scor 4-1. Discuțiile au demarat deja și mai sunt de pus la punct câteva detalii, conform Fanatik. Dan Petrescu ar ajunge astfel la cel de-al patrulea mandat la CFR Cluj.

Prima dată, „Bursucul” a pregătit echipa vișinie în perioada 2017-2018. Apoi, în 2019-2020 a fost antrenorul ardelenilor în 84 de partide. Ultimul mandat a fost în perioada 2021-2023, când a condus-o timp de 103 meciuri. În aceste trei mandate, antrenorul de 56 de ani a câștigat patru titluri de campion cu CFR Cluj: în 2018, 2019, 2020 și 2022.

Dat afară de coreeni, așteptat în Gruia

Fostul internațional, dat afară săptămâna trecută de Jeonbuk după ce a dus echipa - favorită la titlu - pe ultimul loc în campionatul Coreei de Sud, ar urma să semneze cu CFR Cluj un contract exact în aceeași termeni ca precedentul. Va încasa o primă de instalare, va avea un salariu de 25.000 de euro net pe lună și primă specială pentru obținerea titlului în Superliga, de 200.000 de euro, și alte bonusuri dacă duce echipa în grupele cupelor europene.

Va exista și o clauză de reziliere de 800.000 de euro, plătibilă de oricare dintre părți, în cazul unei despărțiri unilaterale. Însă CFR Cluj nu e 100% sigură de semnătura ”Bursucului”, Dan Șucu încercând să-l deturneze spre Rapid, dar cu mici șanse de reușită.

Nu va ajunge la Rapid, susține fostul său colaborator

Această ultimă variantă a fost desființată de Daniel Stanciu, directorul executiv de la FC Argeș și fost colaborator al lui Dan Petrescu. ”Niciodată. La CFR da, dar eu ziceam de Rapid. În primul rând, el are o relație aparte cu Neluțu Varga. În al doilea rând, este un antrenor foarte scump. Și nu se poate adapta decât la CFR Cluj. Eu îl cunosc foarte bine, am lucrat cu el. În ultimii ani nu mai reușește decât la CFR. Eu am spus că în România nu poate antrena decât la CFR, unde are buget nelimitat”, a declarat Stanciu la DigiSport.

La ultimul meci, victoria cu 4-1 din Giulești, clujenii au fost conduși de pe banca tehnică de cuplul Francisc Dican-Ovidiu Hoban, care asigură interimatul după plecarea de la echipă a lui Adrian Mutu.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite