Exclusiv Cum va funcționa terapia anti-cancer cu Lutețiu 177 - pregătită la Centrala Nucleară Cernavodă: „Poate fi efectuată și mâine”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Centrala Nucleară Cernavodă se va produce un izotop medical anti-cancer: Lutetium-177-PSMA, care va fi folosit în terapia mai multor tipuri de cancere, printre care și cel de prostată. Tehnologia specială va deveni operațională în decembrie 2027. Dr. Gherghe Mirela, conferențiar universitar, șef disciplină Medicină Nucleară din cadrul UMF „Carol Davila” și șeful departamentului de Medicină Nucleară din cadrul Institutului Oncologic București, a explicat pentru „Adevărul” ce înseamnă această terapie, care sunt beneficiile, cui se adresează și când am putea demara procedura.

Centrala Nucleara de la Cernavodă
Producția izotopului va avea loc în reactorul 2 al centralei. Sursa foto: arhivă

Nuclearelectrica, operatorul Centralei Nucleare de la Cernavodă, va produce un radioizotop de uz medical, care are potențialul de a distruge celulele canceroase fără a le afecta pe cele sănătoase. Producția va avea loc într-o unitate specială, la reactorul 2 al centralei.  

Ce este terapia cu Lutețiu-177

Terapia Lutețiu-177  este un tratament bazat pe radiație țintită, ce folosește radionuclidul Lutetium-177. Acest izotop se atașează de o anumită moleculă ce-l direcționează către receptorii PSMA din celulele canceroase, legandu-se în final de acestea. Odată atașat, Lu-177 emite radiații care atacă aceste celule, iar în timp le distruge. Terapia cu Lutețiu crește speranța de viață mai ales a bolnavilor cu cancer de prostată, potrivit concluziilor unor studii derulate până acum. 

De ce nu au acces pacienții oncologici români la terapia cu Lutețiu -177

Dr. Mirela Gherghe, șeful Departamentului de Medicină Nucleară din cadrul Institutului Oncologic București, a declarat pentru „Adevărul” că în vestul Europei, chiar și în țările din  estul continentului, această terapie se face deja de mulți ani. „Terapia funcționează acolo de ani de zile, adică nu este chiar o noutate la nivel mondial. În tumorile neuroendocrine terapia este folosită de cel puțin 10 ani, iar în cancerul de prostată de aproape 5 ani”, a precizat expertul.

Tratamentul se află în ghidurile europene și nord-americane de tratament și țintește cancerul de prostată, dar și carcinoamele neuroendocrine. Acestea sunt mai rare, cancerul de prostată este mai frecvent. Pe lângă acestea, există studii clinice prin care se încearcă și terapia altor tipuri de cancere”.  

Izotopul, însă, nu este produs în acele țări. „Există un produs înregistrat de Agenția Europeană a Medicamentului și care poate fi importat în orice țară din Uniunea Europeană. Există un singur producător care, la momentul acesta, are toate autorizațiile europene și de la care, teoretic, am putea să luăm și noi. Însă nu importăm pentru că nu avem toate autorizațiile la nivel național”, a mai declarat specialistul. 

Cine beneficiază de tratament și care este procedura terapeutică 

Izotopul nu se folosește ca atare, ci în combinație cu o moleculă neradioactivă. „Vorbind la modul foarte simplu, pacientul vine la spital și trsatamentul i se administrează printr-o perfuzie intravenoasă. Procedura durează circa o oră. Însă, conform reglementărilor CNCAN, pacientul trebuie să rămână internat cel puțin o zi”, explică specialistul procedura. 

Tratamentul se administrează în stadiile avansate ale bolii, atunci când celelalte tipuri de terapie nu mai sunt eficiente. „Studiile mai recente, însă, arată că tratamentul cu Lutețiu poate fi administrat și mai devreme în cursul terapiei ca linie a doua, nu doar ca ultimă soluție pentru acești pacienți”. 

Trebuie, totuși, cunoscut faptul că tratamentul nu funcționează pentru toți pacienții la fel. „Și mai ales dacă ne referim la un stadiu avansat metastatic de cancer. Toate studiile au arătat însă rezultate mult mai bune comparativ cu toate celelalte variante de tratament. Deci, cu siguranță, el salvează un număr important de pacienți care, la momentul acesta, nu sunt salvați de terapiile pe care le avem aprobate”.

Avem de toate! Și echipament, și medici instruiți

Terapia Lutețium -177 intră în competențele medicului specializat în medicină nucleară, care are competență și de diagnostic și de terapie. Însă, stabilirea indicației și îngrijirea pacientului se face în echipă multidisciplinară, ca la orice caz oncologic. „Asta, după ce s-a studiat dosarul pacientului și am văzut ce terapie a urmat și ce variante de tratament mai are la dispoziție. Apoi, procedura, ca atare, se face de către medicul specialist în medicină nucleară”.

Iolanda Gheorghiu, fondatoarea și președinta Asociației Pacienților Oncologici a precizat pentru „Adevărul” că terapia poate fi, într-adevăr, de un real folos pentru publicul larg. „Depinde însă și de pacient. Unora le este necesar. Unii pot avea nevoie, alții nu. Dar asta nu înseamnă că, dacă nu-i ajută pe unii, nu este bună sau nu este nevoie de ea. Dacă trateazaă un singur pacient, procedura și-a făcut toți banii. Este important, însă, să avem și specialiștii care să lucreze efectiv cu această nouă tehnologie. Și spun asta pentru că în România nu avem suficienți medici în general. Stă aparatura în spitale nefolosită pentru că nu are cine s-o folosească”, consideră Iolanda Gheorghiu. 

Medicul Mirela Gherghe precizează însă că „în România sunt puține spitale echipate la nivelul acesta dar în Institutul Oncologic București, avem toate dotările necesare pentru a demara procedura. Am putea începe să tratăm pacienți și mâine, dacă am avea tratamentul disponibil. Pregătirea teoretică o avem ”, a mai precizat expertul. 

Medicul a declarat că specialiștii în medicină nucleară cunosc, în teorie, procedura. „Ne-ar trebui, probabil, două, trei zile de training practic într-un centru cu experiență. Și să știți că avem și medici. Nu ducem lipsă. Cel puțin în ultimii șase ani, de când a început activitatea cu rezidenții în Centrul universitar București, am avut în fiecare an serii de aproximativ 8-10 rezidenți în fiecare generație. Iar în următorii doi ani vor mai termina și alții”. 

Medicul a precizat că terapia cu izotopul Lutețium - 177 este așteptată de multă vreme în Institutul Oncologic București. 

Terapia cu Lutețiu-177, efecte secunare

Prof. univ Dr. Martha Hoffmann, expert în medicină nucleară la spitalul Wiener Privatklinik și membru în Comitetul Tiroidian al Asociației Europene de Medicină Nucleară, a explicat că  pentru a vedea dacă terapia cu Lutetium-177 va fi eficientă, pacienții trebuie să efectueze mai întâi o tomografie și imagistica antigenului de membrană specifică prostatei. „Aceste teste arată dacă toate sau majoritatea organelor implicate în cancer ar suporta terapia cu Lutețiu177 la o cantitate relevantă. În plus, trebuie verificate funcția renală și a sângelui. În unele cazuri, poate fi necesară o scintigrafie a glandelor salivare sau / și scintigrafie renală”, a mai precizat expertul potrivit platformei medicale 360medical.ro

Printre efectele secundare ale terapiei cu Lutetium-177 se numără insuficiență renală, valoare scăzută a eritrocitelor și trombocitelor, o speranță de viață mai mică de 3 luni. Mai mult, funcția glandelor salivare poate fi îngreunată temporar (gură uscată, pierderea gustului, disconfort local). De asemenea, funcția rinichilor și numărul de celule din sânge (leucocite, trombocite) pot prezenta o scădere și trebuie să fie monitorizate cu atenție.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite