VIDEO Ducu Bertzi: „Am rezolvat problemele cu ajutorul muzicii“

0
0

Ducu Bertzi îşi aminteşte de prima piesă pe care a scris-o, de începuturile sale în folk şi spune că vrea să mai poată compune încă 20 de ani. Folkistul în vârstă de 54 de ani îşi iubeşte ţara, dar este întristat de greutăţile prin care trec românii. Cel mai important lucru pentru el este familia.

„Adevărul": Nu aţi fost niciodată tentat să plecaţi din ţară? Nici măcar după ce s-a încheiat Cenaclul Flacăra?

Ducu Bertzi: Nu, cred că mai degrabă acum îmi vine să-mi iau câmpii. Sunt deziluzionat de ceea ce se întâmplă. Eu merg mult prin ţară şi văd oraşe goale, pentru că oamenii sunt plecaţi în pribegie, să-şi caute de muncă pe ici, pe colo. Într-o ţară străină, tot timpul o să fii străin, chiar dacă te stabileşti şi-ţi faci o viaţă mai bună.

Se mai poate trăi din vânzarea unui album sau concertele au o pondere mult mai mare când vine vorba de venituri?

Din concerte, da. Un album poate fi un pretext ca să poţi construi alte concerte la care lumea vine ca să vadă ce ai pregătit nou. E o problemă cu pirateria. Albumele pe care le-am scos până în 2000 ­s-au vândut excepţional, fiindcă internetul se mişca foarte greu.

Credeţi că în ziua de azi ar mai funcţiona un nou cenaclu?

Da, dacă ar fi gândit aşa cum a fost gândit la început Festivalul „Folk You" de la Vama Veche. Acolo era pe scenă un port-stindard nu numai al muzicii folk, ci şi al muzicii rock. Este vorba despre Florian Pittiş. Deci, doar dacă ai un om care să întrunească aceste calităţi, ca să poată să fie unanim acceptat şi de cei de pe scenă - indiferent din ce tabără sunt, rock sau folk - şi de public. Din păcate, nu văd în momentul acesta pe cineva care să-l înlocuiască pe Pittiş.

La fel ca Florian Pittiş, sunteţi unul dintre cei mai frumoşi oameni „din oraşul acesta". Câte inimi aţi frânt?

Cine poate şti? N-am stat să contabilizez în niciun fel. Poate au fost multe inimi frânte în tăcere. Am primit multe bileţele şi scrisori în tinereţe, dar nu le păstrez. 

Cum de v-aţi oprit la o femeie care nu vă cunoştea de pe scenă?

Păi cred că a contat şi chestia asta. Unei persoane care te adulează pe scenă i se poate părea că eşti mai om decât alţi oameni. Dar şi eu sunt o persoană obişnuită, cu defecte, cu bune, cu rele. Şi atunci e mai bine să mă cunoască cineva ca om în primul rând, nu să fie încântat că şi-a luat lângă el o statuie, o vedetă.

Cum v-aţi cunoscut soţia?

Eram la coadă la benzină, o coadă zdravănă la care stăteai jumătate de zi. Theodora a fost foarte sinceră şi mi-a spus de la început, când am întrebat-o dacă vrea să ne mai vedem, că a fost căsătorită, că are un copil şi că are destule treburi pe cap. Eu am insistat şi, târziu, după câteva săptămâni ne-am mai văzut. Dar mi-a plăcut chestia asta, că a fost foarte francă... Oricum, toţi prietenii îmi spuneau că n-o să mă mai însor, că deja aveam 33 de ani.

Cum a fost să vă treziţi dintr-odată tatăl Maurei, fiica soţiei dumneavoastră?

Păi dacă până la 30 de ani eram vesel şi ferice, dintr-o dată am intrat în pâine din toate punctele de vedere.

Copiii au înclinaţii artistice?


Nu prea. Despre Rareş aş spune că are, dar el nu vrea să urmeze o carieră muzicală, şi nici nu l-am forţat.

Soţia dumneavoastră e membru PNL. Cum e să trăiţi în aceeaşi casă cu un om implicat politic?

E greu. În primul rând pentru că trebuie să fii la curent cu tot ce se întâmplă. Însă asta îmi şi place. Uneori sunt momente grele, în care trebuie să fii alături de omul de lângă tine. Pe de altă parte, discuţiile sunt interesante, incitante.

Ce înseamnă să trăieşti lângă un artist care este mereu pe drumuri? Membrii familiei dumneavoastră s-au plâns vreodată?

Da, sigur că s-au plâns. Acum copiii sunt mari, dar când erau mai mici erau practic „pedepsiţi" să rămână acasă, la Bucureşti, să iasă doar cu mama lor, comparativ cu alte familii care mergeau la munte sau la mare. Eu eram plecat, mai ales în weekenduri. Nu-i luam cu mine pentru că aveau şcoală şi nu voiam să-i bulversez. Uneori, vara, ­l-am mai luat pe fiul meu cu mine. Dar ritmul e greu, mai ales când cânţi în alt oraş în fiecare zi. Eu şi acum râd de ei când văd că durează două zile să-şi pregătească bagajul pentru o deplasare.

Ce muzică se ascultă acasă la Ducu Bertzi?


Chiar acum mi-am cumpărat o colecţie cu toate albumele Beatles şi le reascult în mod ordonat, pe ani. În rest, ascult mult Sting, ascult blues.

Ce pasiuni mai aveţi?

Îmi place să joc şah. Dacă în tinereţe jucam cu nişte amici de-ai mei, acum am găsit noua soluţie şi joc şah pe internet, cu oameni din lumea întreagă. E foarte mişto chestia asta. Pe vremea Cenaclului, Adrian Păunescu era mare amator de şah, iar Victor Socaciu fusese campion la Braşov. Şi Păunescu îl chema pe Victor şi ne spunea: «haideţi să vedeţi cum îi scot şahul din cap lui Socaciu».  Şi ăsta îl bătea pe Păunescu de câteva ori, iar noi îi spuneam lui Victor să-l lase, ca să mergem să ne culcăm.

Care ar fi cele trei dorinţe pe care vi le-aţi pune dacă aţi prinde peştişorul de aur?

Prima ar fi să am stare să compun încă 20 de ani, că asta e problema. Iar a doua şi a treia dorinţă ar fi legate de sănătatea celor apropiaţi mie.

Ce probleme aţi rezolvat cu ajutorul muzicii?

Păi am rezolvat toate problemele cu ajutorul muzicii. În clasa a unsprezecea, profesoara de franceză mi-a spus că mă lasă corijent fiindcă nu prea învăţam şi pentru că o persiflam. Când am văzut că e groasă, i-am propus următorul târg: «uite, dacă fac o piesă pe poezia asta - tocmai eram la Jacques Prévert - şi dacă le place tuturor din clasă, îmi dai un zece şi salvez situaţia». ­Aceea a fost prima piesă pe care am compus-o de voie, de nevoie. Şi mi-a ieşit.

În replică...Victor Socaciu

" Pe lângă sensibilitatea care l-a consacrat ca artist, este şi un om al cetăţii, un om interesat de problemele semenilor săi, implicat în problemele sociale şi politice. "

Obiectul Adevărului

" Obiectul care îmi poartă noroc este o cruciuliţă mică de la Domul din Torino. O am de trei ani şi o ţin mereu în maşină, îmi este foarte aproape de suflet. "

+

Familist

„Este un egoism să pui cariera atât de sus încât să nu-ţi creezi propria familie. Copiii sunt o bucurie a omului".

Activ

„În iulie o să cânt la «Folk You», suntem în discuţie să cânt într-o seară şi la Sighişoara Medievală".

-

Leneş

 „Aş putea spune că am fost destul de leneş în ceea ce priveşte creaţia muzicală, că puteam să fac mai mult. E nevoie şi de o anumită stare, dar trebuie să te regăseşti".

Afectat

„Îmi vine să-mi iau câmpii. Sunt deziluzionat de ce se întâmplă în ţară".

„Moţu era prea pretenţios"

image

Ultima fotografie cu Ducu Bertzi (stânga) şi Florian Pittiş

image

Cum a fost să lucrati la DVD-ul „Ducu Bertzi şi Florian Pittiş în concert", lansat în aprilie, fără Moţu?

Foarte greu, de-asta a şi durat atât. Trebuia să iau şi decizii asupra a ceea ce făcea el pe scenă. Şi aici a trebuit să acţionez cu cea mai mare grijă. În cazul meu, când greşesc luând decizii, nu pot decât să mă cert uitându-mă în oglindă. Dar pentru că a fost vorba de altcineva, mai ales de Florian, a trebuit să fiu foarte atent, să lucrez cu mare grijă. De fiecare dată am cerut şi avizul Andei (soţia lui Florian Pittiş - n.r.).

Era capricios sau doar pretenţios?

Aş spune că pretenţios. ­Moţu era mult prea pretenţios pentru societatea noastră.

Care este cea mai dragă amintire pe care o aveţi cu el?

Deplasarea în Israel a fost pentru mine ca o lecţie de istorie, geografie, arheologie. Ştia foarte multe lucruri. ­De-aia noi îi spuneam«domn' profesor», că le ştia pe toate şi era extrem de interesat de tot ce povestea. A fost cea mai frumoasă săptămână. În ultimii ani am fost foarte apropiaţi  şi toate întâmplările şi amintirile legate de el sunt excepţionale. Când am plecat ultima oară împreună în străinătate, în mai 2007, în America, a insistat să mai ajungem o dată în San Francisco, locul mult îndrăgit de el, unde a început mişcarea ­hippie. Deşi era o zi friguroasă şi bătea vântul dinspre golf de te tăia, a insistat să ne mai plimbăm o dată pe acolo, să batem magazinele de suveniruri şi să-mi povestească cine în ce casă a stat, unde s-a-ntâmplat altă grozavie... Ce mai, ştia tot... Ştia şi că nu va mai ajunge vreodată acolo. Eu am aflat după două luni...

Testul Adevărului

Ducu Bertzi este recunoscător multor oameni cu care s-a intersectat în viaţă şi în carieră. Adrian Păunescu este cel care l-a propulsat pe scena Cenaclului, iar Titus Andrei l-a sprijinit după Cenaclu.

Adrian Dohotaru



„Făcea preselecţia de la Cenaclu şi mi-a spus să cânt ceva din Maramureş. Am cân­tat­ «Când s-o-mpărţit norocu.»

Florica Bertzi

image



„Mama a crezut în mine, în ceea ce fac şi m-a încurajat permanent să merg mai departe în cariera artistică. Tot timpul am avut în gând să nu-i fie ruşine cu mine".

Theodora Bertzi

image



„A fost foarte francă şi mi-a spus de la început că a fost căsătorită, că are un copil şi că are destule treburi pe cap".

Rareş Bertzi

image



„Are stilul direct pe care îl am şi eu şi vreau să cred că are o frumuseţe spirituală pe care a moştenit-o de la mine".

Carte de vizită

Data şi locul naşterii: 21 septembrie 1955, Sighetu-Marmaţiei, judeţul Maramureş

Este căsătorit cu Theodora Bertzi.
Au doi copii: Maura (din căsătoria anterioară a soţiei) şi Rareş

Cariera muzicală: La 14 ani a cântat în prima lui formaţie, o trupă rock. Primul contact cu Cenaclul Flacăra a avut loc în 1976. Din 1977 şi până în 1981 a cântat cu grupul Song. În toamna lui 1979 s-a remarcat la Cenaclul Flacăra cântând „Când s-o-mpărţit norocu'". 

Între 1979 şi 1990 a lucrat la Fabrica de Maşini Unelte din Bucureşti.

2003 La Hollywood, pe urmele lui Tom Hanks

image



2004 Cu Joan Baez, în timpul vizitei în România

image



2005 Pe malul Iordanului, cu Pittiş

image



2005 La un gulaş la ceaun, în Ardeal

image



2006 La o sărbatoare a spicului de grâu

image
image
Mai multe - Vedete

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite