Florin Ristei, taxat de jandarmi după ce i-a luat peste picior: „Mi se pare aiurea să te oprească pe stradă pentru că vorbeşti“
0Cântăreţul Florin Ristei a povestit cum s-a ales cu un proces verbal întocmit de Jandarmerie, în urma unui incident petrecut în Centrul Vechi din Capitală. Artistul consideră că acţiunea jandarmilor a fost nejustificată.
Florin Ristei a povestit în detaliu, într-o înregistrare video pe Facebook, cum a fost oprit şi legitimat de jandarmi, în urma unui concert pe care l-a susţinut în Centrul Vechi. Cântăreţul a spus că se afla în compania unor prieteni pe Lipscani, iar jardarmii au reacţionat după ce s-au simţit ofensaţi de o afirmaţie a sa.
„Hai să vă povestesc de ce m-a oprit pe stradă Jandarmeria. Plecam din Centrul Vechi, am avut cântare azi-noapte acolo, şi pe la patru şi ceva dimineaţa s-a spart petrecerea. Am luat-o frumuşel pe jos spre maşină. Trecând prin faţă pe la BNR, ştiţi că de obicei acolo este o dubă de Jandarmerie pe colţ, pe Lipscani 25 – că am şi proces-verbal. Noi eram un grup de şapte oameni. Eram şase băieţi şi o fată. Şi vorbeam între noi, ca după petrecere, un pic mai tare. Nu vă gândiţi că înjuram sau urlam pe stradă sau stricam liniştea publică. Şi văzându-i, îi zic unui prieten: «Ia, zi, frate, cea mai proastă meserie este…» şi el completează: «la jandarmerie». Bineînţeles că ei ne-au auzit şi am simţit o mână pe mine la un moment dat: «Salut, hai cu noi să te legitimezi». Ne-am întors, ne-am dus cu tot grupul la dubă, bineînţeles. M-am legitimat şi îi întreb de ce ne-a oprit. Conform legii 61, ne-a explicat că nu am voie pe stradă să adresez injurii sau sintagme defăimătoare sau jignitoare la adresa unor instituţii publice. Ok, n-am urlat la ei, nu i-am înjurat, nu le-am zis nimic, că cine mă cunoaşte ştie că sunt împotriva scandărilor sau a limbajului licenţios. Nu, întotdeauna am preferat să păstrez un limbaj decent. Ne-am înţeles OK cu jandarmii, şi ei de vârsta noastră, am vorbit decent. Însă, mi se pare total aiurea să te oprească pe stradă pentru că vorbeşti… Puteam să zic chestii mai nasoale pe stradă, eram într-o conversaţie cu prietenii… Nu cred că ăsta e motiv de primit un avertisment din ăsta de pus în clasor. Îl pun în cutia cu amintiri. Aveţi grijă ce vorbiţi“, a povestit Florin Ristei.
În timp ce unii fani i-au dat dreptate lui Florin Ristei şi au făcut referire la democraţie, libertatea de exprimare şi cenzura tipic comunistă, alţii i-au atras atenţia că nu a avut un comportament adecvat şi că n-a dat dovadă de „bun-simţ“.
„Dacă asta înţelegi prin democraţie, află că este extrem de trist! Pentru o anumită pătură socială tu eşti un formator de opinie, astfel încât ar fi de preferat să dai dovadă de bun-simţ şi de educaţie, nu de alta, dar nu de mitocani ducem lipsa!“, „Da, întradevăr spui ce gândeşti, dar este vorba de bun-simţ... mai ales când eşti cunoscut...“, „Dacă tu crezi că e normal să treci pe lângă nişte oameni care îşi fac meseria şi voi să afirmaţi că au cea mai proastă meserie şi mai ales că eşti persoană publică atunci...“, au fost câteva dintre comentariile critice.
„Atunci ce? Prietene, eu am voie să zic ce gândesc, fie că îţi place, fie că nu. Asta ar fi democraţia. Şi da, dacă eu consider că tu ai cea mai proasta meserie, este dreptul meu să-ţi pot spune asta. Cât despre a fi persoană publică, bine că au voie miniştrii şi premierii să zică despre popor că suntem nişte „drogaţi“, „autişti“ şi „şobolani“. Acolo nu vezi vreo problemă?“, i-a răspuns Ristei celui din urmă comentator.
Articolul 2 din legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice spune că „constituie contravenţie săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, ameninţări cu acte de violenţă împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora sau a instituţiilor publice“.