Valentin Jucan, membru CNA, îl acuză pe Victor Ponta de discriminare la adresa presei: „Reducerea TVA la pâine, dar numai la cea de tipul «graham»“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Valentin Jucan, membru în Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), îl acuză pe premierul Victor Ponta de discriminare la adresa presei şi îi solicită să ceară ministrului Finanţelor să organizeze o întâlnire cu reprezentanţii media în care să discute o eventuală modificare a fiscalităţii presei, potrivit unei scrisori deschise.

Scrisoarea lui Valentin Jucan vine după ce premierul Victor Ponta, prezent într-o emisiune difuzată de B1 TV, a declarat că Guvernul caută un sistem de sprijinire, prin reducerea taxelor, a presei furnizoare de ştiri, precum posturile de televiziune şi radio, precizând că pentru presa scrisă nu are o soluţie, întrucât aceasta necesită costuri mai mici pentru că s-a mutat în mediul online. 

Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, la B1 TV, că de la 1 ianuarie, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod fiscal, se va modifica „un pic“ şi legislaţia care reglementează drepturile de autor. „Ştiu că mulţi în presă merg pe această legislaţie, altfel în mod corect. Dreptul la informaţie este un drept constituţional, nu întâmplător trebuie să subvenţionăm în continuare televiziunea publică, dar eu cred că informare fac în egală măsură, dacă nu chiar mai mult decât TVR, şi celelalte televiziuni care au în program ştiri. Cele de divertisment sunt o altă discuţie. Motiv pentru care i-am cerut lui Teodorovici (ministrul Finanţelor - n.red.) şi încercăm să găsim o soluţie prin care să sprijinim acele mijloace de presă care prezintă ştiri“, a explicat Ponta, citat de Mediafax.

Drept răspuns, membrul CNA i-a adresat o scrisoare deschisă în care subliniază că propunerea lansată de primul-ministru vizează facilităţi fiscale exclusiv pentru o anumită parte a mass-mediei, fiind de părere că o măsură adoptată de Guvern în acest sens ar suna în felul următor: „reducerea TVA la pâine, dar numai la cea de tipul «graham».“

De asemenea, Jucan face referire şi la un proiect pe care l-a iniţiat şi care vizează înfiinţarea unui „fond audiovizual“ care să finanţeze primele 12 posturi de televiziune private şi libere la retransmisie din România cu bani proveniţi de la operatorii de cablu. În acest sens, Jucan a spus că ar fi necesară modificarea Legii audiovizualului printr-o Ordonanţă de Urgenţă.

Vă prezentăm în continuare scrisoarea deschisă semnată de Valentin Jucan:

„Recent, într-un interviu acordat postului de televiziune B1 TV, Primul-ministru al României, Victor Ponta, a declarat faptul că Guvernul doreşte identificarea unei soluţii pentru susţinerea televiziunilor de ştiri.

 

Propunerea lansată de Primul-ministru vizează facilităţi fiscale exclusiv pentru o anumită parte a mass-mediei, ceea ce cu siguranţă ar ridica probleme de discriminare. Această formă, transpusă într-o măsură recent adoptată de Guvern, ar suna în felul următor: reducerea TVA la pâine, dar numai la cea de tipul «graham».

 

În discuţiile anterioare pe care le-am avut cu un fost Ministru al finanţelor publice, din actualul Guvern, am propus ca măsură de susţinere adresată mass-mediei, reducerea TVA la 9% concomitent cu reducerea impozitului pe profit la 1%. De altfel, acest tip de mecanism face parte din înlesnirile fiscale agreate de Directiva 2010/13/UE a Parlamentului European şi a Consiliului, directivă care defineşte serviciile mass-media drept servicii culturale şi economice. Coroborat cu Directiva menţionată, art. 107, alin.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, prevede faptul că pot fi considerate «compatibile cu piaţa internă, ajutoarele destinate să promoveze cultura şi conservarea patrimoniului, în cazul în care acestea nu modifică în mod nefavorabil condiţiile schimburilor comerciale şi de concurenţă în Uniune, într-o măsură care contravine interesului comun».

 

Dacă într-adevăr se doreşte modificarea fiscalităţii presei, în sensul de a o sprijini, îi solicit public domnului Prim-ministru Victor Ponta să ceară Ministrului de finanţe organizarea unei întâlniri cu reprezentanţii întregii mass-media, astfel încât să poată fi conturate problemele şi soluţiile lor.

Reiterez susţinerea pentru proiectul pe care l-am iniţiat referitor la înfiinţarea «fondului audiovizual», propunere care răspunde exact cerinţelor formulate atât de presă cât şi de şeful Guvernului.“

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite