Scrisoare de la Moş Crăciun
0
Florin Busuioc, „Moşul“ care prevesteşte Vremea şi povesteşte Vremurile, de ani buni, la PRO TV, a găsit sub bradul împodobit de Sărbătoare o scrisoare din partea lui Moş Crăciun, pentru copiii mari şi mici...
„Dragii Moşului,
Îmi e destul de greu să vă scriu această scrisoare, pentru că nu am mai făcut asta din tinereţe, când eram exuberant, idealist şi foarte îndrăgostit. Oricum, poate că vi se pare cam ciudat că Moş Crăciun vă scrie vouă o scrisoare, când, de fapt, ar trebui să îşi vadă de menirea lui: să primească scrisori de pretutindeni şi să împlinească dorinţe. Păi tocmai despre dorinţe vreau să vă vorbesc în această scrisoare, pe care cu greu m-am hotărât să o scriu. Am fost şi eu copil.
Da, nu vă miraţi, am fost un copil aidoma cu voi, uneori cam obraznic, alteori năstruşnic şi pus pe năzdrăvănii de neînchipuit, câteodată cuminte şi de mare ajutor în casă pentru mama şi întotdeauna curios să aflu totul despre oameni, despre natură, despre viaţă şi chiar despre neviaţă. Atât de iscoditor şi neobosit eram să ştiu toate dorinţele nespuse ale oamenilor, încât cu timpul doar ce mă uitam la cineva şi puteam ghici şi cea mai ascunsă dorinţă a sa.
Mai târziu am ajuns sa ştiu gândurile oamenilor din oraşul meu fără să îi cunosc pe mulţi dintre ei şi chiar fără să fie prin preajmă. Gândurile lor şi dorinţele neîmplinite, visurile cele mai frumoase pe care le aveau în nopţile cu lună nouă, toate au început să îmi joace prin minte ca un dans de fluturi peste câmpuri în floare. La început se învălmăşeau toate în mintea mea, neclare, unele doar frânturi sau amestecate cu rămaşiţe de dorinţe ale altora de mai de departe.
Am ajuns cu timpul să ştiu dorinţele tuturor oamenilor de pe Pământ. Apoi a venit ultima zi a vieţii mele, aşa cum stătea scris în marea Carte a Vremii. Eram bătrân, alb ca neaua necălcată, mulţumit de viaţa pe care am primit-o şi de cea pe care mi-am făcut-o eu însumi. Singura mea mâhnire era că doar eu ştiam dorinţele tuturor oamenilor de pe Pământ şi odată cu mine nimeni nu le va mai şti.
Cum s-a întâmplat nu ştiu, dar am simţit deodată că alte dorinţe şi altele veneau spre mine, limpezi şi pline de frumuseţe, de la oameni care nu erau din lumea asta pe care o ştim, şi toate, dar toate aceste dorinţe erau îndreptate către oamenii pământeni. Mi-a trebuit ceva timp să înţeleg că toate dorinţele noi pe care le aflam erau ale celor din neviaţă, iar în lumea în care se aflau ei (poate Raiul, poate nemărginitul, poate întregul Univers), singurele dorinţe pe care puteau să le aibă erau legate de cei pe care îi lăsaseră aici pe Pământ, cei în viaţă. Atunci am ştiut că sunt nemuritor.
Umblu de sute de ani printre voi, vă ştiu dorinţele, durerile, păcatele. Cu fiecare an care trece, mi-e din ce în ce mai greu, pentru că tot mai puţini dintre voi cred în mine. Nu vorbesc aici despre copilaşii de-o şchioapă care mă aşteaptă plini de emoţie şi cu nesfârşită candoare an de an. Despre părinţi, bunici, despre copiii mari vorbesc eu.
Nu ştiu ce s-a întâmplat cu voi, dar cred că v-aţi pierdut dorinţele pe undeva. Dorinţele frumoase, cele care stau şi se coc un an întreg în sufletele fiecăruia, dorinţele adevărate. Ori le-aţi ascuns atât de bine printr-un ungher de suflet, că nu mai ştiţi unde le-aţi pus, ori chiar le-aţi pierdut. Încercaţi, vă rog, să vă recăpătaţi dorinţele pentru că altfel ele nu ajung la mine şi nu am cum să vi le împlinesc.
Poate dacă o să credeţi în mine şi o să vă doriţi să fiţi fericiţi cu adevărat, o să primiţi şi altceva, nu doar lucruri pe care oricum le puteţi avea şi fără ajutorul meu. Aştept dorinţele voastre adevărate şi, când ele o să ajungă la mine, vă promit că voi veni să le împlinesc. Pentru că eu încă mai cred în voi."
Se încarcă comentariile...
