Aventura în Groenlanda a doi exploratori români, Ticu Lăcătuşu şi Cornel Coman, va fi prezentată pe TVR 1 de Ziua Naţională a României. Documentarul „Steag românesc pe gheţurile Groenlandei”, produs de Irina Păcurariu, va fi difuzat la ora 22.30 şi prezintă filmul expediţiei alpiniştilor români care au traversat calota glaciară a Groenlandei, pe un traseu neparcurs de nimeni.

În cadrul proiectului Eco Greenland, Ticu Lăcătuşu (românul care a stabilit cinci premiere mondiale în alpinism) şi Cornel Coman au reuşit să escaladeze un vârf virgin, să cucerească cele mai înalte trei vârfuri din Arctica şi să traverseze calota glaciară a Groenlandei pe cel mai lung traseu parcurs până în prezent.

650 km pe schiuri, cu un bagaj de aproape 200 de kilograme, timp de 37 de zile, la o temperatură constantă de -30 de grade cu vânt polar, viscol, furtună şi un orizont atât de alb încât dezorientarea şi deziluzia devin prieteni de nădejde. Aşa au traversat alpiniştii Ticu Lăcătuşu şi Cornel Coman calota glaciară a Groenlandei pe un traseu neparcurs de nimeni până în prezent. Şi aşa a ajung steagul românesc într-un capăt de lume virgin, pentru o cauză bine determinată. 

Limitele sunt mai departe decât credem

„Cu această aventură, am dorit şi am reuşit să atragem atenţia asupra problemelor de mediu generale şi specifice Groenlandei, respectiv efectele încălzirii globale asupra calotei glaciare a celei mai mari insule a lumii”, mărturiseşte alpinistul Ticu Lăcătuşu. „Întreaga noastră conduită pe parcursul expediţiei a fost ecologică. Am dorit să nu lăsăm nicio urmă a trecerii noastre pe la Cercul Polar şi am reuşit. Am lăsat după noi doar urmele schiurilor şi ale săniilor. La punctul final al expediţiei, langă micul aeroport Kangerlussuaq am depozitat la locul potrivit doi saci conţinând aproximativ 45 kg de deşeuri şi resturi menajere ale expediţiei. Sperăm ca gestul nostru să-i inspire pe toţi cei care străbat Carpaţii de acasă, astfel încât să ne putem bucura în continuare de o Natură intactă, neprofanată şi fotografiabilă”, a continuat alpinistul.

Pe 19 aprilie 2010, Ticu Lăcătuşu şi Cornel Coman plecau către Groenlanda, spre ceea ce se preconiza a fi o mare provocare, care a depăşit chiar şi cele mai negre aşteptări ale lor. Natura li s-a împotrivit pentru prima dată când temperaturile încă nu atinseseră punctul de îngheţ, undeva departe de calota glaciară: în Copenhaga. 

Celebrul nor vulcanic islandez i-a ţinut blocaţi întâi în Danemarca şi apoi în Islanda timp de 10 zile. Acesta a fost primul punct de cotitură al expediţiei: rezervările în lanţ făcute cu mult timp în urmă au fost date peste cap. Însă exploratorii nu s-au dat bătuţi, au refăcut itinerariul, astfel că pe 29 aprilie, ora 17.00, ora României, încep traversarea insulei Groenlanda, de la est la vest, pentru a atrage atenţia asupra topirii calotei glaciare. Cu schiurile căptuşite cu piele de focă şi cărând 180 de kilograme de echipament, cei doi exploratori şi-au început călătoria. În cele 37 de zile petrecute au trecut prin momente critice, în care părea că totul li se împotriveşte.

Mărturii din infernul alb

Ticu Lăcătuşu poveşteşte că într-o astfel de aventură, barierele întâmpinate sunt în primul rând de ordin psihic. „Nansen, primul om care a traversat Groenlanda, povestea că cea mai mare dificultate a fost de ordin psihic, atunci când privea imensitatea de gheaţă care părea fără sfârşit. Acelaşi sentiment l-am trăit împreună cu Cornel Coman în cursul expediţei noastre, o traversare mai la nord şi mai lungă cu 100 de kilometri decât cea a celebrului norvegian. În fiecare zi, acelaşi ocean alb monoton, acelaşi cort îngheţat pe care îl montam la sfârşitul fiecărei zile de mers pe schiuri prin viscol, acelaşi ger cumplit dimineaţa când strângeam cortul şi plecam mai departe. 650km, 35 de zile sub zero grade, doar noi, fără niciun sprijin din afară, fără nicio sursă de încălzire”, spune el.

În cele aproape 40 de zile petrecute în oceanul alb, cei doi au luptat cu propria voinţă pentru a nu pica în capcana care-i pândea zilnic: frigul. „Te mişti din ce în ce mai greu, reflexele încetinesc, voinţa şi determinarea sunt în cădere liberă, extremităţile corpului se răcesc progresiv, vasele sanguine se contractă şi sângele devine vâscos favorizând degerăturile, circulaţia sângelui se concentrează în jurul organelor vitale şi organismul, pentru a supravieţui, îşi neglijează în mod reflex extremităţile, care cedează primele: degete, faţă, mâini, picioare. Dacă renunţi la luptă, la mişcarea continuă, te aşezi pentru ultima dată. Senzaţia de frig dispare, nu mai simţi nimic şi adormi fără să te mai trezeşti niciodată. Aceasta este «moartea albă»”, explică Ticu Lăcătuşu.

Jurnalul expediţiei românilor pe calota glaciară a Groenlandei

• 1 mai Lăcătuşu şi Coman se trezesc îngropaţi în zăpada care a căzut toată noaptea. Abia reuşesc să strângă cortul şi pornesc iar la drum prin ninsoarea deasă, având în faţă un urcuş continuu de 250 de kilometri, pănă pe acoperişul calotei.
• 3 mai După doar 11,5 kilometri parcurşi în două zile situaţia era din ce în ce mai dificilă. „Este a treia zi de ninsoare continuă, iar vizibilitatea s-a redus la 20 de metri. Să ocoleşti crevasele şi seracurile din gheaţă rămâne extrem de dificil”, transmiteau românii prin SMS.
• 5 mai Ora 9:30 îi găseşte în cort, blocaţi, fără vreo perspectivă de a pleca undeva curând. Vizibilitatea s-a redus la 3 metri. GPS-ul  se descarcă mereu, iar şansele de deplasare scad cu fiecare minut ce trece. Noaptea, temperaturile coboară până la -25 grade. Încă două zile şi doar 15 kilometri parcurşi.
• 7 mai Ceaţa şi ninsoarea sunt urmate de rafale de vânt de până la 60 km/h. Totuşi, Lăcătuşu şi Coman merg 16 kilometri avansând doar 130 de metri în altitudine. Seara e cel mai rău. Sunt nevoiţi să ridice ziduri de un metru în jurul cortului pentru a-l proteja de vântul care spulberă zăpada îngheţată. Cu toate acestea dimineaţa îi găseşte cu cortul pe jumătate îngropat în zăpadă.
• 11 mai Jumătate din provizii s-au epuizat şi mai sunt încă 130 de metri diferenţă de nivel de urcat. Ticu şi Cornel sunt în alt punct de cotitură. „Dacă vremea va fi la fel de proastă, în ritmul de acum nu putem reuşi”, scria Lăcătusu. Seara vremea se înrăutăţeşte şi mai rău. „Zeiţa Furtuna e cu noi. Cum e să montezi cortul la vânt de 100 km/h, înotând prin zăpadă la -26 grade? Un coşmar. Nicio şansă pentru miniaragaz, aşa că avem o cină cu adevărat rece: un sălămior, o bucăţică de brânză şi o ciocolată”, povestea Ticu prin SMS, păstrându-şi simţul umorului.
• 12 mai Cortul este imposibil de deschis din cauza vântului. Mâncare puţină, zăpadă multă, acesta este decorul exploratorilor la 9 dimineaţa. Vântul năprasnic şi vremea din ce în ce mai furioasă conturează perspectiva sumbră a unui ciclon. Veşti despre alte două expediţii, una norvegiană şi o expediţie comercială britanică ajung în România: ambele sunt blocate mai jos decât echipa românească, în imposibilitatea de a mai avansa. Echipa norvegiană are un membru rănit şi aşteaptă să fie recuperată de un elicopter.
• 13 mai Izolarea se prelungeşte. Seara temperaturile ating -32 de grade, însă cei doi se declară victorioşi asupra miniaragazului şi reuşesc să prepare o supă caldă. Urmează o noapte albă.
• 14 mai Dimineaţa norocul pare a zâmbi timid. Vântul s-a mai domolit şi se întrevăd speranţe de a degaja cortul. După trei ore de muncă asiduă, căci zăpada îngheţată nu se lasă prea uşor data la o parte, reuşesc să pornească la drum la ora 13.00. În ciuda ninsorii care nu s-a lăsat prea mult aşteptată, parcurg 15 km.
• 16 mai „Ieri a fost o zi «frumoasă» şi fără vânt, dar, din păcate, zăpada căzută ieri-noapte a făcut din nou deplasarea foarte dificilă. Am mers 15 km în 8 ore, în care a trebuit sa batem mereu pârtie prin zăpada înaltă de un metru. Temperatura care seara a ajuns la -25C, a scăzut noaptea la -32C ceea ce pentru noi a fost crunt... Sacii de dormit şi cortul sunt ude, nu s-au uscat după furtună. Încă o noapte grea. Acum a reînceput să bată cu putere vântul”, relata Ticu Lăcătuşu condiţiile din ce în ce mai dificile.
• 17 mai A reînceput izolarea. Previziunile meteo optimiste primite de Cornel şi Ticu s-au dovedit idealiste, căci natura şi-a arătat din nou colţii: ziua aniversării a 15 ani de la escaladarea Everestului i-a găsit pe cei doi blocaţi în cort şi fără nicio şansă de a ajunge la sănii după provizii. În următoarea zi, lucrurile par a se domoli. Ticu acordă un interviu telefonic pentru Radio România Actualităţi şi apoi pornesc la drum, în pofida vântului de 50 km/h. Însă Cornel se resimte după zilele grele şi are probleme: dureri de stomac. Pentru a putea înainta, Ticu a ataşat sania lui Cornel la a lui, astfel greutatea săniilor lui Lăcătuşu atinge 140 kg. Cu toate astea, au aparcurs 30 km, iar ca premiu Cornel primeşte cel mai bun analgezic: vodca finlandeză şi gin.
• 18 mai Ziua care a însemnat doar 14 km parcurşi pe vânt puternic, ceaţă şi minus 26 de grade. Este ziua lui Cornel, iar natura a ţinut cont: pe seara vântul s-a domolit ca prin minune, astfel că cei doi au putut sărbatori liniştiţi.
• 20 mai Exploratorii întâlnesc o altă „echipă”, primele fiinţe vii pe care le văd după 20 de zile: cinci păsări. A doua zi, o echipă, serioasă de această dată, de patru norvegieni, care făceau traversarea în sens invers, s-au intersectat cu traseul românilor.
• 25 mai Românii ating culmea, cel mai înalt punct al calotei glaciare. Însă asta nu înseamnă că traseul de coborâre este mai uşor, având în vedere că traseul se îndreaptă spre coastă. Se coboară efectiv cam un metru la 100 parcurşi. 
• 26 mai Cei doi au în sfârşit noroc de o vreme aproape ideală: cer senin, zăpada bună şi o adiere recomfortantă din când în când. Românii se îndreaptă fără probleme către o fostă bază militară americană, unde speră să găsească un loc mai cald de dormit, măcar.
• 29 mai Ajung la bază, iar asta nu înseamnă decât o mare dezamăgire: găsesc doar o epavă imensă de metal, cu un interior congelat la -40 de grade. Deziluzionaţi, exploratorii au montat tabăra. La trezire, Cornel visase sosirea la radar, unde pe un bileţel scria «Ticu şi Cornel, aici aveţi două sobiţe, una pe benzină şi una pe motorină. În magazia alăturată prietenii voştri v-au lăsat şi benzină şi motorină ca să vă încălziţi»”.
• 2 iunie Situaţia s-a înrăutăţit dramatic. Din cauza vremii calde, de această dată, gheaţa se topeşte masiv. La doar 17 km distanţă de obiectivul final al expediţiei, în extrema vestică a calotei, Ticu şi Cornel sunt înconjuraţi de şuvoaie de apă, lacuri, iar înaintarea pe gheaţa subţiată devine imposibilă.
• 3 iunie Reuşesc să înainteze 27 km la adăpostul nopţii polare.
• 4 iunie Dimineaţa, la ora două au pornit din nou la drum. La câteva ore, Cornel a făcut prima baie arctică: gheaţa i s-a rupt sub schiuri şi a căzut în apa îngheţată. A urmat Ticu. Izolaţi pentru a treia oară, de restul lumii îi desparte un lac îngheţat imens. Autorităţile din Groenlanda le interzic să mai înainteze şi iau legătura cu asiguratorii, parteneri ai expediţiei, Allianz Ţiriac, pentru începe formalităţile de recuperare a românilor cu elicopterul. Ticu şi Cornel, la doar 17 kilometri de victorie, refuză însă îmbarcarea în elicopter.
• 5 iunie a însemnat victoria lui Ticu Lăcătuşu şi a lui Cornel Coman asupra tărâmului îngheţat. Obosiţi, înfriguraţi până la oase, dar cu toate obiectivele împlinite, cei doi aşteaptă acum elicopterul ce întârzie să apară. Din cauza topirii masive a gheţii nu poate ateriza să îi ducă pe români către civilizaţie.
• 6 iunie Abia atunci elicopterul îi recuperează. Urmează dulcele drum spre casă.