Juliette Greco, o legendă a muzicii franceze, se retrage la 88 de ani. „Nu vreau să ofer lumii spectacolul unei femei bătrâne care se agaţă de trecut“

Juliette Greco împlineşte 88 de ani pe 7 februarie 2015 FOTO Getty images

Juliette Greco, o legendă a muzicii franceze, muză a curentului existenţialist şi vedetă a efervescentului cartier parizian Saint-Germain-des-Prés de după Al Doilea Război Mondial, a anunţat joi că se va retrage din activitate, după un ultim turneu, pe care îl va susţine în aprilie.

„Este foarte greu, este foarte complicat pentru mine, este foarte dureros: dar trebuie să ştii să te retragi cu graţie", a declarat interpreta cântecului „Déshabillez-moi“, unul dintre cele mai renumite single-uri ale sale.

„Voi împlini 88 de ani peste 10 zile (pe 7 februarie - n.r.), nu aş vrea să ofer lumii spectacolul unei femei bătrâne care se agaţă de trecut, nu aş vrea să îmi fie ruşine, să merg prea departe“, a adăugat celebra cântăreaţă.
La sfârşitul anilor 1940, romancierul Raymond Queneau şi filosoful Jean-Paul Sartre au semnat primele succese ale cântăreţei Juliette Greco - „Si tu t'imagines" şi „La Rue des Blancs-Manteaux“.

Juliette Greco a interpretat apoi cântece compuse de muzicieni, artişti şi scriitori celebri, precum Robert Desnos, Jacques Prévert, Bertold Brecht, Boris Vian şi Françoise Sagan.

După ce a cântat în mai multe cabarete de legendă din Paris, a venit şi consacrarea internaţională, graţie unor concerte pe care Juliette Greco le-a susţinut în celebra Sală Oympia din Paris, în 1954, şi apoi la New York. Artista a devenit cu acea ocazie un simbol în lumea întreagă al cântecului francez.

În Statele Unite, partenerul ei de viaţă, producătorul american de film Darryl Zanuck, a ajutat-o să joace în filmele „Bonjour Tristesse", de Otto Preminger (1958), „The Roots of Heaven", de John Huston (1958), şi „Crack in the Mirror", de Richard Fleischer (1960). Revenind la Paris, artista s-a consacrat muzicii. Cântecul „Déshabillez-moi", unul dintre cele mai mari succese ale sale, a fost înregistrat în 1968.

Artista a apărut şi pe scene de teatru încă din 1945, în spectacolul „Victor ou les enfants du pouvoir", dar şi în 1949, în spectacolul „Orphée", de Jean Cocteau. 

Născută pe 7 februarie 1927, a fost crescută de la o vârstă foarte fragedă de bunici, după despărţirea părinţilor ei. În autobiografia ei „Jujube" - porecla ei din copilărie -, Juliette Greco spune că, după arestarea mamei sale, luptătoare în Rezistenţa franceză, a fost încarcerată vreme de 10 zile, în 1943, alături de sora ei mai mare. Mama şi sora ei au fost deportate în lagărul de concentrare Ravensbrück, aflat la 90 de kilometri de Berlin, dar au reuşit să scape cu viaţă.

Acea dramă familială a făcut din Juliette Greco o femeie liberă şi angajată politic, care, în 1981, în timpul unui spectacol susţinut în Chile, în faţa oficialilor regimului lui Augusto Pinochet, a interpretat doar cântece interzise de acel regim. Cântăreaţa a fost condusă sub escortă militară la aeroport, imediat după acel concert.
În ultimii ani, Juliette Greco a înregistrat o serie de discuri alături artişti din noua generaţie, precum Miossec, Benjamin Biolay, Olivia Ruiz şi Abd Al Malik.

După o relaţie îndelungată cu trompetistul american de jazz Miles Davis, Juliette Greco s-a căsătorit cu actorul Philippe Lemaire (în 1953), tatăl fiicei sale Laurence-Marie, apoi cu actorul Michel Piccoli, în 1966, de care a divorţat însă în 1977. În 1988, s-a căsătorit cu fostul pianist al lui Jacques Brel, Gérard Jouannest.