Albume din mormânt: cum profită casele de discuri de imaginea artistului şi de naivitatea fanilor

Cântăreţi precum Michael Jackson, Elvis Presley, Jimi Hendrix sau Kurt Cobain s-au dovedit după moarte la fel de prolifici ca şi în timpul vieţii. Cu puţin „ajutor“ din partea caselor de discuri, aceştia au lansat „de dincolo“ mai multe albume decât în întreaga carieră. Aceste materiale discografice postum nu sunt altceva decât o modalitate de a produce bani prin exploatarea imaginii artistului şi a naivităţii adevăraţilor fani.

„Xscape“, albumul lui Michael Jackson lansat în luna mai a acestui an, este cel mai recent dintr-un lung şir de lansări postum. „Eu sunt veşnic“, proclama Michael Jackson pe „Best of Joy“, material discografic lansat în 2010. Chiar dacă „regele muzicii pop“ murise cu un an în urmă, cariera postum a acestuia abia începea, scrie jurnalistul Greg Kot, de la BBC. 

Michael Jackson a murit în 2009, în timp ce se pregătea pentru un grandios turneu de revenire. După dispariţia starului, administratorii averii sale le-au dat reprezentanţilor Sony permisiunea de a lansa încă zece albume în schimbul sumei de 250 milioane de dolari. Acestea au venit ca o completare a altor proiecte postum precum filmul „Tis it It“ şi show-ul „Michael Jackson Cirque du Soleil“ din Las Vegas. 

Albumul „Michael“, o colecţie de mediocrităţi

Primul dintre albumele lansate de Sony, „Michael“, a apărut în 2010. Acesta include unele dintre cele mai bune melodii din palmaresul starului pop, iar în spatele lansării s-a aflat o armată de producători, inclusiv Teddy Riley, John McClain şi Lenny Kravitz. Materialul a fost prezentat ca fiind primul „nou“ album de studio al lui Jackson, dar cu greu a stârnit reacţii, doar unul dintre cele patru single-uri reuşind să ocupe un loc în Top 40. Albumul nu a fost o ruşine atât de mare, cât o colecţie de mediocrităţi, cu mult sub standardele lui Jackson, mai notează Kot. 

În 2014, a fost lansat cel de-al doilea album de studio, „Xscape“. Albumul include cântece originale înregistrate de Michael Jackson, care au fost reorchestrate de câţiva producători muzicali renumiţi, precum Timbaland, Rodney Jerkins, Stargate, Jerome „Jroc“ Harmon şi John McClain. Mary J Blige, Questlove şi D'Angelo se numără printre artiştii care îşi pun amprenta pe noul material discografic. 

Campanii media intense şi apetitul fanilor, cheile succesului de după moarte

Nume sonore ca Elvis Presley, Jimi Hendrix, Tupac Shakur, Kurt Cobain, Jim Morrison, Jerry Garcia şi mulţi alţii s-au dovedit cel puţin la fel de prolifici în moarte cum au fost şi în timpul vieţii, de multe ori cu rezultate mai puţin sclipitoare. 

Să luăm exemplul trupei britanice Beatles, a cărui brand este comparabil cu al lui Michael Jackson în cultura pop. Deşi asasinarea lui John Lennon, din 1980, a anulat orice speranţă de reuniune a grupului, a stârnit un val de materiale Beatles, culminând cu seria de CD-uri „Anthology“, de la mijlocul anilor '90. 

Susţinută de câteva single-uri de reuniune înregistrate cu vocea regretatului John Lennon şi câteva înregistrări ale membrilor trupei, pe care producătorul George Martin le-a declarat timp de zeci de ani „inferioare“ şi nedemne de a fi lansate, seria „Anthology“ nu a adus mai multă admiraţie veneratei trupe. 

Chiar şi Bill King, editorul revistei „Beatlefan“, a recunoscut la momentul respectiv că seria a fost creată cu scopul de „a cumpăra o carte cu schiţele unui artist înainte ca acesta să picteze capodopera“.

Cu toate acestea, în 1996, cu ajutorul unei campanii media de saturaţie şi cu apetitul aparent insaţiabil, Beatleşii au depăşit fiecare artist din Statele Unite.

Hendrix, trei albume în timpul vieţii, zeci după moarte

Hendrix a lansat trei albume de studio în timpul vieţii sale, dar zeci după moartea sa, din 1970. Tupac Shakur a reuşit să înregistreze patru albume în scurta sa carieră, dar şapte au ieşit pe piaţă după ce a fost împuşcat mortal în 1996. Primul dintre acestea, „Don Killuminati“, a fost descris de către jurnaliştii de la „Entertainment Weekly“ drept „o exploatare ruşinoasă care dezonorează muzica şi moştenirea lui Shakur“. Muzica lui Jim Morrison a fost reambalată, recicaltă şi revândută de atâtea ori încât chiar şi bateristul John Densmore a scris în cartea sa, „Unhinged“, că s-a săturat. Memoriile includ un capitol care tratează puterea coruptă a „genei lăcomiei“.

Ce e cu adevărat frustrant este faptul că nu vom şti niciodată ce ar fi făcut artiştii cu aceste resturi. În momente ca acestea suntem tentaţi să ne întrebăm „Ce ar face Quincy Jones?“.

Quincy Jones este unul dintre cei mai înţelepţi analişti, consultanţi şi critici, scrie BBC. La urma urmei, Jones a fost cel care a produs cele mai bune albume ale lui Michael Jackson, inclusiv „Thriller“ din 1982. În cadrul interviurilor, Jones a vorbit despre protejatul său a cărui dorinţă de a munci era dusă până la epuizare şi despre impulsul său perfecţionist. În cazul în care atât el, cât şi Jackson simţeau că o melodie are potenţial, aceasta nu ar fi fost lăsată să zacă pe rafturi, a dezvăluit Jones. Multe piese au fost înregistrate, puţine au fost alese. A fost un motiv pentru care duo-ul a avut aproximativ 800 de melodii în cursa pentru albumul „Thriller“, înainte de a a alege doar nouă, care au format unul dintre cele mai bine vândute albume pop din istorie. 

„Toată lumea vrea să vândă milioane de înregistrări, dar ideea de a încerca să alegi ce le-ar plăcea oamenilor şi să cumperi, mi se pare o mizerie“, a declarat Jones privind înapoi la cariera lui Michael Jackson. „Înainte de a suferi «paralizia prin analiză», Michael ştia ce-i plăcea şi ştia ce va merge. Restul era doar zgomot. Este un motiv pentru care atât de multe piese au fost lăsate în urmă – noi am ştiut că putem face lucruri mai bune“, a mai spus acesta.