INTERVIU Emanuel Ax, pianist: „Sunt un fan al lui Dinu Lipatti“
0
Muzicianul american Emanuel Ax, o celebritate a pianisticii mondiale, concertează în premieră în România sâmbătă, la Sala Palatului, ca solist al Orchestrei Concertgebouw dirijată de Mariss Jansons.
Interviu realizat de Ştefan Costache
Această seară de sâmbătă are toate datele pentru a promite publicului un regal, pentru că vorbim despre un artist care a câştigat nu mai puţin de şapte premii Grammy (Oscarurile industriei discografice de peste Ocean), toate pentru abordări ale genului cameral.
A fost partenerul de recitaluri al lui Isaac Stern şi, din 1973, este cel al lui Yo-Yo Ma, un pianist cu sunet somptuos, superb, un maestru al perlajului, recunoscut ca interpret memorabil al unor capodopere de Haydn, Mozart, Beethoven, Brahms, Chopin şi, nu în ultimul rând, ca promotor al creaţiei moderne şi contemporane.
Aş dori să vă întreb cum priviţi acest concert şi întâlnirea pentru prima oară cu publicul din ţara noastră?
Primul sentiment este acela că mă simt norocos să cânt în compania acestei orchestre renumite, orchestra Concertgebouw din Amsterdam. Sunt, în acelaşi timp, norocos să cânt într-un loc de unde au plecat atât de mulţi muzicieni fantastici – în primul rând, în mod evident, George Enescu dar, de asemenea, Dinu Lipatti şi Radu Lupu, ambii fiind personalităţi artistice pe care le iubesc profund. Aşa că abia aştept să văd locurile de unde aceştia provin.
Veţi interpreta o capodoperă clasică, al treilea concert pentru pian de Beethoven. Cum aţi descrie acest opus?
Cred că este probabil cea mai dramatică lucrare scrisă de Beethoven până la acea dată. Simfonia a V-a nu fusese compusă încă, dar Concertul are în comun cu ea tonalitatea şi aş spune că şi etosul dramatic.
Ce apreciaţi cel mai mult la acest faimos ansamblu olandez?
Cred că este, cu siguranţă, una dintre cele mai bune formaţii simfonice din lume. Am cântat împreună de câteva ori, şi unul dintre lucrurile pe care le apreciez foarte mult este că membrii săi sunt cu toţii oameni minunaţi, foarte calzi, foarte deschişi şi extrem de prietenoşi. Este întotdeauna o plăcere să te afli pe aceeaşi scenă cu ei. Iar domnul Jansons este acelaşi gen de persoană: un mare artist şi, în acelaşi timp, un om cald, prietenos şi amabil.
Cum priviţi relaţia dintre solist, dirijor şi orchestră în cazul Concertului nr. 3 de Beethoven?
Aş spune că, într-o lucrare cum este aceasta, pianistul trebuie să se integreze în context, în atmosfera creată de orchestră şi de dirijor. Astfel, în cele mai fericite circumstanţe reuşim să ne completăm perfect şi, de cele mai multe ori, dacă ai alături un dirijor mare, este foarte uşor să trăieşti o astfel de relaţionare.
Vă este familiară creaţia lui Enescu pentru pian?
Nu-i cunosc lucrările pentru pian, dar ştiu una dintre sonatele pentru pian şi vioară, Sonata a III-a, cu care am două înregistrări extraordinare, una cu Menuhin şi cealaltă cu Leonidas Kavakos.
Îmi place foarte mult această sonată. Am ascultat, de asemenea, câteva lucrări orchestrale dirijate de Lawrence Foster la Monte Carlo şi la Lisabona, însă nu pot spune că îi cunosc muzica în profunzime.
Aţi spus deja că îl admiraţi pe Dinu Lipatti...
Bineînţeles. Cunosc aproape întreaga discografie a lui Dinu Lipatti şi sunt un mare fan al lui.
A fost un muzician extraordinar, magnific!
Cum alegeţi de obicei noile lucrări pe care urmează să le abordaţi?
Nu mă gândesc la asta prea mult, sunt cazuri când îmi doresc să învăţ ceva şi o fac pur şi simplu. Întâmplarea are un rol foarte important în această chestiune. Uneori, în cazul muzicii de cameră, atunci când unii prieteni ai mei îşi doresc să se apropie de anumite lucrări, atunci interpretez acele opusuri pe care şi le doresc ei, dar, în general, nu e nimic premeditat.
Se încarcă comentariile...
