„Din culisele cinematografiei“. De ce au fost oprite „B.D.“-urile? Simulacrul de plagiat care i-a influenţat pe ştabii comunişti să suprime îndrăgitul serial
0
Veşnic preferate de publicul din România, peliculele din seria „Brigada Diverse“, regizate de Mircea Drăgan, care au reunit o distribuţie excepţională într-un inspirat amestec de comedie şi film poliţist, ar fi trebuit să fie şase, nu trei. O campanie de presă şi un proces de plagiat intentat realizatorilor i-au determinat însă pe ştabii cinematografiei să pună capăt serialului.
„Ce avem noi aici?“. „Dacă tu ţii să mă cunoşti, să te cunosc şi eu! Ce salariu de bază ai?“. „Noi urmărim să… nu fim urmăriţi!“. „Cine să mă recomande, vocea şi talentul meu!“. Sunt doar câteva dintre replicile care au făcut deliciul câtorva generaţii de români.
Deşi sunt difuzate de mai multe ori pe an de către televiziuni, filmele ce alcătuiesc trilogia „Brigăzii Diverse“ continuă să-i atragă ca un magnet pe oameni în faţa micilor ecrane. Despre „B.D.“-uri s-a scris mult, s-a fabulat şi mai mult, însă realitatea din spatele aparatului de filmat este foarte puţin cunoscută, deşi au trecut mai bine de 45 de ani de la premiera ultimului film din serie. Realizate într-un timp record, între mai 1970 şi august 1971, cele trei filme au fost inspirate numai din cazuri reale aflate în dosarele miliţiei. De altfel, cei doi scenarişti, Mircea Drăgan şi Nicolae Ţic, au fost sprijiniţi constant de către reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne atât în perioada de documentare, cât şi pe parcursul realizării filmelor, mai ales că tema propusă le-a surâs. Miliţienii, ca şi poliţiştii de astăzi, nu se bucurau de o simpatie prea mare în rândul populaţiei. Generalii Nicolae State, şeful Inspectoratului General de Miliţie, şi Haralambie Vlăsceanu, adjunctul său, şi-au pus chiar şi birourile personale la dispoziţia echipei de filmare. Distribuţia aleasă de Mircea Drăgan a fost una de zile mari, reunind toţi marii actori de comedie ai vremii. Dem Rădulescu (Gogu), Puiu Călinescu (Trandafir) şi Jean Constantin (Patraulea) au intrat în pielea celor trei borfaşi simpatici, iar Toma Caragiu (căpitanul Panait), Sebastian Papaiani (plutonierul Căpşună) şi Dumitru Furdui (sergentul-major Cristoloveanu) sunt miliţenii care alcătuiesc „Brigada Diverse“. În alte roluri inspirate au mai apărut Iurie Darie (maiorul Dobrescu), Ioana Drăgan (locotenent-major Deleanu), George Mihăiţă (Harpalete), Ştefan Bănică (Fane Încurcă-Lume) sau Ion Finteşteanu (Vasilesco).
„Brigada Diverse“ era la început „Brigada Mărunţişuri“
Iniţial, „Brigada Diverse“ se numea „Brigada Mărunţişuri“, acesta fiind şi titlul de lucru al primului film, lansat pe 14 decembrie 1970 sub denumirea de „Brigada Diverse intră în acţiune“. De altfel, chiar şi varianta finală a peliculei reţine o replică adresată de maiorul Dobrescu căpitanului Panait, care-i spune: „Bine, tovarăşi din «Brigada Mărunţişuri», daţi alarma şi puneţi în mişcare atâţia oameni pentru un amărât de purcel!“. Filmul a fost foarte bine primit de spectatori, care au cumpărat nu mai puţin de 4.618.457 de bilete de cinema, însă nu şi de presa de specialitate. Probabil că nici nu există, în istoria cinematografiei româneşti, o discrepanţă mai mare între reacţia publicului şi cea a criticilor de cinema. „În ceea ce priveşte umorul — în pofida câtorva accente de comedie izbutite — se prezintă deficitar: urmărit cu asiduitate şi fabricat (...) Totul pare un fabricat pentru gusturile îndoielnice. Adică tot ce e mai rău“, nota Aurel Baranga în numărul din decembrie 1970 al revistei „Cinema“.
Cel de-al doilea film al seriei, „Brigada Diverse în alertă“ (titlu de lucru „B.D. se afirmă“) a avut premiera la 26 iulie 1971 şi a reuşit să adune mai mulţi spectatori în cinematografe decât episodul-pilot: 5.649.946. Însă cronicile au continuat să fie îndeosebi negative. „Avatarurile celor trei borfaşi simpatici (!?), care pun la încercare perspicacitatea «brigăzii diverse», continuă. Continuă, între o ieşire triumfală din închisoare şi o reîntoarcere (la fel de triumfală) după zăbrele. Între timp, cei trei muşchetari ai matrapazlâcurilor devin complici într-o afacere dubioasă cu nişte falsificatori de bani, şi fac jocul unui straniu «club al tinerelor văduve» care-şi propune (printre obiectivele sale incerte) să speculeze credulitatea celor din jur. Nu putem nega intenţiile satirice ale realizatorilor, dar finalităţile educativ — artistice ale filmului rămân, în continuare, discutabile“, nota Călin Căliman în „Contemporanul“ din 13 august 1971.
„Publicul a râs. Ăsta e un fapt!“
Cea de-a treia peliculă, „B.D. la munte şi la mare“ (titlu de lucru: „B.D. în vilegiatură“), a avut premiera pe 20 decembrie 1971 şi a adunat 4.720.831 de spectatori în cinematografe. Şi de această contradicţia dintre opinia criticilor şi cea a publicului a fost izbitoare. „Filmul e un eşec. Un eşec total. Nu putem decât să regretăm că în ţara lui Caragiale nu avem comedie cinematografică, că în acest an filmul românesc nu ne-a oferit la capitolul comedie decât aceste fără rost şi fără sare şi piper întâmplări, la munte şi la mare sau invers, care nu reprezintă pe nimeni“, nota Tudor Stănescu în „Scânteia Tineretului“ din 27 decembrie 1971. Au existat însă şi opinii echilibrate, precum cea exprimată de D.I. Suchianu în „România Literară“ din 13 ianuarie 1972: „Autorii au adunat câţiva actori iubiţi de public şi le-au dat prilejuI să aibă mai mult sau mai puţin haz. Publicul a râs. Ăsta e un fapt. Eu personal aş fi preferat ca situaţiile comice să fie mai multe şi mai consistente. Cronicile defavorabile ale unora dintre critici vor aduce poate o asemenea ameliorare“. Din păcate, n-a mai existat nicio continuare.
„Furnica e hoaţă, spre deosebire de albină!“
Asta deşi Nicolae Ţic şi Mircea Drăgan scriseseră deja scenariile pentru încă trei lungmetraje. Iar Drăgan stabilise deja şi locaţiile pentru filmări. Pe lângă criticile care au creat un curent negativ asupra seriei în rândul ştabilor cinematografiei, oprirea serialului a fost cauzată şi de un scandal de plagiat. Nedovedit. Mai exact, în decembrie 1971, revista „Săptămâna” a publicat scrisoarea deschisă a scenariştilor Vintilă Corbul şi Eugen Burada care semnala „asemănările stupefiante de situaţii, de personaje şi de replici“ dintre serialul „Brigada Diverse“ şi proiectul lor, „Caravana“, contractat şi preluat de „Studioul Cinematografic Bucureşti” în anul 1965 şi casat în 1968. Mai exact, Corbul şi Burada se refereau la prima parte a filmului, „Prafuri pentru mama-mare“, în care membrii „Brigăzii Diverse“ au descoperit şi anihilat o bandă de traficanţi de stupefiante intraseră în ţară prin punctul de trecere a frontierei Vama Veche. Cazul a ajuns până la Tribunalul Suprem al Republicii Socialiste România, unde Mircea Drăgan şi Nicolae Ţic au fost achitaţi, iar avocatul lor a avut o pledoarie memorabilă: „Onorată instanţă, putem considera că furnica este hoaţă, pentru că ia bobul de grâu obţinut din sudoarea semănătorului, în timp ce albina extrage nectarul din florile aflate la dispoziţia tuturor. Aşadar, clienţii mei au transformat în «miere» un caz din cronica judiciară, pe care-l putea consulta orice scenarist interesat. În schimb, reclamanţii procedează precum furnica, dorind să obţină, printre altele, şi un procent deloc neglijabil din încasările filmului”.
Despre faptul că „B.D.“-urile n-au mai continuat au vorbit, de-a lungul timpului, şi doi dintre protagoniştii seriei, Puiu Călinescu şi Sebastian Papaiani, fiecare prezentând însă o altă versiune. „În seria a patra urma să o apucăm şi noi, adică Trandafir, Patraulea şi Gogu, pe drumul cel bun. Scenariul era scris, numai că a apărut cineva din Comitetul Central, tare...de cap, căruia nu i-a plăcut“, spunea Călinescu într-un interviu acordat postului Antena 1 în 1996, care a precedat televizarea unuia dintre filme. „A fost un general de miliţie. Un om «inteligent» a oprit filmul. Era deştept foc! Ardea! A oprit filmul pentru că a considerat că ne băteam joc de miliţie. După ce am terminat trei filme şi-a dat seama. Vă daţi seama ce deştept era?!“, a spus şi Papaiani, anul trecut, tot într-o emisiune a postului Antena 1.
Atunci când au apărut, toată lumea a dat cu pietre în „B.D.“-uri, pentru că, faţă de ambiţiile culturale ale celorlalţi regizori, s-a considerat că Mircea Drăgan pur şi simplu se prostituează cu aceste comedii în care nu reuşea să-i ţină în frâu pe marii noştri actori. Acum, începem să fim mai îngăduitori şi începem să privim cu inima deshisă aceste filme, care ne aduc în memorie o galerie de monştri sacri Manuela Cernat istoric de film, la Neptun TV
Câinele Costel se numea de fapt Rurih şi era gradat
Interpretul câinelui Costel, tovarăşul credincios al plutonierului Căpşună din cele trei filme ale seriei „Brigada Diverse“, provenea de la Centrul Chinologic din Sibiu, care produce, creşte şi dresează de zeci de ani câini pentru toate structurile Ministerului de Interne. Regretatul Sebastian Papaiani, actorul care l-a jucat pe simpaticul miliţian, îşi amintea cu mare plăcere de partenerul său canin, într-un interviu acordat „Weekend Adevărul“ în urmă cu doi ani.
„Pe câine îl chema de fapt Rurih. Era şi gradat din câte ştiu. Ne-am înţeles foarte bine, chiar dacă la început mi-a fost un pic teamă de el. L-am hrănit, i-am dat ficat de porc până când ne-am împrietenit atât de tare, încât, atunci când îl strigam atât eu, cât şi dresorul, Rurih stătea un pic în dubiu. Chiar şi acum, după atâţia ani, mă mai întreabă câte unul ce mai face Costel“, mărturisea Papaiani, care povestea că, de foarte multe ori, întâmplările amuzante se ţineau lanţ pe platourile de filmare.
Un sandviş care a costat 503 lei
„Câteodată ieşeam din cadru din cauză că râdeam de ei, de partenerii mei. Adică de Jean Constantin, Dem Rădulescu sau Puiu Călinescu, în special“, povestea Papaiani, care a dezvăluit şi cum au decurs filmările de la mănăstire, pentru „B.D. la munte şi la mare“. „Eram la un lăcaş de lângă Piatra Neamţ şi s-a întâmplat să fie post, aşa că ne-au servit cu ciorbă de fasole, iahnie de fasole şi mămăligă. După vreo două ore, ni se făcuse iarăşi foame, aşa că Jean Constantin s-a dus până la părintele stareţ şi i-a spus că noi am mai vrea ceva de mâncare. Şi ne-a dat stareţul un miel! Aşa am consumat noi carne în post, taman la mănăstire!“.
Chiar dacă îi încuraja pe actori să improvizeze, iar atmosfera de pe platouri nu era una rigidă, Mircea Drăgan ţinea însă foarte mult la disciplină. Jean Constantin povestea un episod elocvent, în numărul din octombrie 1971 al revistei „Cinema“: „Am să vă povestesc o păţanie de-a mea, la o filmare cu «B.D.». La stadionul «Dinamo», lipsisem câteva minute, să mănânc un sandviş. Când m-am întors, Mircea Drăgan, cunoscut pentru exigenţa lui, m-a întrebat cât m-a costat sandvişul. «Trei lei», i-am răspuns. «Nu-i adevărat, te-a costat 503 lei» , mi-a replicat. «Cum aşa, nu ştiu eu cât am dat pe el?» Abia atunci mi-a explicat Drăgan: «Îmi pare rău, îmi eşti simpatic, dar n-am ce face. Ai plecat de la filmare, asta te costă 500 de lei» Acum să nu mă înţelegeţi greşit, v-am povestit întâmplarea care a fost singura de acest fel“.
„Paştele mamii lui de ţigan! Precis a furat ceva din tren!“
Operatorul celor trei pelicule a fost Nicolae Mărgineanu, viitorul regizor, care a mai colaborat ulterior cu Mircea Drăgan şi la alte filme. Acesta şi-a amintit, la rândul său, câteva episoade amuzante din perioada turnării trilogiei. „Scenele de detenţie s-au filmat la Văcăreşti. La un moment dat, în frizeria închisorii, Jean Constantin şi Puiu Călinescu stăteau pe scaune, îmbrăcaţi în zeghe. Fără să-şi dea seama nimeni din echipă, a apărut acolo chiar frizerul puşcăriei, un individ uriaş, care l-a apucat brutal de păr pe Jean şi a vrut să-l radă corespunzător, crezând că e chiar un deţinut adevărat. Jean făcea naveta de la Constanţa şi se întâmpla să mai şi întârzie uneori. Ţin minte că la un moment dat Toma Caragiu a spus, cu mimica lui inimitabilă: «Paştele mamii lui de ţigan! Ăsta precis a furat ceva din tren şi l-au prins! De-asta nu mai vine!»“.
Dincolo de naturaleţea cuceritoare a acestui actor constănţean — pe care nu-l intimidează nimic, niciodată, nici «Bibanul» din dreapta lui, nici Puiu Călinescu din stânga, nici operatorul de film şi nici falnica ofiţereasă de miliţie loana Drăgan, dincolo de spontaneitatea, de permanenta sa invenţie comică, Jean Constantin place prin tipul pe care l-a creat: coţcarul de mahala, gata oricând să «ciupească» dar ratându-şi mai întotdeauna — prin ghinion sau neînzestrare — loviturile Sanda Faur critic de film, în „Cinema“ 2/1972
„Adio, dragă Nela!“, un film cu „parfum“ de „B.D.“
„Cu o distribuţie mare, cu un ritm dinamic, cu o imagine luminoasă care accentuează veridicitatea naraţiunii, filmul reţine atenţia. Aş fi bucuros ca în Mircea Drăgan să avem un regizor care să se dedice comediei — gen alungat la periferia cinematografiei noastre, ca o cenuşăreasă“, afirma regizorul Gheorghe Vitanidis în numărul din decembrie 1970 al revistei „Cinema“ despre primul film din seria „Brigada Diverse“. Au existat însă şi colegi de breaslă care n-au avut tocmai cuvinte de laudă despre această serie. Unul dintre ei, Cornel Todea, a realizat chiar un film, „Adio, dragă Nela!“ (titlu de lucru: „Întoarcerea fiilor risipitori“). „Eu sper să fac un fel de «B.D.» à l'envers. Fiindcă mi s-a întâmplat rar să văd atâta abnegaţie şi devotament în a realiza platitudini, cum am văzut în «B.D.» M-aş plictisi foarte tare dac-aş lucra aşa şi, cum nu încerc să mă plictisesc decât atunci când n-am încotro, încerc să mă amuz, să dau un relief şi să caut un sens amuzamentului“, spunea atunci Todea. Care n-a reuşit însă să-şi îndeplinească obiectivul.
Anunţat pentru difuzare în iunie 1972, filmul este retras cu indicaţia lui Dumitru Popescu „Dumnezeu“, să nu fie „prezentat nici în reţea şi nici la comisiile pentru achiziţii externe“. Fapt extrem de rar în epoca comunistă, filmul a fost interzis din pricina calităţii sale artistice îndoielnice, nu din alte motive de natură ideologică. „Eşecul lui C. Todea, pe un scenariu nereuşit cu bancuri tâmpite de F. Neagu“, nota Dumitru Fernoagă în agenda sa, conform lucrării „Filmat în România“ a lui B.T. Râpeanu.
Se încarcă comentariile...
