„Din culisele cinematografiei“. Cum i-au pus cascadorii români cu faţa la perete pe arabii din portul Constanţa pentru a onora un pariu cu actorul Ion Besoiu

0
0
Sandu Sticlaru, Sebastian Papaiani şi Ilarion Ciobanu, la filmările peliculei „Asediul“
Sandu Sticlaru, Sebastian Papaiani şi Ilarion Ciobanu, la filmările peliculei „Asediul“

Regizorul Mircea Mureşan a reuşit să termine în timp record filmările la „Asediul“, lungmetraj realizat la Constanţa după romanul „Puterea“ scris de Corneliu Leu, cu Ilarion Ciobanu, Sebastian Papaiani, Sandu Sticlaru, Dan Nuţu, Octavian Cotescu, Valeria Seciu, Mihaela Mihai, Ştefan Mihăilescu-Brăila, Gheorghe Naghi şi Geo Saizescu în distribuţie.

De obicei, atât în zilele noastre, cât şi în „Epoca de Aur“, între ştirile care anunţă intrarea în producţie a unui nou film românesc şi data primei întâlniri cu spectatorii intervin adesea distanţe de timp foarte mari, de multe ori fiind vorba chiar de ani.

Din acest punct de vedere, filmul lui Mircea Mureşan, „Asediul“, realizat în colaborare cu scenaristul Corneliu Leu, constituie un record. Intrată în producţie la 1 ianuarie 1971, cu titlul de lucru „Zece secunde“, pelicula a avut premiera la 21 august, în acelaşi an, fiind vizionată de 1.598.871 de spectatori în cinematografele din ţară.

Regizorul îndrăgitului serial „Toate pânzele sus“ şi aminteşte culisele realizării, într-un timp atât de scurt, a filmului: „La Casa de Filme nr. 4 se înscriseseră ca şefi Mircea Sântimbreanu şi Corneliu Leu, vechiul meu prieten din perioada soldat - fruntaş. Prin 1964 îi apăruse un roman, «Puterea». Încă de atunci îmi propusese să încercăm o ecranizare. Scriitura părea cam fluviu, interpretarea cam prea politizată. Am avut ezitări, deşi nu l-am refuzat. Acum, în 1970, îmi adusese un nou manuscris, «ediţie în revizuire». Povestirea era mai concentrată, mai bine construită pe evenimentele istorice de după 6 martie 1945. I-am propus să preluăm un singur episod, preluarea unei prefecturi, într-o capitală de judeţ, să zicem la Constanţa. Dar să nu se prezinte în film localizarea exactă. Să lăsăm o marjă de ficţiune. Am terminat împreună scenariul prin ianuarie 1971, printre altele cu satisfacţia de a fi creat un personaj potrivit pentru Ilarion Ciobanu“.

„Duceţi-vă până vizavi, la nea Mitică, la o bere, până mă sfătuiesc cu ăştia de aici“

Filmarea nu a prezentat cine ştie ce dificultăţi pentru experimentatul cineast. Cu o excepţie. „Scena mitingului popular presupunea mase de muncitori, mii de participanţi. Leu şi Sântimbreanu mi-au sugerat să filmez la un miting de mase curent, s-o găsi vreunul, dar nu mergea. Ăia veneau cu pancarte noi, portretele «conducătorului iubit», iar acţiunea filmului se petrecea în 1945. Cornel propune se ne sfătuim cu primul secretar al judeţului, tovarăşul Vâlc. Personaj cu autoritate în partid. Ne-a primit cu plăcere şi i-am expus necesitatea. A rămas pe gânduri, scărpinându-se după ureche. Nu avea în plan niciun miting...A întrebat de câţi oameni ar fi nevoie. I-am zis că trebuie să fie Piaţa Ovidiu plină, ca să arătăm adeziunea de atunci a maselor. «Aoleu! Auziţi? Duceţi-vă până vizavi, la nea Mitică, la o bere, până mă sfătuiesc cu ăştia de aici...Veniţi peste vreun ceas-două!». Când ne-am întors, tovarăşul Vâlc m-a întrebat dacă putem filma într-o duminică dimineaţă. Normal, i-am zis, n-avem programe normate. «Aşa, aşa...Uite, am vorbit cu secretarii de organizaţie din port, de la şantier, de peste tot. Scoatem muncitorimea, ca la orice miting. Cam cât ţine filmarea?» I-am zis că până la prânz terminăm...«Nu ţine. Ăştia o întind dacă văd că nu e miting serios». M-am gândit la un plan, i-am zis, dacă la ora 10.00 intră în piaţă coloane de pe toate străzile adiacente, pot să filmez intrarea şi urale separate, în vederi generale, aşa că pot să şi plece după aceea. Dar vin? «N-au încotro. În plus, le spunem că se vor vedea foto-filmaţi». A râs el, am râs şi noi“, a povestit regizorul Mircea Mureşan. „Cam pe la începutul lunii martie ne-am instalat cu toată echipa la Constanţa. Am obţinut trei echipe de filmare, plus doi operatori de la «Sahia», specializaţi pe reportaje. În prima duminică din martie am avut parte de o vreme însorită. Am instalat aparatele, am aşezat actorii, în frunte cu Ilarion, la cadru, în apropierea soclului - «decor de statuie vandalizată». Dispuneam de o staţie de amplificare folosită de obicei la mitinguri. S-a pus ceva muzică populară, răguşită, la difuzoare, după care am dat semn «motor! toate aparatele» şi am strigat la microfonul principal: «Intraţi!». Nu-mi închipuiam că va fi atât de simplu! De pe toate cele cinci străzi adiacente au intrat coloane perfect organizate, strigând «Sus Drăgan» sau «Trăiască prefectul!» Personajul principal, Ilarion Ciobanu, saluta cu chipiul de sus şi urca treptele statuii împreună cu ceilalţi actori, în uralele manifestanţilor. Mă întrebam dacă s-au «prins» la film sau îl aclamau efectiv pe Ilarion, care era constănţean de-al lor şi, mai mult decât atât, fusese hamal în port, poate ca mulţi dintre cei care se aflau în faţa lui. Vreau să vă spun că se făcuse ora 12.00 şi nimeni nu plecase, le plăcea enorm. Am continuat să lucrăm în timp record şi restul filmului, cam 40 de zile au durat filmările la Constanţa. Majoritatea târziu în noapte, ca să avem piaţa liberă şi ferestrele întunecate, în cazul interioarelor“, a dezvăluit cineastul.

Imagine indisponibilă

Din distribuţia filmului au făcut parte, pe lângă Ilarion Ciobanu, care l-a interpretat pe Gavrilă Drăgan, fostul hamal în port devenit prefect, şi actorii Sandu Sticlaru (Tebe), Sebastian Papaiani (Chiru), George Aurelian (Tanaşoca), Ion Besoiu (Voinea), Valeria Seciu (Necunoscuta), Ioana Casetti (Centralista), Dan Nuţu (Valer), Octavian Cotescu (Trifu), Iulian Necşulescu (Alexe), Ştefan Mihăilescu-Brăila (Segărcescu), George Demetru (Colonelul Răducanu), dar şi cântăreaţa Mihaela Mihai (Vica) şi regizorii Gheorghe Naghi (Un agent al Siguranţei) şi Geo Saizescu (Ziaristul Georgescu).

„Băieţi, dau o sticlă de whiskey celor care au curajul să tragă o rafală de mitralieră în local“

Producţia a făcut ceva vâlvă în oraş, mai ales că zona Pieţei Ovidiu era împânzită zilnic de membrii echipei de filmare. Printre ei se aflau şi cascadorii de la Buftea, care au fost, şi de această dată, protagoniştii unor întâmplări de neuitat atât pe platou, cât şi în afara lui. Adrian Ştefănescu îşi aduce aminte şi astăzi cu plăcere de o farsă pe care le-au jucat-o „vaporenilor“ care-şi făceau veacul prin zonă. „Pe vremea aceea, Piaţa Ovidiu avea un farmec aparte. Cea mai bună bragă şi cei mai buni covrigi să găseau la simigeria de acolo, care era deschisă de la primele ore ale dimineţii. La prânz, puteai merge ca să mănânci o ciorbă la restaurantul-braserie, lângă care se afla barul de zi. Tot acolo era şi un celebru bar de noapte. Deci, practic, era o forfotă continuă în piaţă, indiferent de oră. Bineînţeles că barul de noapte atrăgea ca un magnet şi marinarii străini ale căror vase acostaseră în port. Bişniţarii erau şi ei la ei acasă, la fel şi «fetiţele». Şefa lor era una Dida, o brăileancă focoasă. Găseai cam de toate acolo, cu voia miliţiei, evident. Mai puţin droguri, pentru că nimeni nu închidea ochii la aşa ceva! Cireaşa de pe tort era programul artistic în cadrul căruia strălucea celebra, în epocă, Doina «Casandra», dansatoare din buric. Îi înnebunea pur şi simplu pe turcaleţi şi pe arăbeţi! Bineînţeles că şi noi, cascadorii, eram nelipsiţi. Într-o zi eram cu nea «Gimi» Besoiu, care ne-a zis: «Băieţi, dau o sticlă de whiskey celor care au curajul să tragă o rafală de mitralieră în local». Pentru că, fiind un film de aventuri, cu «bandiţi reacţionari», aveam în dotare şi mitraliere. Cu gloanţe oarbe, evident. Am uitat să-ţi spun, de multe ori noi mergeam în local direct de la filmare, îmbrăcaţi ca atare, în hainele de piele binecunoscute. Românii deja ştiau cine suntem, se obişnuiseră. Lui nea Nicu Iordache i-au sticlit imediat ochii la propunerea lui nea «Gimi», dar eu i-am zis că ar fi mai bine să stăm în banca noastră, ca să nu dăm de vreo belea. «Hai mă, Moafe, o rafală scurtă şi gata! Dacă e să iasă scandal, o să zic că a fost un accident, am uitat să pun piedica», a zis Iordache. Până la urmă m-a convins. Aşa că în seara următoare am intrat în bar. Nea «Gimi» era la o masă, ne-a zâmbit discret. Deja nu mai erau locuri, aşa că ne-am rezemat şi noi de un perete şi am stat cuminţi. Pe la jumătatea programului artistic, pac!, am scos mitralierele şi am tras în sus! S-au spart şi nişte becuri, moment în care toţi arăbeţii şi ceilalţi străini care se aflau în barul de noapte s-au aşezat cu faţa la perete şi mâinile sus! Românii au rămas liniştiţi pe scaune şi au început să râdă. Unul ne-a şi spus: «Căraţi-vă repede, că vă omoară ăştia!» Imediat am tulit-o, îţi dai seama. Bineînţeles că a aflat şi domnul Mureşan de toată tărăşenia, dar, fiind vorba şi de «Gimi» Besoiu, n-a luat alte măsuri“, a povestit Adrian Ştefănescu.
Un rol secundar a avut în film şi Jean Constantin, cel care lucrase, în tinereţe, pentru o scurtă perioadă, ca ucenic la simigeria „Victoria“ din Piaţa Ovidiu. „Jean Constantin era o mare figură. Ne tot «ameninţa» el pe la diverse filmări că o să ajungem noi la el, la Constanţa, unde n-o să plătim nimic. Până la urmă s-a întâmplat! Într-o zi, când lucram chiar la «Asediul», a trecut cu maşina prin piaţă şi a oprit în faţa noastră. «Mâine să nu mâncaţi nimic, niciunul dintre voi, toată ziua. Mergem la mine acasă, ca să luaţi masa». Bucurie mare, chiuituri, după care a plecat. N-a mers decât vreo câţiva metri, cât să ne depăşească, şi a oprit din nou maşina. Ne-a zis: «Luaţi masa ca s-o duceţi la reparat!» şi a demarat în trombă!“, şi-a reamintit Adrian Ştefănescu.

ceausescu si arafat arhiva adevarul

30 de minute în biroul lui Nicolae Ceauşescu: „Am primit sarcina asta din partea tovarăşilor“

Unul dintre cele mai de succes romane ale scriitorului Corneliu Leu (1932-2015), care a condus Casa de Filme nr. 4 între 1971 şi 1979, a fost „Romanul unei zile mari“, care văzut lumina tiparului în 1979. „Am scris că «această carte vede lumina tiparului după 15 ani de elaborare». Chipurile aş fi lucrat la ea 15 ani. De fapt lucrasem vreo trei, iar doisprezece au fost de tocmeală cu cenzura, aşa cum se obişnuia în epocă. Acest «Roman al unei zile mari», care a ajuns la tiraje uriaşe, are ca personaje, împreună cu camarilele lor, pe mareşalul Antonescu, Hitler, Maniu, Regele Mihai, Pătrăşcanu, Bodnăraş, Brătianu, Titel Petrescu, generalii Sănătescu, Dămăceanu şi alţii din cabinetele militare ale lui Churchill, Roosevelt, Stalin – toţi cu câte un rol în acele acte politice şi militare. Bineînţeles că lingăii şi profitorii dictaturii mi-au condiţionat încă de atunci apariţia cărţii dacă arăt şi «care a fost rolul tovarăşului şi a tovarăşei». N-a fost niciunul. Dar eu a trebuit să le găsesc un rol, măcar sub forma de prezenţă în carte, dacă n-au avut-o în acţiune. Aşa că, fără să spun de la mine nimic, am permis editurii să introducă parazitar în carte biografia ei şi a lui. Ba chiar, ca să nu se pună unele biografii prea gogonate, am luat de la Cristian Popişteanu nişte fişe mai sobre pe care le avea el redactate pentru «Magazin Istoric» şi am insistat ca acelea să fie publicate“, povestea Corneliu Leu.

„În afara câtorva semne cu care bifam unele formulări-tip ale limbajului de lemn, carnetul a rămas gol“

„Am profitat de interesul deosebit care s-a creat în jurul acestei cărţi şi i-am trimis-o lui Ceauşescu împreună cu o scrisoare în care-i ceream audienţă pentru a-i pune întrebări în vederea unor completări la viitoarea ediţie. Eu speram să aflu de la Ceauşescu măcar mici amănunte pe care apoi să le leg, atât despre cele trei luni din vara lui 1944 când fusese liber, deci ar fi putut să acţioneze sau să fie în legătură cu vreo grupare care să acţioneze, dar mai ales despre săptămâna de după 23 august. Fiindcă numele lui Ceauşescu apare singular, la data de 30 august când este delegat să iasă-n întâmpinarea tancurilor sovietice la bariera Capitalei dinspre Colentina. În fine, Ceauşescu m-a primit voios, într-o stare bună, după cum spuneau secretarii lui care-i urmăreau reacţiile şi, în loc de timpul scurt de audienţă care se prevedea, m-a ţinut peste treizeci de minute, notate amănunţit, chiar şi cu secundele respective, de aceiaşi secretari care m-au felicitat pentru performanţă, asigurându-mă că rar se-ntâmplă aşa. Mi-a mulţumit pentru carte mai mult demonstrându-mi că o are în atenţie şi m-a ascultat foarte politicos. Eu i-am spus direct cele constatate: Că Domnia Sa, Nicolae Ceauşescu, dacă a ieşit cu trei luni înainte din lagărul de la Târgu-Jiu, desigur că a avut o importantă misiune de partid cu care se ducea la organizaţiile aflate în libertate, făcând legătura cu conducătorii închişi şi realizând o şi mai puternică conjugare a acţiunilor glorioase pe care partidul le avea în ilegalitate, ajungând la victorie!...Nu?... Aşa presupune toată logica faptelor pe care le deduc din imensitatea de documente studiate. Numai că n-am găsit nici un amănunt, nici un detaliu în această privinţă, şi-l rog să-mi spună cum crede Domnia Sa că...Doar că mi-a răspuns cu întrebare. Cunoscuta lui şiretenie a reacţionat foarte inteligent, încât mi-a poruncit: «Dar dumneata, cum crezi?!»...Cred că au fost acţiuni mari şi susţinute, de vreme ce partidul a ajuns să triumfe şi să conducă ţara până-n ziua de azi, am spus eu. Cred că trebuie să fi fost aşa ceva, dar nu există nici un document, nici o mărturie, credeţi-mă, am căutat în arhive, am stat de vorbă cu toţi ilegaliştii implicaţi, dar n-am găsit nimic, nici o referire. E un moment important din pregătirea actului de la 23 august şi trebuie să-l prezentăm ca atare...Atunci s-a luminat la faţă şi mi-a spus: «Ai dreptate, trebuie prezentat ca atare! Trebuie prezentate toate meritele luptei din ilegalitate, trebuie arătat eroismul şi sacrificiile, trebuie ca tineretul să-nveţe bine din experienţa marii istorii a partidului nostru, să ia exemplu şi să ducă mai departe...Da, mai departe, bine educat, luând exemplul faptelor dinainte». Nu a spus însă nimic concret, iar singurul moment de dialog pe care am reuşit să-l smulg a fost următorul: «Am despre dumneavoastră o informaţie preţioasă: sunteţi primul nume din conducerea partidului care, după 23 august apare în presă, nu în comunicate oficiale, ci într-un reportaj, scris de ziarişti. E vorba de ziua de 30 august când aţi întâmpinat Armata Roşie la Colentina»...I-a plăcut şi mi-a confirmat: «Da, da. A fost o mare manifestare, am vorbit acolo»...«Din partea tineretului. Dar aţi vorbit şi-n numele partidului?». «Da» – a spus el – «am primit sarcina asta din partea tovarăşilor». Dar la întrebarea dacă era şi Bodnăraş sau altcineva cu el şi-a revenit din amintiri refuzând: «Asta trebuie căutat în documente»“, mai povestea scriitorul într-un dialog cu prozatorul Florentin Popescu. 

Filme


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri