Prof.dr. Dafin Mureşanu: „Accidentul vascular-cerebral şi bolile neurologice generează deficite. Avem nevoie de oameni competenţi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prof.dr. Dafin Mureşanu, preşedintele Federaţiei Europene a Societăţilor de Neuroreabilitare (EFNR), a afirmat că e nevoie de o reorganizare a activităţii de recuperare neurologică în sistemul de sănătate din România. Afirmaţia a fost făcută la un eveniment internaţional destinat neurologiei care a avut loc, recent, la Poiana Braşov.

Prof.dr. Dafin Mureşanu a susţinut că este nevoie de un program  naţional de formare în recuperarea neurologică, precum şi de crearea de compartimente de recuperare în toate secţiile de neurologie.
„Accidentul Vascular Cerebral (AVC) şi bolile neurologice generează deficite care pot fi abordate şi situaţia pacienţilor poate fi îmbunătăţită în condiţiile unui program de recuperare neurologică foarte bine pus la punct şi pentru aceasta avem nevoie nu numai de oameni, ci şi de oameni competenţi, nu numai de bune intenţii, ci şi de cunoaştere. Această competenţă trebuie să apară şi în România, din punct de vedere al reglementării oficiale şi al definirii a ceea ce trebuie să ştie un specialist care se ocupă de domeniul recuperării bolilor neurologice", a spus universitarul.

Potrivit acestuia, programul nu presupune o finanţare importantă, ci doar aprobare de la Ministerul Sănătăţii: „Din partea ministerului, presupune luarea în considerare a propunerilor noastre şi în a aproba, ratifica şi genera un status oficial al implementării programului educaţional, care va genera specialişti cu competenţă în neurorecuperare."

Competiţie continuă cu timpul


Potrivit prof. dr. Mureşan, deşi în ultimii ani, în România, s-au făcut paşi importanţi în tratamentul AVC, prin crearea centrelor de stroke, prin aprobarea, în acest an, şi implementarea protocolului prespitalicesc şi prin crearea registrului naţional, problema care rămâne este cea a lipsei de medici neurologi.

„Ceea ce mai este de făcut e legat de programele educaţionale, de uniformizarea standardelor de lucru şi a parametrilor - aici suntem într-o zonă permanentă de competiţie cu timpul, trebuie să fim înaintea instalării leziunilor. Timpii noştri de operare sunt în anumite centre excepţionali, în altele buni şi, desigur, va trebui să ameliorăm acest lucru în toate unităţile“, a spus prof. dr. Dafin Mureşanu.

Cadre didactice universitare, medici primari, specialişti sau rezidenţi, din 19 ţări din Europa şi nu numai au participat recent, la Poiana Braşov, la trei evenimente - 9th European Teaching Course on Neurorehabilitation, 14th International Summer School of Neurology şi 3th EAN Task Force on Rare Neurologic Diseases Teaching Course  - care s-au derulat sub egida Fundaţiei Societăţii pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii (SSNN) în parteneriat cu Societatea de Neurologie din România (SNR), Institutul RoNeuro, Centru de Cercetare şi Diagnostic din Cluj-Napoca şi Academia de Ştiinţe Medicale din România, precum şi un consorţiu internaţional de universităţi, sub egida Federaţiei Europene a Societăţilor de Neuroreabilitare (EFNR) şi a Federaţiei Mondiale de Neuroreabilitare (WFNR).

Coordonatorii evenimentului sunt prof. dr. Natan Bornstein, vicepreşedinte al The World Stroke Organization, prof. dr. Dafin Mureşanu, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu“ din Cluj-Napoca, preşedinte al SSNN şi al EFNR şi membru corespondent al Academiei Române şi prof. dr. Ovidiu Bajenaru - Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti şi membru corespondent al Academiei Române.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite