Articol publicitar

Cum înlături şi previi eficient problemele hepatice

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Toxinele sunt prezenţe constante în viaţa noastră atât în alimentaţie, cât şi în mediul înconjurător, iar acumularea lor în organism poate duce la complicaţii serioase de sănătate.

Principalele surse de toxine sunt cele care provin din băuturile sau alimentele ingerate. Astfel, un pahar de vin, de exemplu, pe care îl bem la masă, conţine nu numai calorii ”goale” (cum le numesc nutriţioniştii), ci aduce şi un aport semnificativ de toxine, ce afectează şi îmbolnăvesc  ficatul. În plus, o masă copioasă nu numai că ne stăvileşte apetitul, dar contribuie la îngreunarea ficatului, care, neîngrijit corespunzător şi bombardat pe parcursul timpului cu mâncăruri nesănătoase, poate căpăta diagnosticul de ”ficat gras”. De altfel, un alt pericol este reprezentat de hepatitele virale, caracterizate prin alterarea funcţiei hepatice ca urmare a multiplicării unor virusuri în celulele acestuia. 

Deşi ficatul este singurul organ capabil de regenerare (celulele bolnave sunt înlocuite cu altele noi), acesta are nevoie şi de ajutor din ”exterior”. Astfel, pentru o sănătate de durată, din când în când trebuiesc urmate cure de detoxifiere, ce au în componenţă un hepatoregenerator.

Gama STOPTOXIN a fost special dezvoltată pentru a oferi ficatului protecţia de care are nevoie, iar siguranţa şi eficacitatea sa terapeutică au fost dovedite clinic.

stoptoxin

STOPTOXIN, hepatoprotector de ultima generatie, se distinge prin unicitatea asocierii principiilor active şi prin multiplele acţiuni sinergice la nivelul ficatului: hepatoprotectoare, hepatoregeneratoare, antioxidante, detoxifiante şi antivirale (asupra virusurilor hepatice B şi C). Pentru nevoi, vârste şi gusturi diferite, STOPTOXIN se găseşte sub 3 forme de prezentare:

  • STOPTOXIN forte capsule, singurul hepatoprotector capsule cu un conţinut de Silimarină, Colină şi Phyllanthine, recomandat copiilor peste 12 ani şi adulţilor
  • STOPTOXIN plicuri: cu Silimarină, Colină şi Inulină, recomandat  copiilor peste 7 ani şi adultilor
  • STOPTOXIN hepato sirop, singurul sirop hepatoprotector cu Silimarină şi Colină, recomandat copiilor peste 1 an in

STOPTOXIN – mai mult decât esenţial pentru ficatul tău.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite