VIDEO Klaus Iohannis: Cel mai devreme vaccinarea va începe din primăvară. România va primi peste 10 milioane de doze de vaccin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis, preşedintele României. FOTO Inquam Photos / George Calin
Klaus Iohannis, preşedintele României. FOTO Inquam Photos / George Calin

Preşedintele Klaus Iohannis a ţinut marţi o conferinţă de presă la finalul unei întâlniri cu specialişti precum şeful DSU Raed Arafat şi reprezentantul României la OMS, Alexandru Rafila. Şeful Statului a declarat că situaţia epidemiologică din toată Europa se degradează pe zi ce trece şi subliniază că după apariţia unui vaccin pentru COVID-19, România ar putea începe testarea cel mai devreme în primăvară.

Klaus Iohannis: Situaţia epidemiologică de la nivelul tuturor statelor europene se degradează rapid, iar populaţia este expusă unui risc major de infectare cu SARS-CoV-2. România se confruntă, la rândul ei, cu cifre îngrijorătoare şi autorităţile se adaptează permanent prin noi măsuri pentru a controla transmiterea virusului.

În acest context, ne punem cu toţii mari speranţe în dezvoltarea cât mai curând posibil a unui vaccin anti-COVID-19, vaccin sigur şi eficace, iar eforturile făcute la nivel internaţional confirmă dorinţa tuturor de a avea acest vaccin. România este parte a acordurilor încheiate de către Comisia Europeană pentru furnizarea de vaccinuri anti-COVID-19, atunci când acestea vor fi disponibile, urmând ca ţării noastre să îi revină o alocare de peste 10 milioane de doze de vaccin. Din cauza cererii extrem de ridicate la nivel mondial şi a capacităţii totuşi destul de reduse de producţie, vaccinul va ajunge în ţările europene în mod etapizat.  Pentru România, ne aşteptăm ca prima tranşă primită să ajungă, în cel mai favorabil scenariu, în primul trimestru al anului viitor. 

Vreau să subliniez în acest context că, în baza convenţiilor făcute în Uniunea Europeană, toate statele europene vor primi în acelaşi timp aceste tranşe. Deci, în momentul în care vaccinul va fi disponibil şi va fi livrată prima tranşă, toate statele europene vor primi cota corespunzătoare din prima tranşă, la fel din a doua tranşă, şi aşa mai departe, iar primii care vor fi vaccinaţi în mod natural vor fi lucrătorii, toţi lucrătorii, din sistemul medical, dar şi persoanele din grupele de risc. Vaccinarea întregii populaţii va începe cel mai devreme, asta trebuie să fie foarte clar, în primăvară. Vrem să ne asigurăm, totodată, că vaccinurile folosite au cel mai înalt nivel de eficienţă şi siguranţă şi se respectă toate reglementările internaţionale.

Trebuie să fim pregătiţi şi tocmai de aceea am convocat astăzi o întâlnire cu ministrul sănătăţii şi cu experţii din domeniul vaccinologiei. Am evaluat stadiul pregătirilor României şi am discutat despre găsirea celor mai eficiente soluţii de acţiune la nivelul întregului sistem sanitar, de la medicul de familie până la nivel de spital. Totodată, pentru a informa corect populaţia şi a combate dezinformarea, este absolut necesar un proces de comunicare clar, transparent şi eficient, şi mă bazez în acest demers inclusiv pe sprijinul dumneavoastră, al reprezentanţilor mass-media.

Ministrul Sănătăţii mi-a prezentat pe larg strategia de vaccinare anti-COVID în România, platformele de vaccinuri, cadrul legal, modul în care va fi organizat şi va funcţiona programul naţional şi etapele de vaccinare, precum şi reţeaua de stocare şi distribuţie. Toate aceste aspecte sunt foarte importante şi sunt analizate inclusiv la nivel european, pentru că noul vaccin are nevoie de condiţii speciale de transport şi depozitare.

Fiind o problemă de importanţă majoră, fac apel la personalul medical de la toate nivelurile de a se pregăti şi a se informa corect în vederea acestui proces de vaccinare. Trebuie bine stabilite centrele de vaccinare, iar medicii de familie la rândul lor să fie bine instruiţi. Am solicitat ministrului Sănătăţii să identifice resursa umană necesară pentru fiecare etapă de vaccinare şi să stabilească un plan de asigurare a stocurilor de materiale de care va fi nevoie. De asemenea, am discutat şi aspecte de logistică legate de depozitare şi distribuţie, dar şi despre dezvoltarea unor mecanisme de supraveghere activă a tuturor elementelor legate de procesul de vaccinare. Dezvoltarea unuia sau a mai multor vaccinuri împotriva COVID-19 va fi esenţială pentru controlul pandemiei şi relansarea economiilor.

Dar, până la apariţia acestora, este imperativ să respectăm cu maximă responsabilitate toate măsurile de protecţie şi prevenţie: purtarea măştii, igiena mâinilor, distanţarea fizică, evitarea aglomeraţiilor, munca la distanţă, acolo unde este posibil.  Sunt lucruri care stau în puterea noastră şi, momentan, singurele metode care pot contribui decisiv la controlul pandemiei. 

Înainte de a trece la întrebările dumneavoastră, vreau să fac câteva referiri şi la un subiect urmărit cu mare interes în aceste momente în toate colţurile lumii. Ne mai despart doar câteva ore de aflarea primelor rezultate ale alegerilor pentru Preşedintele Statelor Unite ale Americii, un moment de referinţă în plan geopolitic. Din perspectiva României, relaţia cu Statele Unite ale Americii rămâne una fundamentală, aprofundarea şi extinderea Parteneriatului Strategic fiind un pilon de bază al politicii noastre externe, dar şi de securitate. Totodată, Administraţia Statelor Unite, indiferent de coloratura politică, a susţinut permanent dezvoltarea relaţiilor cu România pe toate palierele.  Cu precădere în ultimii ani, am înregistrat progrese notabile şi evoluţii concrete pe multiple dimensiuni ale Parteneriatului nostru comun, iar cu ocazia vizitei pe care am efectuat-o la Washington, în 2019, aceste dimensiuni au fost extinse şi îmbogăţite cu noi domenii, precum securitatea reţelelor 5G şi domeniul nuclear civil. 

În privinţa cooperării politico-militare şi de securitate, a crescut semnificativ nivelul de conştientizare a importanţei strategice a Mării Negre atât în Statele Unite, cât şi la nivelul NATO, şi am dezvoltat o viziune comună România-SUA cu privire la acest spaţiu. Au fost puse astfel bazele pentru creşterea în continuare a prezenţei militare americane în România, ca o garanţie de securitate în faţa provocărilor complexe din regiune. 

La capitolul cooperare economică şi în domeniul energiei, au fost înregistrate progrese semnificative în ceea ce priveşte cooperarea în domeniul nuclear civil. După cum ştiţi, a fost parafat chiar luna trecută un Acord care vizează dezvoltarea de proiecte concrete la Centrala de la Cernavodă. 

În ceea ce priveşte continuarea activă a demersurilor de aderare a României la programul Visa Waiver, partea americană a dat asigurări că acordă o atenţie deosebită obţinerii de progrese concrete în acest domeniu.  Toate aceste rezultate vorbesc de la sine despre soliditatea relaţiei România – Statele Unite ale Americii, iar eu mă voi implica în continuare în mod direct pentru consolidarea şi extinderea Parteneriatului Strategic cu Statele Unite ale Americii. 

Jurnalist: Aţi stabilit cu liderii europeni o politică comună în privinţa carantinării?

Klaus Iohannis:
Am avut o întâlnire dedicată evidenţierii situaţiei din ţările noastre. Am discutat despre producerea unor posibile tipuri de vaccin şi campanii de vaccinare. Domeniul Sănătăţii e un domeniu de autoritate naţională. Măsurile pot fi corelate în măsura în care există o înţelegere între state. Nu am discutat despre carantinare, fiecare stat are propria metodă. La noi, ce înseamnă stare de alertă înseamnă altceva în altă parte. Corelările de acest tip sunt mai greu de făcut.

În urmă cu două săptămâni vă întrebam dacă atunci când ajungem la 8.000 de cazuri se ia în calcul amânarea alegerilor. Vom avea alegeri parlamentare în decembrie la 10.000 de cazuri pe zi?

Nu luăm în calcul amânarea alegerilor. Experţii nu sunt de părere că se impune amânarea alegerilor. Putem să vedem şi în lume de se întâmplă. Chiar azi au loc alegeri prezidenţiale în SUA, o ţară mult mai greu afectată, din păcate, de pandemie. Nu putem să ne legăm de un anumit număr. Trebuie să vedem evoluţia în întreg. 

Slovacia a început să testeze în masă. Aţi discutat cu autorităţile sanitare un asemenea scenariu pentru România?

Slovacia e singura ţară care şi-a propus un astfel de demers. Experţii nu sunt convinşi că o testare în masă aduce un rezultat palpabil. Noi doi dacă ne testăm în această seară, iar rezultatul e negativ, oricare dintre noi poate lua boala mâine şi atunci rezultatul testului devine irelevant. OMS recomandă testarea în baza unei anchete epidemiologice. Aşteptăm să vedem ce aduce această testare în masă din Slovacia şi dacă putem extrage concluzii de acolo.

Ce statut vor avea cei care vor refuza să se vaccineze? Cum vă explicaţi că restricţiile nu dau rezultate?

Pandemia se poate termina numai în două feluri. Fie dacă se îmbolnăvesc suficient de mulţi şi doamne fereşte să se întâmple acest scenariu la noi, fie să se găsească un vaccin. Sper să avem un vaccin. E metoda cea mai sigură, cea mai umană. Măsurile care s-au luat pe parcursul acestui an, au fost pentru a atenua pandemia. Nimeni nu şi-a imaginat că pademia se va termina prin aceste măsuri restrictive. Ca să terminăm cu pandemia avem nevoie de vaccin. Şi ca să-l folosim în mod eficient, avem o organizare riguroasă, am început cu convocarea întâlnirii de astăzi, pentru momentul în care vom avea vaccinul. Nu vrem să vaccinăm pe nimeni cu forţa, dar e recomandat. UE va cumpăra acele tipuri de vaccin care sunt sigure şi eficiente. Aceste tipuri de vaccin vor îndeplini toate normele şi vor fi sigure. Restricţiile dau rezultate. Fără ele, sistemele sanitare ar fi fost depăşite de multă vreme.

Luaţi în calcul unui lockdown temporar înaintea vaccinului?

Depinde ce înţelegem prin lockdown. Nu avem motive să impunem stare de urgenţă şi în acelaşi timp avem toate motivele ca să impunem restricţii să domolim răspândirea pandemiei.

În ciuda măsurilor, în ţară au loc tot felul de petreceri. Ce mesaje aveţi pentru aceşti oameni? Ar trebui amenzi mai mari?

E foarte clar că restricţii sunt necesare, şi restricţii vor fi necesare şi în continuare. Din păcate nu toată lumea înţelege. Acolo unde lumea nu înţelege, măsura de restricţie trebuie impusă. Punct şi gata.

Săptămâna trecută spuneaţi că veţi solicita grupurilor de experţi, avem judeţe cu mii de teste şi altele cu doar opt sau zece. V-au explicat de ce sunt diferenţe atât de mari?

Am întrebat. Am lansat această provocare experţilor. Am primit un răspuns preliminar care arată cum se organizează testările, anchetele epidemiologice şi că testarea se face după anchetă sau la cerere. După întâlnirea pe tema vaccinării am avut o discuţie cu ministrul Sănătăţii şi cu secretarul de stat Arafat şi am continuat discuţia. I-am rugat să aprofundeze un pic mai bine tematica. Până la următoare întâlnire, dacă e posibil, să vină cu măsuri de echilibrare a testărilor

Veţi continua cu acest sistem falimentar de decizie în mâna autorităţilor locale câtă vreme sunt judeţe cu doar câteva teste?

Vom continua. Răspunderea trebuie să fie şi la autoritatea locală, nu doar la cea centrală. 

România înregistrează un număr mare de morţi deşi numărul de cazuri nu e aşa mare în comparaţie cu alte ţări. Premierul a aruncat vina pe populaţie. Ce explicaţie v-au dat specialiştii?

Explicaţiile se regăsesc în trecutul nostru mai recent. Adică din ultimii 30 de ani. Nu vreau să fac o polemică politică. Din ultimii 30 de ani, 20 şi ceva de ani România a fost condusă de PSD, care a avut o politică în domeniul sanitar proastă, foarte proastă. Sănătatea publică nu este la un nivel bun. La foarte mulţi parametri de sănătate publică suntem în coada clasamentului. E trist, dar e adevărat. Am spus de la începutul mandatului că trebuie să punem accent pe prevenţie. Deocamdată nu am ajuns acolo unde ne dorim şi îmi doresc. De aceea e nevoie de o reformă profundă în domeniul sănătăţii şi e nevoie de un alt tip de guvernare decât am avut în ultimii 30 de ani. PNL e singurul partid care poate să vină cu o altă politică, care poate să formeze o reformă autentică împreună cu o largă majoritate din parlament care se va forma după alegeri. Nu putem să continuăm cu sistemul falimentar construit de PSD. Vom reuşi şi vom avea date mai bune la sănătatea publică. Din 27 de state care apar în ultima evidenţă a cazurilor de COVID şi mortalitate, la incidenţa pe ultimele două săptămâni, România e în a doua parte a clasamentului. Deci nu stăm chiar rău în comparaţie cu alte state. Însă la mortalitate suntem în prima parte a clasamentului. Asta ne întristează pe toţi. Noi vrem un sistem sanitar pentru oameni. Însă acesta are două componente. Nu doar cel curativ, dar şi cel preventiv. Adică să ai o stare de sănătate bună, asta ne dorim cu toţii. Toţi vrem să fim sănătoşi, ca să nu ajungem la spital. 

În toate ţările europene în care s-a impus carantina, statele au ales să ţină şcolile deschise. Care e cauza pentru care la noi şcolile nu pot fi deschise?

Există analize care recomandă trecerea şcolilor în sistemul online. E o decizie luată dinaintea începerii anului şcolar. Între timp sunt voci care cer redeschiderea şcolilor. Eu am solicitat o analiză aprofundată a experţilor. Dacă apar noutăţi o să vă ţin la curent cu ele.

S-ar putea repetarea unei stări de urgenţă?

E greu de prevăzut ce se întâmplă peste o săptămână sau două. Dar acum, măsurile în vigoare au fost discutate cu experţi. Aceştia nu văd nevoia de revenire la starea de urgenţă. Trebuie luate măsuri graduale.

În opinia dvs atunci când se calculează coeficientul de infectare nu ar trebui stabilit şi un număr minim de teste? Avem judeţe precum Cluj cu un coeficient de 5 care efectuează mii de teste, şi avem judeţe verzi care testează puţin dar sunt în zona verde.

Am discutat şi acest aspect. I-am rugat să ţină cont de anumite cifre care sunt evidente. Trebuie să ţinem cont şi de lucrurile care sunt uşor de numărat. Numărul persoanelor care se prezintă la urgenţă, numărul deceselor, şi aceste lucruri ar trebui poate să intre în ecuaţia privind unde se situează o localitate sau judeţ.

Prin convocarea domnului Rafila la Cotroceni e un semnal că veţi colabora cu PSD?

Pandemia nu are culoare politică. Este pe de altă parte cunoscut faptul că doctorul Rafila e reprezentantul nostru la OMS. În acea calitate a fost invitat, nu în calitate de candidat la alegerile parlamentare. Colaborarea este destul de greu de imaginat în condiţiile în care  PNL e la guvernare şi împreună cu mine luăm măsurile care se impun iar PSD şade pe o majoritate parlamentară care tot timpul a încercat să tragă frâna de mână să arate că au soluţii, doar că nu au. În ultimii 30 de ani guvernele au fost PSD. Au creat un sistem sanitar care acum nu face faţă şi nu livrează ce îşi doreşte tot românul.


„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, va avea marţi, 3 noiembrie a.c., ora 15:00, la Palatul Cotroceni, o şedinţă de evaluare şi prezentare a măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei COVID-19 cu Nelu Tătaru, Ministrul Sănătăţii; Raed Arafat, Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Secretar de Stat, Ministerul Sănătăţii; general dr. Ionel Paul Oprea, Secretar de Stat, Ministerul Sănătăţii; Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii; dr. Andreea Moldovan, Director Medical, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Braşov; dr. Gindrovel Dumitra, Medic Primar Medicină de Familie, Vicepreşedinte al Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF), coordonator al grupului de vaccinologie din cadrul SNMF”,se arată în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite