Un deputat îi cere lui Iohannis organizarea unui referendum pe tema imigranţilor. Preşedintele, ameninţat cu suspendarea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deputatul Bogdan Diacon, preşedintele Partidului România Unită, fost social-democrat FOTO Adevărul
Deputatul Bogdan Diacon, preşedintele Partidului România Unită, fost social-democrat FOTO Adevărul

Deputatul Bogdan Diaconu, preşedintele Partidului România Unită, ales în Parlament pe listele PSD, îi solicită preşedintelui Klaus Iohannis organizarea unui referendum naţional, prin care românii să decidă dacă sunt de acord cu primirea imigranţilor sau nu. Diaconu crede că un refuz al preşedintelui poate constitui un argument solid pentru suspendarea lui Klaus Iohannis din funcţia de preşedinte.

În toată discuţia despre acceptarea sau respingerea imigranţilor non-UE, nimeni în Europa nu s-a gândit la consultarea populară directă prin referendum, deşi impactul strămutării unei populaţii străine atât de diferite şi atât de problematice pe teritoriul european în general sau, în cazul nostru particular, pe teritoriul românesc, îi afectează în primul rând pe cetăţeni, iar nu pe politicienii care iau decizii de capul lor. Vă solicit de aceea, domnule preşedinte, să uzitaţi de instrumentul constituţional al Referendumului, conform ARTICOLULUI 90 din Legea fundamentală, potrivit căruia ”Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional”.“, sună apelul lui Diaconu

Deputatul crede că decizia pivind acceptarea sau nu a imigranţilor pe teritoriul României este un subiect de interes naţional. „Aveţi la îndemână un instrument constituţional prin care puteţi afla voinţa poporului român în chestiunea imigranţilor non-UE şi pe baza căruia să aveţi putere de negociere în faţa Europei. Nimeni din UE, nici măcar Angela Merkel, nu vă va mai putea obliga să acceptaţi cote de imigranţi dacă vă prezentaţi la masa tratativelor cu rezultatul clar al unui referendum! România va fi chiar un exemplu de bune practici din acest punct de vedere şi alte state îi vor putea urma exemplul dacă mai credem în democraţie în Europa“, a mai spus preşedintele Partidului România Unită.

Diaconu crede că refuzul lui Iohannis poate constitui un motiv pentru suspendarea sa din funcţia de preşedinte, mai ales că Legea Fundamentală interzice relocarea altor populaţii pe teritoriul României.

„Dacă nu o veţi face, atunci poporul îşi va întoarce faţa de la dumneavoastră şi nu veţi mai fi preşedintele lucrului bine făcut, ci preşedintele unei suspendări bine făcute, pentru că românii nu vă vor ierta. Încălcarea art.3 alin. (4) din Constituţie, care precizează că ”Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populaţii străine” constituie motiv serios de suspendare, domnule preşedinte! “, a mai spus Diaconu.

„Mai mult de 1.785 şi ceva, nu“

Preşedintele Klaus Iohannis a exprimat poziţia oficială a statului român privind criza imigranţilor care a lovit Europa, înainte ca Executivul european să prezinte cotele de redistribuire pentru fiecare stat-membrui. Şeful statului a spus că în Consiliul Europei au avut loc mai multe discuţii succesive despre problema refugiaţilor, iar poziţia României a fost de fiecare dată aceeaşi: România nu este de acord cu impunerea cotelor de către UE, ci pledează pentru cote voluntare. În acest context, şeful statului a spus că România nu va primi mai mult de 1.785 de refugiaţi.

Preşedintele Klaus Iohannis nu şi-a schimbat poziţia nici după ce Juncker a prezentat planul Comisiei Europene, care prevede cote obligatorii pentru fiecare stat-membru. „Nu considerăm că este o soluţie sau oportun să vorbim de cote obligatorii, calculate într-un mod foarte birocratic, contabiliceşte, aş putea spune, fără a consulta statele membre“, a spus preşedintele Klaus Iohannis.

O decizie finală în chestiunea cotelor de imigranţi va fi luată la Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) de luni, 14 septembrie, la Bruxelles, unde vor participa miniştrii de Interne din toate statele membre UE. România va fi reprezentată de Gabriel Oprea, care a stabilit strategia României împreună cu preşedintele Iohannis. „Din partea României, va participa ministrul de Interne, cu care am avut o discuţie în această dimineaţă, iar mandatul ministrului de Interne la conferinţa JAI este să nu declare adeziunea noastră pentru cotele obligatorii“, a anunţat şeful statului.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite