Rasmussen, după întâlnirea cu Băsescu: Nimeni nu mai are încredere în garanţiile date de Rusia. Să nu încerce să destabilizeze Moldova sau Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anders Fogh Rasmussen şi Traian Băsescu, la Palatul Cotroceni FOTO Reuters
Anders Fogh Rasmussen şi Traian Băsescu, la Palatul Cotroceni FOTO Reuters

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, s-a întâlnit, vineri, la Palatul Cotroceni, cu preşedintele Traian Băsescu. La finalul discuţiilor, secretarul general al NATO a vorbit despre problemele de securitate din regiune şi a avertizat Rusia să respecte integritatea teritorială a Republicii Moldova, cu trimitere la Transnistria.

Rasmussen a fost primit în Holul de Onoare al Palatului Cotroceni, unde a fost făcută apoi şi fotografia oficială. Cei doi oficiali au dat mâna şi au schimbat câteva cuvinte. „Domnule secretar general, mă bucur să vă revăd. Sunt onorat de vizita dumneavoastră”, i-a spus Traian Băsescu secretarului general al NATO, în momentul primirii la Cotroceni.

Preşedintele i-a mai spus secretarului general al NATO, în timp ce se îndreptau spre Salonul Ambasadorilor, că este foarte răcit, acelaşi lucru tramsmiţându-l şi reprezentanţilor mass-media, în timp ce îl aştepta pe Rassmusen.

Imediat după întâlnire, cei doi oficiali au susţinut o conferinţă de presă comună.

Traian Băsescu: Vizita dumneavoastră vine într-un moment în care regiunea este frământată din punct de vedere al securităţii. Am discutat modul în care trebuie să acţionăm la problema de insecuritate generată de situaţia din Ucraina şi de reacţia Rusiei. În perspectiva summitului NATO, obiectul nostru este consolidarea nivelului de securitate pe flancul de Est şi reafirmarea cu forţă a aplicării articolului 5 al Tratatului, care garantează securitatea fiecăruia dintre membri, prin sprijinul acordat de către statele membre.

Anders Fogh Rasmussen Traian Basescu FOTO Reuters

Am remarcat reacţia de solidaritate a SUA, care au trimis în regiune elemente de forţe aeriene, forţe navele. Am salutat reacţia Canadei, care a trimis şi ea în România avioane de luptă, şi nu în ultimul rând reacţia generală a alianţei NATO faţă de instabilitatea din regiune şi afirmarea funcţinării articolului 5 în orice circumstanţă. Angajamentul Guvernului de a creşte bugetul MApN este un semnal bun. Trebuie să stabilim cadenţa cu care se va face, pentru că evenimentele nu au timp să aştepte. I-am mulţumit secretarului general pentru sprijinul constant acordat României. Faptul că tot mai mulţi români fac parte din echipa sa este un semnal pe care noi l-am apreciat. 

Anders Fogh Rasmussen FOTO Reuters

Anders Fogh Rasmussen

: Mulţumesc domnule preşedinte pentru întâlnirea foarte constructivă din această dimineaţă. Este o mare plăcere să vă întâlnesc şi sunt deosebit de încântat să vizitez România la 10 ani de la aderearea României la NATO. Jucaţi un rol esenţial în Afgansitan şi în regiune. Aţi arătat că este posbil să întoarceţi tendinţa de micşorare a bugetului Apărării. România nu este singură. Sunteţi parte a NATO, iar orice aliat se bucură de protecţia completă a NATO. De accea am consolidat prezenţa noastră în aer, mare şi teren, de la Marea Neagră până la Marea Baltică. Vom face tot ce este nescesar, ori de câte ori este nevoie. Acţiunile Rusiei subminează principiile pe care ne-am construit pacea şi prosperitatea. Acum, este clar că apărarea contează şi că legătura puternică dintre Europa şi America de Nord rămâne fundaţia puternică pentru securitatea noastră. Domnule preşedinte, ştiu că pot conta pe dumneavostră.

Rasmussen, despre situaţia din Ucraina şi Republica Moldova: Nimeni nu mai poate avea încredere în garanţiile date de Rusia, după ce s-a întâmplat în Ucraina. Am asistat la o înşfăcare a teritoriului cu forţa. Ucraina este cea care decide în privinţa viitorului său. Fiecare naţiune are dreptul să-şi aleagă principiile de securitate. Nu Rusia trebuie să aleagă, nu noi. Ucraina trebuie să o facă. În privinţa Transnistriei, cerem respectarea teritorială a Republicii Moldova. Rusia să nu încerce să destabilizeze situaţia nici în Ucraina, nici în Moldova.

Despre eventualitatea unui război: Este puţin dramatic să vorbim despre un Al Treilea Război Mondial, dar NATO este pregătită să-şi apere aliaţii. Suntem pregătiţi.

Traian Băsescu: NATO este pregătit pentru orice tip de interveţie. Marea Neagră este stomacul moale al regiunii. 
 

Declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu şi ale Secretarului General al NATO 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite