Puterea lui Crin, cimentată de „rotaţia cadrelor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Statutul pregătit de Crin Antonescu a fost criticat de Călin Popescu Tăriceanu

Membrii viitoarei conduceri a PNL vor participa doar la o parte a din şedinţele săptămânale, ceea ce le va scădea influenţa în partid.

Fără concurenţă în cursa pentru şefia PNL, Crin Antonescu creionează, în aceste zile, modul în care va arăta Biroul Permanent Naţional (BPN), după Congresul de la finalul acestei săptămâni.

Noul BPN va avea în jur de 60 de membri, dintre care 24 de vicepreşedinţi, potrivit unor surse din partid.

Din structura de conducere vor face parte o serie de lideri propuşi pe listă de Crin Antonescu, cărora li se vor adăuga, automat, miniştrii din Guvernul Ponta, preşedinţii Consiliilor Judeţene şi primarii marilor oraşe, liderii grupurilor parlamentare şi şefii de filiale.

Biroul urmează să se întrunească lunar pentru a lua hotărârile cel mai importante ale partidului. Activitatea săptămânală va fi acoperită de preşedinte împreună cu membrii Biroului care au competenţe dintr-un anumit domeniu.

Practic, în acest fel, rolul cel mai important rol revine preşedintelui partidului, cel care va prezida toate şedinţele operative. În rest, majoritatea membrilor BPN nu vor avea o prezenţă săptămânală, ceea ce la va reduce influenţa în partid.

Experienţa practică dovedeşte că puterea reală într-un partid este în mâinile celor care se întrunesc săptămânal, pentru a lua deciziile operative. Chiar dacă pe hârtie, majoritatea deciziilor importante vor fi luat de BPN, mişcările-cheie ale unui partid sunt cele hotărâte săptămânal.

Tocmai participarea la şedinţele săptămânale ale conducerii, în perioada 2007-2009, i-a permis lui Crin Antonescu să devină o alternativă la preşedintele de atunci al partidului, Călin Popescu Tăriceanu.

Cine vor fi vicepreşedinţii PNL

Tipul de şedinţe la care vor participa membrii BPN urmează să fie stabilit fie prin statutul partidului, fie să fie votat chiar de BPN la prima şedinţă.

Exemplul cel mai elocvent despre modul în care va funcţiona viitoarea conducere este dat de atribuţiile celor 24 de vicepreşedinţi, pe care Crin Antonescu i-a selectat, deja, dintre membrii BPN.

Doar patru dintre aceştia - Tudor Chiuariu, Dan Motreanu, Mircea Diaconu sau Eduard Helvig – vor fi „vicepreşedinţi de lucru“ selecţionabili pentru şedinţele din fiecare săptămână.

Restul, vor participa doar când se vor discuta probleme specifice.

Miniştrii vor fi raspunzatori de activitatea guvernamentală. Aici se încadrează, de exemplu,  vicepreşedinţii selectaţi dintre miniştrii –Daniel Chiţoiu (Finanţe), Relu Fenechiu (Transporturi), Varujan Vosganian (Economie), Radu Stroe (Interne), Eugen Nicolăescu (Sănătate) sau Mihai Voicu (Relaţia cu Parlamentul).

Şefii de Consilii Judeţene şi primarii de mari municipii vor răspunde de domeniul administraţiei, iar liderii grupurilor parlamentare de activitatea deputaţilor, senatorilor şi europarlamentarilor.

Noul statut al PNL, care cuprinde formula conducerii,  a fost discutat, neoficial, în partid şi urmează să fie prezentat, joi, Delegaţiei Permanente a partidului.

Decizia finală va aparţine Congresului care va vota vineri noul statut iar sâmbătă noua conducere.

„Sunt preocupat de o formulă eficientă, reprezentativă, şi care să nu fie nici listă şi nici vot uninominal - ceea ce înseamnă mai multe listuţe“, a explicat, ieri, Crin Antonescu, precizând că mai multe amănunte va prezenta după Delegaţia Permanentă de joi.

Ce propun dizidenţii din partid

„Am vaga senzaţie că la nivelul comisiei de revizuire a Statutului au luat nişte consilieri străini, de prin Coreea de Nord“, a comentat, ironic, fostul preşedinte al PNL, Călin Popescu Tăriceanu. El s-a referit la faptul că proiectul noului statut nu a fost prezentat, oficial, în partid.

Fostul lider PNL a precizat că a transmis comisiei pentru statut amendamentele privind alegerea tuturor funcţiilor de conducere din partid pe formula votului uninominal, precum şi organizarea de alegeri interne pentru desemnarea candidatului partidului la alegerile prezidenţiale.

Amendamente similare au fost depuse şi de fostul vicepreşedinte

Vlad Moisescu şi de primarul sectorului 1, Andrei Chiliman.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite