Premierul Dacian Cioloş va merge joi în prima sa vizită oficială în Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dacina Cioloş, prim-ministrul României / Foto gov.ro
Dacina Cioloş, prim-ministrul României / Foto gov.ro

Premierul Dacian Cioloş va merge joi, 25 august, într-o vizită oficială în Republica Moldova, în contextul acordării primei tranşe în valoare de 60 de milioane de euro, pe 24 august, din Acordul privind asistenţa financiară rambursabilă între România şi Republica Moldova.

Guvernul a anunţat sâmbătă că premierul va merge săptămâna viitoare, pe 25 august, în Republica Moldova.

În cadrul vizitei de la Chişinău, Dacian Cioloş se va întâlni cu omologul său Pavel Filip, dar şi cu alţi oficiali ai Republicii Moldova, potrivit unor surse oficiale.

Aceasta este prima vizită oficială a premierului Dacian Cioloş în Republica Moldova de la preluarea mandatului, însă el a mai avut discuţii cu premierul moldovean, Pavel Filip, la finalul lunii ianuarie când acesta a efectuat o vizită oficială în România. 

Cioloş s-a întâlnit şi cu preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, ambii prezenţi la Summit-ul Procesului de Cooperare din Europa de Sud-Est de la Sofia, când au discutat despre pregătirea acordării primei tranşe de împrumut pe care Guvernul României l-a promis anul trecut statului moldovean.

La începutul lunii august  Guvernul a aprobat eliberarea primei tranşe din Asistenţa financiară rambursabilă pentru Republica Moldova, în valoare de 60 de milioane de euro din suma totală de 150 de milioane de euro. Prima tranşă din asistenţa financiară va fi eliberată pe 24 august. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu, potrivit schimbului de scrisori cele două părţi – România şi Republica Moldova - s-au convenit şi o serie de obligaţii din partea statului vecin pentru eliberarea primei tranşe.

”Stabilirea unei foi de parcurs pentru ajungerea la un acord cu FMI, iniţierea unui pachet legislativ pentru îmbunătăţirea mediului de afaceri, lansarea unei analize sistemice a vulnerabilităţilor din sistemul bancar şi fixarea unui calendar legislativ de corectare a acestor”, a arătat Iolu.

De asemenea, prin schimbul de scrisori s-a mai cerut prezentarea unui plan de actualizare şi aplicare a Strategiei de Reformare a sectorului Justiţiei şi a Strategiei Naţionale Anticorupţie din Republica Moldova.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite