Liviu Dragnea, ministru „3 în 1“
0Vicepremierul Liviu Dragnea va coordona, în noul Cabinet condus de Victor Ponta, domenii de care se ocupă trei membri ai Comisiei Europene
Premierul Victor Ponta a anunţat că structura noului Cabinet va avea la bază modelul de organizare al Comisiei Europene, Guvernul UE. Victor Ponta vrea ca fiecare ministru să aibă o legătură directă cu omologul său european. Tocmai cu această justificare, numărul miniştrilor va creşte de la 20, cât sunt în prezent, la 26, un număr egal cu cel al comisarilor europeni. „Adevărul“ a comparat lista comisarilor europeni cu lista neoficială a noului Executiv şi a descoperit că 19 comisari europeni au corespondent în Guvernul de la Bucureşti.
Însă, în unele cazuri, secunzii lui Ponta primesc felii mult mai mari comparativ cu oamenii din jurul lui Barroso. Astfel, vicepremierul Liviu Dragnea va deţine portofoliul Administraţiei şi Dezvoltării Regionale. El va organiza noile regiuni administrative şi va dirija de la centru modul în care se alocă fondurile în teritoriu.
Practic, atribuţiile lui Dragnea echivalează cu cele a trei comisari europeni: pentru Relaţii Interinstituţionale şi Administraţie, pentru Dezvoltare şi pentru Politică Regională.
Un alt minister care are corespondent 100% la Bruxelles – după care a şi fost înfiinţat – este cel al Bugetului, pe care îl va conduce Liviu Voinea. Aceeaşi situaţie are şi Ministerul Energiei, care va fi condus, cel mai probabil, de Constantin Niţă (PSD).
În alte cazuri însă, au apărut portofolii care nu au corespondent la Bruxelles. Este cazul postului pe care îl va deţine Dan Şova (PSD) – cel de ministru Coordonator pentru Infrastructură. Special pentru relaţia cu Bruxelles-ul, noul Executiv va avea un Minister al Fondurilor Europene, care va fi condus de Eugen Teodorovici (PSD).
ANDRONESCU AR PUTEA PĂRĂSI GUVERNUL
Lista Guvernului Ponta 2 este aproape de finalizare după ce liderii USL au avut, ieri, noi runde de negocieri, dar şi întâlniri la vârful PSD şi PNL. Liberalii contestă nominalizarea lui Gabriel Oprea ca vicepremier, pe motiv că UNPR a defilat multă vreme alături de PDL.
Oprea ar urma să fie vicepremier fără portofoliu, dar va coordona Apărarea, condusă de Mircea Duşa (PSD), şi Internele lui Radu Stroe (PNL). Victor Ponta nu a părut dispus să renunţe la nominalizarea lui Oprea, mai ales că nu i-a oferit portofoliul Apărării sau al Internelor tot din cauza opoziţiei PNL.
Pe lista celor 13 miniştri din partea PSD au apărut şi posibile modificări faţă de varianta iniţială. Astfel, numele lui Mihnea Costoiu era vehiculat pentru portofoliul Educaţiei, după ce au apărut informaţii neoficiale despre posibila retragere a Ecaterinei Andronescu.
Constantin Niţă l-a devansat pe Iulian Iancu în competiţia pentru ocuparea portofoliului Energiei. Nicolae Bănicioiu şi Alin Petrache îşi disputau Ministerul Tineretului şi Sporturilor. Titus Corlăţean va rămâne titular la Externe, Rovana Plumb la Mediu iar Dan
Nica la Comunicaţii.
Haşotti şi Hellvig pleacă din Executiv
În jumătatea PNL–PC a Guvernului, Puiu Haşotti a anunţat, ieri, că se retrage din Guvern, iar portofoliul Culturii va fi preluat de Daniel Barbu. Şi Eduard Hellvig a anunţat că nu mai vrea să facă parte din Executiv, iar funcţia pentru care era favorit – ministru pentru IMM-uri şi Turism - urma să fie ocupată de Maria Grapini (PC). Cea mai strânsă competiţie părea să fie pentru Ministerul Economiei şi Comerţului. Pentru acest portofoliu erau în cărţi Varujan Vosganian, Gelu Diaconu şi Claudiu Doltu.
În schimb, Daniel Chiţoiu părea că nu are niciun obstacol în calea ocupării portofoliului Finanţelor şi a postului de vicepremier. Ministerul Pădurilor şi Apelor era disputat de liberalii Lucia Varga şi Ovidiu Silaghi. Relu Fenechiu este favorit pentru preluarea Ministerului Transporturilor, iar Eugen Nicolăescu pentru cel al Sănătăţii. Mona Pivniceru va conduce, în continuare, Ministerul Justiţiei, Mariana Câmpeanu are şanse să îşi păstreze portofoliul Muncii, liderul PC Daniel Constantin va rămâne la Agricultură. Ministerul pentru Românii din Diaspora ar putea fi condus de senatorul Cristian David sau de europarlamentarul Ramona Mănescu.