Legea energiei electrice și a gazelor naturale, trimisă la reexaminare. Ce probleme a semnalat Bolojan
0Modificările aduse Legii energiei electrice și a gazelor naturale au fost trimise spre reexaminare de către președintele interimar Ilie Bolojan, acesta semnalând o serie de nereguli.

Legea a fost adoptată de Parlament și transmisă la promulgare în data de 5 aprilie 2025. Actul normativ vizează, în esență, impunerea unor noi obligații și termene pentru concesionarii serviciilor de distribuție a gazelor, precum și stabilirea unor situații de încetare automată a contractelor de concesiune.
Una dintre prevederi vizează introducerea unor noi cauze de încetare de drept a contractelor de concesiune, fiind impus un termen de un an pentru a obține autorizația de înființare a sistemului de distribuție a gazelor naturale de la Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Potrivit legii, în lipsa acestei autorizații, contractul încetează.
„Este necesar să se reevalueze dacă termenul de un an instituit prin completările aduse art. 104 din Legea nr. 123/2012 este suficient, din punct de vedere obiectiv, pentru aplicarea sancțiunii încetării de drept a contractului de concesiune, inclusiv în situația demonstrării unor piedici obiective, juridice sau tehnice, pentru derularea procedurilor administrative prevăzute de lege”, arată cererea de reexaminare transmisă de Administrația Prezidențială.
Alte probleme semnalate de președintele interimar
Cererea de reexaminare critică, de asemenea, aplicarea noilor prevederi asupra contractelor aflate deja în derulare.
„Având în vedere că efectul noilor soluții legislative se va extinde inclusiv asupra contractelor de concesiune deja încheiate, în condițiile în care părțile și-au asumat o serie de drepturi și obligații într-un context determinat și în considerarea capacității concrete de realizare a obiectivelor concesiunii, noile reguli ar putea afecta securitatea raporturilor juridice”, se arată în documentul citat.
El cere clarificări și în privința termenilor „pasivitate” și „dezinteres”, folosiți în textul legii cu referire la firmele care cer autorizații de la ANRE și care nu îndeplinesc condițiile legale de autorizare, „din cauza pasivității sau dezinteresului acestuia privind solicitarea ori din cauza lipsei îndeplinirii condițiilor legale de autorizare”.
„În forma inițiatorilor, adoptată tacit de Senat în calitate de primă Cameră sesizată, propunerea legislativă introduce noi cazuri de încetare de drept a contractelor de concesiune. Astfel, în situația în care ANRE nu emite autorizația de înființare a sistemului de distribuție a gazelor naturale în termen de un an de la data semnării contractului de concesiune, fie din pasivitatea concedentului sau concesionarului de a solicita autorizația, fie din cauze tehnice sau juridice motivate, contractul de concesiune a serviciului public de distribuție a gazelor naturale încetează de drept. De asemenea, în situația în care nu se obțin autorizațiile specifice prevăzute de legislația în vigoare pentru desfășurarea activității, în termen de un an de la data semnării contractului de concesiune, din cauza pasivității sau dezinteresului acestuia privind solicitarea ori din cauza lipsei îndeplinirii condițiilor legale de autorizare, concesiunea încetează de drept în ziua următoare împlinirii acestui termen, fără acordul părților contractuale, iar constatarea se realizează de ANRE”, se arată în comunicatul președinției.
Ilie Bolojan cere modificări și cu privire la armonizarea legii energiei și gazelor cu legislația deja existentă și cu programul de investiții „Anghel Saligny”, în așa fel încât să contribuie la finalizarea proiectelor și obiectivelor de investiții.