Legea cetățeniei ar putea fi modificată după ce s-au depistat dosare cu acte false. MJ a pus în dezbatere proiectul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Justiției a anunțat vineri punerea în dezbatere publică a Proiectului pentru modificarea și completarea Legii cetățeniei române nr. 21/1991, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative. Ministrul Alina Gorghiu a afirmat că revizuirea legii cetățeniei este un pas necesar pentru ca România să adere la Visa Waiver, și vine după ce a fost constatat un număr semnificativ de dosare de cetățenie cu acte false.

Alina Gorghiu: Urmărim să eliminăm riscurile dobândirii ilegale a cetățeniei române Foto: Arhivă
Alina Gorghiu: Urmărim să eliminăm riscurile dobândirii ilegale a cetățeniei române Foto: Arhivă

Ministerul Justiției a supus vineri dezbaterii publice Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii cetățeniei române nr. 21/1991, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative.

Ministrul Justiției a afirmat că revizuirea legii cetățeniei este un pas necesar pentru ca România să adere la Visa Waiver. 

Este un proiect așteptat. Revizuirea legii cetățeniei este un pas necesar pentru ca România să adere la Visa Waiver. Prin această lege, urmărim să eliminăm riscurile dobândirii în mod ilegal a cetățeniei române. Într-un număr semnificativ de dosare de cetățenie, au fost depuse documente de stare civilă care s-au dovedit a nu fi autentice, de aceea, prin noua lege am consolidat cerințele și procedurile pentru acordarea sau redobândirea cetățeniei. România are nevoie, mai ales în această materia a cetățeniei, de un cadru normativ simplu, previzibil și stabil”, a spus Alina Gorghiu, potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Justiției.

Minstrul Alnia Gorghiu, a făcut câteva precizări pe acest subiect și, într-o conferinţă de presă susţinută astăzi la sediul PNL Vrancea. Astfel, potrivit oficialului, modificările Legii vor asigura un cadru normativ suplu, previzibil, „actualul cadru fiind depășit”. 

Totodată, potrivit ministrului, dobândirea sau redobândirea cetățeniei române se va putea face printr-un proces accesibil, digitalizat și transparent, iar certificatul de cetățenie va fi înlocuit cu un card electronic. 

Ministrul a subliniat de astfel, că în acest proces cunoașterea limbii române va deveni obligatorie.

Prin această nouă lege se dorește eliminarea riscul de corupţie din jurul procesului de dobândire a cetăţeniei, a menționat Gorghiu, adăugând că „până astăzi au fost confirmate suspiciuni de fals în aproape 907 cazuri”. 

Proiectul este inițiat de Ministerul Justiției, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Finanțelor și aduce următoarele schimbări:

– Soluționarea dosarelor privind cetățenia în ordinea cronologică a depunerii acestora (prioritizarea doar pentru cazuri justificate și limitativ prevăzute);

– Termene clare și un proces eficient pentru obținerea cetățeniei române;

– Aplicantul va putea urmări stadiul dosarului online: din iunie 2026, orice solicitant poate accesa aplicația, de oriunde, pentru a vedea stadiul soluționării dosarului;

– Dovada cetățeniei române se va face și cu cardul de cetățenie română;

– O serie de proceduri verificabile și securizate pentru a garanta certitudinea stabilirii identității viitorilor cetățeni români: prelevarea de date biometrice de la solicitant, în aceeași manieră ca atunci când un cetățean român vrea să obțină un pașaport;

– O procedură obligatorie pentru documentele oficiale depuse în dosarele de cetățenie: extrase originale de pe actele de stare civilă, eliberate de autoritatea competentă cu cel mult 2 ani anterior depunerii cererii de acordare/redobândire a cetățeniei române;

– Dovedirea de către solicitanți a atașamentului față de valorile supreme ale statului român.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite