Iohannis, la Chişinău: România este alături de Repulica Moldova şi de toţi cetăţenii săi, aşa cum a fost mereu. Pe noi puteţi să contaţi
0
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, la Chişinău, că Republica Moldova poate să conteze pe sprijinul oferit de autorităţile de la Bucureşti, dar şi de susţinerea ţărilor din occident. La rândul său, Maia Sandu a mulţumit României pentru toate ajutoarele trimise, de la alimente la carburant.
„Ne-am concentrat în convorbirile de astăzi, cum era de aşteptat, asupra consecinţelor agresiunii armate a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei. România şi Republica Moldova, ca vecini ai Ucrainei, trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a face faţă cât mai eficient acestor efecte. De aceea, am venit astăzi la Chişinău, împreună cu premierul Nicolae Ciucă, cu un mesaj puternic: România este alături de Republica Moldova şi de toţi cetăţenii săi, aşa cum a fost mereu! Pe noi puteţi să contaţi! Şi pe lângă România, alături de dumneavoastră se află, solidar, toate statele comunităţii noastre europene şi euroatlantice. În aceste momente complicate, vreau întâi de toate să-mi exprim aprecierea pentru efortul impresionant al doamnei Preşedinte Maia Sandu, al Guvernului, al tuturor autorităţilor Republicii Moldova, precum şi pentru mobilizarea exemplară a societăţii civile şi a cetăţenilor în primirea şi îngrijirea persoanelor care caută refugiu din calea ororilor războiului din Ucraina. Am convingerea că acest efort al Republicii Moldova va rămâne pentru mult timp imprimat în amintirea colectivă, ca gest de profundă generozitate şi umanitate, caracteristici reprezentative pentru cetăţenii Republicii Moldova.”, a declarat Klaus Iohannis
„Chiar astăzi un convoi umanitar cu un total de 55 de tone de produse alimentare şi alte produse destinate refugiaţilor ucraineni din Republica Moldova a sosit aici, la Chişinău, printr-un transport asigurat de Inspectoratul General român pentru Situaţii de Urgenţă. De asemenea, România a luat măsuri, prin organizarea unor coridoare verzi, pentru preluarea directă, pe cale rutieră şi feroviară, de refugiaţi ucraineni din Republica Moldova şi transportarea acestora în România, unde, evident, li se da asistenţa cuvenită şi necesară. Astfel, am realizat peste 73 de transporturi rutiere şi 11 feroviare în ultima săptămână. Dorim ca aceste demersuri să contribuie la reducerea presiunii asupra Republicii Moldova. În cadrul întâlnirii de astăzi am discutat idei concrete şi modalităţi suplimentare de aprofundare a coordonării deja foarte bune şi eficiente dintre autorităţile din România şi cele din Republica Moldova, pentru a veni în sprijinul celor care se îndreaptă către noi pentru a primi ajutor.”, a completat Iohannis.
Preşedintele României a precizat că sprijină Rep Moldova în dorinţa acesteia de a avea un parcurs pro-UE. „Vom continua demersurile constante, în toate formatele relevante la nivelul Uniunii, destinate mobilizării sprijinului instituţiilor europene şi al statelor membre pentru traseul european al Republicii Moldova. Noi ştim din propria noastră experienţă că drumul către integrarea europeană nu este deloc uşor. Dar fiecare drum, oricât de lung şi greu ar fi, începe cu un pas: de partea Republicii Moldova, acest pas a fost făcut prin semnarea şi înaintarea solicitării de aderare. Dar cred ca este important să subliniem că acest pas al Moldovei nu a fost făcut doar prin acea cerere, ci, mai ales, prin angajamentul solid, sincer al actualei conduceri a Republicii Moldova faţă de valorile europene, faţă de construirea unui stat de drept şi a unei societăţi democratice şi echitabile pentru toţi cetăţenii Republicii Moldova. Am convingerea că decizia semnării cererii de aderare va duce la continuarea accelerată a reformelor asumate de Chişinău. Integrarea europeană este singura cale în măsură să asigure democraţia, stabilitatea, prosperitatea, dezvoltarea economică şi socială ale Republicii Moldova şi acest lucru cred că între timp ne este foarte clar tuturor”, a conchis liderul de la Bucureşti.
Maia Sandu: Aproape 340.000 de persoane au trecut frontiera dintre Ucraina şi Rep. Moldova
La rândul său, preşedinta Republicii Moldova a subliniat: „Avem nevoie de sprijinul partenerilor şi prietenilor nostru pentru a le depăşi. Rep Moldova a condamnat ferm agresiunea rusă (...) Aproape 340.000 de persoane au trecut frontiera dintre Ucraina şi Rep Moldova. Aproape 100.000 de refugiaţi rămân în continuare în ţara noastră. Trebuie să-i ajutăm şi facem asta în continuare”, a precizat Maia Sandu, în declaraţia de presă comună.
„E un efort semnificativ pentru o ţară mică cu venituri modeste. Am solicitat statelor membre ale UE să realoce refugiaţii din Ucraina pe teritoriul lor, Apreciez reacţia autorităţilor române pentru deschiderea coridorului verde (...) Primul lot de ajutoare, 17 tone de produse alimentare, a ajuns pe 4 martie. Al doilea lot a fost primit astăzi ”, a completat Maia Sandu, care a mulţumit şi pentru tonele de motorină, benzină şi păcură.
„România a fost alături de noi în momentele de criză” a mai subliniat preşedinta Republicii Moldova.