Iohannis: Capacitatea Portului Constanţa trebuie îmbunătăţită sau cel puţin adaptată

0
Publicat:

Capacitatea Portului Constanţa trebuie îmbunătăţită sau cel puţin adaptată condiţiilor actuale, a declarat Klaus Iohannis, care şi-a exprimat speranţa menţinerii înţelegerii privind tranzitul cerealelor din Ucraina pe Marea Neagră.

Klaus Iohannis vrea îmbunătățirea situației Portului Constanța FOTO Presidency
Klaus Iohannis vrea îmbunătățirea situației Portului Constanța FOTO Presidency

Lucrurile ţin de capacitatea logistică şi ea este oarecum limitată, drumurile sunt cele pe care le ştim, căile ferate sunt cele pe care le ştim şi aici deja Guvernul a făcut o investiţie importantă pentru a permite aducerea vagoanelor de tren pe linie lată, cum este în Ucraina, la noi în port. Este clar că trebuie îmbunătăţită sau cel puţin adaptată condiţiilor actuale capacitatea Portului Constanţa, care este cel mai mare port pentru exportul grânelor din Ucraina, dar aceste lucruri nu se schimbă de pe o lună pe alta. Ceea ce am făcut noi până acum a fost să facilităm cât de mult se poate pe infrastructura existentă, de aceea am salutat şi acea înţelegere facilitată de secretarul general al ONU pentru a permite exportul de grâne pe Marea Neagră direct din Ucraina”, a precizat președintele României.

Lucrurile trebuie să fie diversificate, noi lucrăm în continuare la îmbunătăţirea infrastructurii logistice în România, sper să se menţină înţelegerea pe tranzitul pe Marea Neagră (...). Ucraina este un furnizor de prim rang pentru alimentaţie pe plan global", a spus şeful statului.

Preşedintele Klaus Iohannis conduce delegaţia României care participă, marţi şi miercuri, la New York, la segmentul la nivel înalt al celei de-a 77-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite. Vizita şefului statului în Statele Unite ale Americii va include şi o deplasare la San Francisco (California), joi şi vineri.  

Obiective anunțate la ONU

Klaus Iohannis a declarat, marți, că România și-a depus candidatura pentru un loc în Consiliul Drepturilor Omului, din cadrul ONU, pentru mandatul 2023-2025. Țara noastră a mai avut două mandate în trecut.

„Recunoaştem rolul esenţial jucat de actorii din societatea civilă şi de apărătorii drepturilor omului în promovarea şi protejarea drepturilor omului. Asigurarea funcţionării adecvate a instituţiilor democratice, susţinerea respectării statului de drept şi garantarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale rămân esenţiale. În baza acestor convingeri ferme, România şi-a depus candidatura pentru un loc în Consiliul Drepturilor Omului, pentru mandatul 2023-2025", a mai punctat preşedintele Iohannis în intervenţia naţională la Adunarea Generală a ONU.

Președintele României a subliniat și că trebuie să fie restabilită încrederea publicului în eficiența multilateralismului. „Doar împreună vom reuşi să identificăm şi să implementăm soluţii sustenabile pentru a asigura pacea globală, prosperitatea, respectarea drepturilor omului şi realizarea unui mediu înconjurător sănătos pentru generaţiile următoare!", a adăugat Iohannis.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite