Hărţuirea psihologică, termen nou în Legea egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi. Care sunt situaţiile în care poţi fi acuzat de hărţuire

Modificările aduse noii legi a Egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi introduc, printre altele, termenul de „hărţuire psihologică“. Definiţia acestui termen şi transpunerea sa în legislaţie lasă loc la interpretări care pot reprezenta adevărate probleme în ceea ce priveşte limita discuţiilor între două persoane.

Parlamentul a adoptat, săptămâna trecută, un proiect de modificare a legii egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi. Proiectul, iniţiat de PSD, a fost adoptat cu o majoritate covârşitoare. Dintre cei 286 de parlamentari prezenţi,  282 au votat pentru, trei s-au abţinut, iar unul singur nu a votat. Una dintre marile noutăţi ale actului normativ este introducerea termenului de „hărţuire psihologică“, definit în lege în felul următor: „Orice comportament necorespunzător care are loc într-o perioadă, este repetitiv sau sistematic şi implică un comportament fizic, limbaj oral sau scris, gesturi sau alte acte intenţionate şi care ar putea afecta personalitatea, demnitatea sau integritatea fizică sau psihologică a unei persoane“.  

Termenul nou introdus de lege poate pune probleme din punct de vedere al limitei discuţiilor între două persoane, putându-se ajunge relativ uşor la situaţia unei hărţuiri psihologice. „Ca psiholog nu sunt de acord cu definiţia hărţuirii psihologice aşa cum apare în textul Legii din 202/2002. În termeni occidentali, hărţuirea psihologică se referă la comportament ostil, ameninţări verbale, gesturi agresive sau acţiuni de intimidare. De obicei se referă la situaţiile locului de muncă. Şi se deosebeşte de hărţuirea sexuală care sunt acţiuni cu conţinut explicit sexual şi care îî oferă victimei un sentiment de ruşine, frică şi neputinţă cauzând în timp suferinţă emoţională sau chiar depresie“, a explicat psihologul Mihai Copăceanu, blogger „Adevărul“.

Tot Copăceanu punctează faptul că termenul poate fi considerat „unul lax deoarece nu ar poate cuprinde toate tipurile de hărţuire psihologică. Tot legea ar trebui să precizeze, pentru înţelegere câteva subcategorii“.

De la complimente la hărţuire şi afectarea demnităţii

Dincolo de situaţiile condamnabile, apariţia acestei noi definiţii, ar putea apărea şi situaţii anapoda. Spre exemplu, dacă insişti în complimente curate, fără intenţii ascunse, la adresa unei femei, te-ai putea trezi cu o plângere pentru hărţuite. „Dacă un compliment, este repetativ şi se încadrează în caracteristicile definiţie se poate considera ca fiind hărţuire psihologică“, a explicat, vag, deputatul PSD Ana Birchall (blogger Adevărul), principalul iniţiator al proiectului de lege.

Ce se întâmplă însă când, de exemplu, o persoană de sex masculin îi face un compliment uneia dintre colegele de la locul de muncă. Colega nu-l agreează şi i se pare deplasat complimentul. Poate să-l acuze de „hărţuire psihologică“? „Situaţiile de acest gen sunt foarte delicate şi cer a fi tratate cu responsabilitate. O persoană care se simte hărţuită, hărţuită sexual sau hărţuită psihologic, are dreptul să depună o plângere, iar instituţiile abilitate au obligaţia să facă cercetări“, explică tot Ana Birchall o asemenea situaţie.

Aceast tip de situaţie este explicat şi de psihologul Mihai Copăceanu. „Complimentul este cu totul diferit (n.r.-de o posibilă hărţuire) deoarece este un semn de respect şi preţuire dacă ne referim la o persoană de sex opus. Iar reacţia nu poate fi decât pozitivă. Ori, în cazul, hărţuirii reacţia este de frică sau dispreţ. De asemenea un compliment poate reprezenta o simplă expresie apreciativă pe când hărţuirea implică o repetiţie de gesturi şi acţiuni. Există o capcană atunci când un bărbat, hărţuind o femeie, se ascunde şi-şi găseşte un fals alibi sub forma unor « complimente »“, spune Copăceanu.

Potrivit legii, în cazul demarării unei acţiuni în instanţă, persoana acuzată de hărţuire sexuală sau psihologică este cea care trebuie să-şi demonstreze nevinovăţia, potrivit principiului „inversării sarcinii probei”, nu ca în alte cazuri în care partea care acuză are acest rol.

Au rebotezat o instituţie

O altă mare miză în ceea ce priveşte modificărilor apărute în legea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi este reînfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi (ANES). Necesitatea creării unei instituţii autonome a fost explicată astfel în expunerea de motive: „Practica europeană demonstrează că în statele unde funcţionează instituţii autonome şi independente în domeniul egalităţii de şanse şi bărbaţi, progresele sunt mai accentuate şi vizibile“. Practic, iniţiatorii nu au oferit niciun argument plauzibil pentru reînfiinţarea unei nou structuri bugetare.

ANES-ul fusese iniţial înfiinţată în 2002, iar funcţionarea sa a început trei ani mai târziu la 1 aprilie 2005. Ulterior, agenţia a fost „supusă, în mod sistematic, reorganizării, restructurării, reducerii de personal, la nivel naţional şi în profil teritorial. Finalmente, ANES a fost desfiinţată, atribuţiile şi funcţiile acesteia fiind preluate de  la data de 1 iulie 2010 de către Direcţia pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi din cadrul Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice“. Această decizia s-a luat în perioada guvernului Emil Boc, pe când România era lovită din plin de criza financiară. Din acest motiv, noua lege a fost susţinută mai ales de grupul parlamentar PSD.

În noua lege, ANES-ul reapare după ce Direcţia pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi din Ministerul Muncii devine Agenţie Naţională. Deputatul Ana Birchall a explicat pentru „Adevărul“ miza creeării noi structuri şi a explicat nu vor exista cheltuieli suplimentare. „Reprezentarea legală şi instituţională este identică (n.r. - cu a Departamentului pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi), autoritate subordonată Ministerului Muncii, condusă tot de un Secretar de Stat, ca până acum, suplimentarea atribuţiilor nu aduce costuri suplimentare. Singurul amănunt important se referă la faptul că Agenţia se va bucura de o autoritate mai mare, de o independenţă crescută şi va putea atrage, având personalitate juridică, fonduri europene“, a afirmat Birchall.

Bugetarea de gen, o realitate?

O altă noutate apărută în urma modificărilor este apariţia bugetării de gen. Un proiect îndrăzneţ dacă avem în vedere ceea ce urmăreşte acest demers.. „Presupune ca tot bugetul naţional să fie elaborat şi distribuit în funcţie de nevoile specifice ale femeilor şi bărbaţilor, către acele sectoare care au impact direct asupra acestor nevoi specifice“, a explicat deputatul Ana Birchall. Însă, tot aceasta, recunoaşte că „va fi nevoie de timp pentru implementarea unui asemenea instrument prin se urmăreşte şi reducerea diferenţelor salariale”, a conchis Ana Birchall. Alocarea de resurse financiare prin care să se respecte principiul egalităţii de şanse va mai dura ani buni, dat fiind că până acum, cu toate că au fost investite sume mari de bani pentru aceast tip de demers. (de exemplu pe programele POSDRU din exerciţiul bugetar 2007-2013).