Geoană: Voi garanta, ca preşedinte al ţării, independenţa totală a instituţiilor anticorupţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Senatorul PSD Mirea Geoană FOTO Marian Iliescu
Senatorul PSD Mirea Geoană FOTO Marian Iliescu

Senatorul PSD Mircea Geoană este de părere că DNA  a devenit o instituţie de temut în România, însă afirmă că va asigura independenţa totală a Justiţiei dacă va ajunge preşedinte la alegerile prezidenţiale din toamnă.

„A devenit o instituţie temută şi respectată în România. Parchetul General, în sens larg, să nu uităm şi de ei, pentru că sunt de multe ori în speţe mai complicate decât cei de la DNA, cu multe riscuri, inclusiv personale. Vreau să văd Parchetul adus la nivelul de salarizare pe care îl au cei de la DNA. Deci este multă treabă de făcut. Şi dânşii trebuie să facă ordine în propria ogradă - uitaţi câte cazuri de magistraţi corupţi avem“, a spus Geoană, la Adevărul Live.

Întrebat dacă DNA face jocuri politice, Geoană a explicat că, în calitate de preşedinte, va asigura independenţa acestor instituţii. „A existat o anumită percepţie, dar sunt convins că ceea ce şi Biden a spus la Bucureşti atât de puternic, este că instituţiile acestea au un rol important pentru construcţia României, trebuie să creeze anticorpi împotriva tentaţiei politicului de a-i influenţa şi sunt cel care va garanta, ca preşedinte al ţării, independenţă totală.  Aşa cum voi da poliţistului român, militarului demnitatea de a fi în serviciul statului român. Am ajuns să fie pe algoritm de partid dacă pui o femeie de serviciu la o şcoală dintr-o comună“, a mai spus Geaonă.

Şefa Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Laura Codruţa Kövesi, a declara recent că există o tentaţie a oamenilor politici de a modifica structura sau competenţele organizaţiei, din cauza investigaţiilor. Totodată, Codruţa Kovesi a precizat că baronii au impresia că nu pot fi prinşi, că sunt mai inventivi decât procurorii.

Laura Codruţa Kovesi a precizat de asemenea că primul an al mandatului de procuror şef al DNA a fost unul al provocărilor. „A fost un an al provocărilor. În primul rând din perspectiva legislativă. Au existat multe tentative de a modifica anumite competenţe pe care direcţia le are. La fel, un an al provocarilor a fost şi din perspectiva funcţiilor de conducere, pentru că uneori anumiţi procurori şi-au pierdut temporar funcţiile de conducere din cauza unor dosare investigate. Provocărilor vor continua, pentru că avem de implementat două noi coduri, cel penal şi de procedură penală”, a mai spus Laura Codruţa Kovesi.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite