Gabriel Liiceanu spune cu cine (nu) votează și de ce. „Poporul român doarme liniștit în cel mai cumplit vacarm”
0După celebrul „Apel către lichele” din 30 decembrie 1989, Gabriel Liiceanu revine, înaintea alegerilor prezidențiale din 2025 , cu un nou apel, la „poporul român, care doarme liniștit în cel mai cumplit vacarm”.
Într-un articol cu titlul „Eu cu cine (nu) votez?”, publicat de Contributors, Gabriel Liiceanu își exprimă speranța cu privire la poporul român că „poate va face efortul să se trezească”:
„Când, în urmă cu treizeci și cinci de ani, am scris un Apel către lichele, nu am avut în vedere licheaua ca figură eternă a umanității. Știam, desigur, că îndeobște este considerat lichea orice individ activ în producerea răului altuia de dragul binelui propriu. O lichea nu stă prea mult pe gânduri când e vorba de a-şi construi căpătuiala pe nenorocirea seamănului său. Licheaua este infractorul lumii morale. Dând ici şi colo lovitura în vieţile noastre, ea colorează peisajul cu pitorescul ticăloşiilor sale”, își începe filosoful articolul.
„Licheaua a creat istorie”
Gabriel Liiceanu precizează că „Licheaua mea“ din Apel, spre deosebire de licheaua eternă, „reprezenta o epocă şi, confiscând puterea, ea ieșea din cotidian şi accidental și se organiza ca urgie planetară. Pentru că răul făcut semenilor de dragul binelui propriu se instituia ca politică de stat, lichelismul devenea regulă a lumii şi sistem. Începând din acel moment licheaua a creat istorie”
Lucrul acesta s-a petrecut în comunism, a explicat Gabriel Liiceanu.
„Spre deosebire de celelalte epoci ale istoriei, comunismul absoarbe toate lichelele existente difuz şi cotidian, le stârnește pe cele care nu existaseră decât latent şi, alegându-le pe toate după vocația lor de lichele, le organizează şi le aşază pe scena istoriei ca «putere conducătoare în stat»“.
Licheaua care evoluează în postcomunism
Scriitorul mai spune că licheaua care evoluează în postcomunism după ce a făcut cu putință comunismul „a păstrat, în mod firesc, o mulțime din trăsăturile prototipului comunist. Tehnica de perpetuare a structurii și de încatenare a liderilor a fost preluată de FSN și PSD de la PCR”.
„PSD este o mafie camuflată în partid”
Despre cel mai mare partid din România, PSD, care a „trecut prin metamorfoze onomastice și prin vreo șapte președinți” Gabriel Liiceanu spune că „nu și-a schimbat nici o clipă esența și tehnicile de conducere, jaf și îmbogățire. Le-a rafinat doar”:
„La mitingurile din Piața Victoriei, sloganul care s-a auzit cel mai des de-a lungul anilor a fost «PSD ciuma roșie». Sintagma «ciuma roșie» trimite la ideologia comunistă. Lucru, totuși, incorect. PSD nu este un partid comunist, nici un partid socialist și, cu atât mai puțin, un partid social-democrat. PSD este o mafie camuflată în partid a cărei singură «ideologie» este lăcomia, a cărei pragmatică e furtul și a cărei grijă, pentru dobândirea impunității, e acapararea justiției. În mod firesc, cel mai vizibil în toți acești treizeci și cinci de ani a fost puroiul la vârf, care se reface continuu grație microbilor născuți din aceeași plămadă a răului. Nu e întâmplător că Dragnea a apărut când puroiul s-a copt”.
După perioada „microbului Ponta“ a venit perioada „microbului Dragnea“
Filosoful mai notează că după perioada inaugurală a „microbului Ion Iliescu“, acuzat de „infracțiuni contra umanității“ (și oare nu el, sub demagogia lozincii „Nu ne vindem țara!“, a dat pe mâna securiștilor punctele-cheie ale economiei românești?), a venit perioada „microbului Năstase“, arhitectul rețelei de drenat bani a partidului. După perioada „microbului Năstase“ a venit perioada „microbului acoperit Ponta“, cel care mințea, vorba cuiva, și când îl întrebai cât e ceasul.
„N-am uitat nici azi frisoanele care ne-au zgâlțâit în 2014 la gândul că pe mâinile unui astfel de impostor zglobiu ar fi ajuns președinția țării. După perioada „microbului Ponta“ a venit, nu întâmplător, perioada „microbului Dragnea“, care a pus la cale și a realizat distrugerea regulilor, legilor și justiției spunând că ameliorează regulile, legile și justiția. Sub Dragnea, furtul a luat în PSD o amploare fără precedent și a devenit parte componentă a guvernării, când nici o investiție publică nu a rămas nedeturnată sau nedijmuită”, scrie Gabriel Liiceanu.
Ce spune Gabriel Liiceanu despre Uniunea Social-Liberală (USL)
Celebrul filosof vorbește și despre „genocidul spiritual pe care-l trăim de la apariția Uniunii Social-Liberale (USL) încoace”:
„Doamne!, oare chiar am uitat că artizanii ei, în 2011, au fost Victor Ponta și Crin Antonescu, care au bătut palma cu proprietarul Antenei 3? – poate stârpi un popor fără să-l extermine fizic printr-o acțiune concertată, ci doar activând mecanismele lentei lui degradări”.
Gabriel Liiceanu mai notează că în „stadiul Dragnea“ al genocidului spiritual, taylorismul a devenit managementul științific al contraselecției, care a dus la standardizarea celor mai bune practici mafiote.
„Calitățile“ care-i fac pe candidații la „prezidențiale“ să nu poată fi votați:
Gabriel Liiceanu arată care crede că sunt „calitățile“ care-i fac pe candidații la „prezidențiale“ să nu poată fi votați:
1. Să fie personaje obscure, fără nici o calificare, de care n-a auzit nimeni, selectate de cât mai jos și ridicate apoi, într-un timp scurt, la funcții administrative și politice de vârf, care să le asigure câștiguri ieșite din comun și averi considerabile. Acestea sunt premisele fidelizării complete.
2. Să fie dispuși să facă orice pentru a nu se mai întoarce în locul din care au plecat.
3. Să creeze și să mențină prin activitatea lor un mediu social în care urmează să se recunoască în permanență, până la punctul în care vor ajunge să creadă că mediocritatea, incompetența și ticăloșia lor reprezintă regula firească a lumii.
4. Și totuși să râvnească – pentru a se putea vindeca, fie și doar formal, de complexe – la diplome, doctorate, titluri de orice fel, obținute prin circuite frauduloase create anume pentru ei.
5. Să urască neabătut cultivarea minții, vorbirea aleasă și orice virtute intelectuală.
6. Să obțină nenumărate funcții și posturi pentru care nu au nici pregătire și nici timpul necesar pentru a le acoperi.
7. Să nu vrea să facă nimic pentru ceilalți, ci totul pentru „ei și-ai lor“.
8. Să fie lipsiți de scrupule. Să nu aibă zvâcniri de conștiință, remușcări sau rușine. Să aibă capacitatea infinită de a minți public.
9. Să fie dedulciți la furt, averi, bunuri. Să fie locuiți de fiara lăcomiei care se trezește în ei ori de câte ori vin în contact cu locurile unde apar bani publici.
10. Să intre rapid în logica lui „așa se face“, în logica lui „se minte“, „se fură“, „se-nșală“ ca reguli fundamentale ale vieții.
11. Să ajungă să fie convinși că toate comoditățile vieții obținute pe căi murdare li se cuvin. Să devină bădărani, obraznici, disprețuitori.
12. Să nu realizeze niciodată cât rău au făcut pe lume. Să se considere, în fața oricărei judecăți, nevinovați. Și să susțină mereu că sunt patrioți.
Dacă nu votăm, ne vom considera, din nou, români urgisiți de soartă
Scriitorul a explicat ce trebuie să facem azi, „înțelegând că de noi, de ieșirea noastră la vot și de discernământul nostru depinde totul?
„Ce putem face ca, după un eventual absenteism și după un vot păgubos, să nu ajungem iar, stânși în grupuri și grupulețe, să ne văicărim de ce «ni s-a-ntâmplat»? Să clamăm iar că suntem românii urgisiți de soartă, care, când se întâlnesc, nu le rămâne altceva de făcut decât să cadă unii în brațe altora, plângându-și de milă și dând vina pe „vitregia istoriei“, răspunde Gabriel Liiceanu.
Despre Bolojan: „Suntem prea săraci pentru a ne permite luxul să pierdem un om de acest format”
Ce-ar fi să-i obligăm pe politicieni, în preajma acestor alegeri, să ne audă, spune Liiceanu.
„Să audă strigătul «e de-ajuns!» și «ne-am săturat de voi!». De «voi» însemnând: de «voi» în varianta cea mai degradată a omului politic. De «voi» însemnând, de pildă, de conservele politice Ponta și Antonescu, care apar din nou, sprințari și impudici, la tribune, după ce în urmă cu vreo 15 ani ne-au dat pradă monstruoasei coaliții a USL-ului”.
Gabriile Liiceanu consideră că apariția neașteptată pe scena politică a unui personaj „cu alură certă de trufanda politică, asemeni lui Ilie Bolojan, nu e întâmplătoare”.
„Suntem prea săraci pentru a ne permite luxul să pierdem un om de acest format politic. Pentru simplul motiv că de la cineva de ținuta lui putem aștepta, cu îndreptățire, un nou început. Niciodată în acești 35 de ani România nu a avut o figură politică cu un capital de credibilitate care să nu se năruie după câteva luni”.
Ce spune Gabriel Liiceanu depre George Simion
Scriitorula continuat explicând ce nu-l recomandă pe George Simion pentru fotoliul de la Cotroceni:
„Dacă pe Crin Antonescu și Victor Ponta tocmai ceea ce au făcut până acum împotriva României știu că nu-i recomandă pentru candidatura la funcția de președinte, pe George Simion nu știu ce anume l-ar recomanda. Căci, în afară de agitarea galeriilor de fotbal și de îmbrăcarea unor grupuri de românași în ie și ițari, nu știu să spun ce a făcut pentru iubita Românie. Și totuși știu, și în cazul lui, ce anume nu l-ar recomanda în ruptul capului: un om care, adresându-se mulțimii, îndeamnă la jupuirea de vii a membrilor BEC (o «metaforă», desigur) practică de facto incitarea la crimă. Ca să nu mai vorbim de procesul intentat de el în Republica Moldova – și pierdut în prima instanță – împotriva lui Anatol Șalaru, fostului ministru al Apărării din țara vecină, care l-a acuzat pe președintele AUR că a avut de-a face cu agenți ai serviciilor secrete de la Moscova”.
Celebrul scriitor și filosof Gabriel Liiceanu încheie articolul din Contributors parafrazându-l pe autorul cărții „Nu tot ei”:
„Deocamdată, poporul român doarme liniștit în cel mai cumplit vacarm. Poate va face efortul să se trezească. Tăcerea mormântală care urlă…”.
Se încarcă comentariile...
