Dosarul DNA al senatorului Eugen Pîrvulescu, în studiu la Comisia juridică
0Senatorul Eugen Pîrvulescu - în cazul căruia ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a solicitat, marţi, Senatului, încuviinţarea percheziţiei informatice - îşi poate studia până luni, la Comisia juridică, dosarul întocmit de DNA.
Documentația poate fi studiată și de membrii comisiei, care îl vor audia, luni, pe senatorul Pîrvulescu şi vor da un raport privind solicitarea ministrului Justiţiei, potrivit Agerpres.
Votul în plenul Senatului privind ridicarea imunităţii parlamentare a lui Eugen Pîrvulescu se va da luni, 21 octombrie, în baza raportului dat de Comisia juridică, potrivit deciziei de miercuri a Biroului permanent.
Senatorul Eugen Pîrvulescu a fost pus, sub urmărire penală vinerea trecută şi urmează să fie cercetat sub control judiciar, într-un dosar în care este acuzat de instigare la cumpărare de influenţă.
Instigare la infracţiunea de cumpărare de influenţă
Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar, începând cu ziua de vineri, faţă de Eugen Pîrvulescu, la data faptei şi în prezent senator în Parlamentul României, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la infracţiunea de cumpărare de influenţă, Marian-Cătălin Burcescu, la data faptei director general la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM), pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la cumpărare de influenţă şi faţă de alte două persoane, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, respectiv complicitate la trafic de influenţă.
Sumele pretinse pentru urgentarea efectuării verificărilor de securitate
În cursul anului 2022, persoana acuzată de trafic de influenţă, la instigarea lui Eugen Pîrvulescu şi beneficiind de ajutorul celeilalte persoane inculpate şi Marian-Cătălin Burcescu, ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză) suma de 60.000 de euro din care martorul ar fi remis persoanei acuzată de trafic de influenţă suma de 150.000 lei (echivalentul a 30.000 euro), acesta din urmă lăsând să se creadă că are influenţă asupra unei alte persoane care deţinea o funcţie importantă în cadrul instituţiei desemnate de securitate, afirmând că o va determina să urgenteze efectuarea verificărilor de securitate necesare în cadrul procedurii de eliberare a avizului de securitate ORNISS în beneficiul martorului respectiv, notează în ordonanță procurorii anticorupţie.
Pe durata controlului judiciar, cei patru trebuie să respecte o serie de obligaţii, între care să se prezinte ori de câte ori sunt chemaţi la organul de urmărire penală, să nu părăsească teritoriul României şi să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar, menţionează DNA.