Doi deputați ex-AUR cer interzicerea „propagandei gay” în rândul minorilor. Ce prevede proiectul care solicită și pedepse cu închisoarea

0
Publicat:

Evdochia Aelenei și Dănuț Aelenei vor să intre sub incidența legislației care combatete pornografia desenele, scrierile și alte forme de exprimare care promovează homosexualitatea sau identitatea de gen în rândul persoanelor minore.

Evdochia și Dănuț Aelenei Foto Inquam Photos (Colaj Adevărul)
Evdochia și Dănuț Aelenei Foto Inquam Photos (Colaj Adevărul)

Propunerea legislativă completează și modifică Legea nr.196/2003 privind prevenirea și combarea pornografiei, și prevede „interzicerea punerii la dispoziția persoanelor cu vârsta sub 18 ani, a oricărei forme de reclamă, a oricărui tip de conținut media sau a oricăro alte forme de expunere, care prezintă sexualitatea ca pe un scop în sine, care promovează sau susține o abatere de la identitatea de gen corespunzătoare sexului biologic, schimbarea sexului, homosexualitatea, fluiditatea de gen sau orice altă formă de promovare a vreunei perversități polimorfe și deviație de la normal”, potrivit expunerii de motive.

În plus, prezentul text legislativ are în vedere preîntâmpinarea accesului în sistemul de învățământ preuniversitar a adăugirilor cu conținut sexual al unor organizații având o autencitate profesională îndoielnică, de multe ori înființate pentru repreznetarea și promovarea unor minorități sexuale. Cu ocazia acestor programe, reprezentanții unor organizații, sub egida derulării unor activități de educare în domeniul luptei împotriva discriminării, în cadrul unor așa zise activități de sensibilizare, influențează, influențează dezvoltarea sexuală a minorilor, ceea ce poate provoca prejudicii grave în procesul de dezvoltare fizică spirituală și morală a acestora”, mai arată expunerea de motive.

Comitetul de inițiativă legislativă cetățenească „Copilărie fără Pornografie”, care a adunat semnăturile de susținere a prezentei propuneri legislative, a fost consituit legal la data de 30 septembrie 2021 (...) Statul are obligația constituționala de a elabora norme care stau la baza unei legislații și a unui sistem instituțional care garantează protecția necesară dezvoltării fizice, sufletești și morale a minorilor, precum și păstrarea identității sexuale corespiunzătoare sexului biologic. Conform Constituției României, Art. 49, alin. 3, este interzisă exploarea minorilor, folosirea lor în activități care le-a dăuna sănătății, moralității sau care le-ar pune în primejdie viața ori dezvoltarea normală”, prevede expunerea de motive.

Listă lungă de activități interzise

Practic, ar urma să se aplice prevederilor privind combaterea pornografiei inclusiv următoarelor: „materiale cu caracter explicit, gravuri, fotografii, desene, scrieri, imprimate, embleme, publicații, filme, înregistrări video și audio, spoturi publicitare, programe și aplicații informatice, piese muzicale, precum și orice alte forme de exprimare care promovează homosexualitatea în rândul persoanelor minore sau care îngrădesc dreptul minorilor la identitatea de gen corespunzătoare sexului biologic”.

E pedepsită organizarea de conferințe sau seminarii la care asistă minori și sunt promovate „abaterea de la identitatea de gen corespunzătoare sexului biologic” sau a homosexualității, cu închisoare între 2 și 7 ani și interzicerea unor drepturi.

UDMR, cu viziuni similare

Mai mulţi parlamentari ai UDMR au iniţiat la începutul anului trecut un proiect de lege menit să „protejeze” copiii de conţinuturile care promovează identitatea de gen, schimbarea de sex sau homosexualitatea. Propunerea e asemănătoare cu cea a guvernării Orban din Ungaria, care vizează interzicerea propagandei LGBT, ceea ce a adus reacţii virulente ale Comisiei Europene, care ameninţă cu declanşarea unor proceduri de infringement împotriva Budapestei.

Iniţiativa a şapte deputaţi UDMR, depusă în ultima zi de activitate parlamentară din 2021 (23 decembrie), se opune „difuzării prin orice mijloace de conţinuturi privind devierea de la sexul stabilit la naştere sau popularizarea schimbării de sex sau a homosexualităţii”. „În societăţile ţărilor din vestul Europei asistăm în zilele noastre la un asalt al unor ideologii, precum teoria genului, ce pun în pericol valorile tradiţionale, bazate pe creştinism şi însuşi nucleul de bază al societăţii, familia creştină”, se arată în expunerea de motive a proiectului legislativ.

Iniţiatorii susţin că, în contextul accesului lărgit la informaţii, facilitat de internet, copiii sunt „categoria cea mai vulnerabilă la influenţele acestor noi ideologii”, vulnerabilitate care poate fi diminuată „prin definirea cât mai exactă a identităţii copiilor la naştere şi asigurarea păstrării acestei identităţi până la împlinirea vârstei de 18 ani”.

Astfel, deputaţii UDMR propun, ca o noutate pentru legea în vigoare, stabilirea exactă a sexului unui copil la naştere, de către medici, şi păstrarea acestei identităţi prin „protejarea copilului de influenţele propagandelor nefaste”. Totodată, proiectul prevede şi realizarea educaţiei sexuale exclusiv de către părinţi, dacă este făcută acasă, ori numai cu acordul acestora, în instituţiile de învăţământ. 

Inițiativa se inspira din practica Puterii de la Budapesta. Proiectul iniţiat de partidul premierului Viktor Orban interzice prezentarea de conţinuturi pornografice sau orice alt conţinut care încurajează schimbările de sex ori homosexualitatea tinerilor sub 18 ani. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite