Cum vrea ministrul Barbu să salveze patrimoniul de la Roşia Montană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Institutul Naţional al Patrimoniului (INP) a publicat, luni, Protocolul de cooperare semnat pe 15 iulie 2011 între fosta conducere şi RMGC, document despre a cărui existenţă nu s-a pomenit nimic la audierile Comisiei speciale privind proiectul Roşia Montană, deşi printre cei chestionaţi s-a numărat şi ministrul Culturii, Daniel Barbu.

Protocolul, despre care actualul director al Institutului, Alexandru Muraru, admite că este ilegal, angaja RMGC să vireze 70 de milioane de dolari Ministerului Culturii pentru protejarea patrimoniului de la Roşia Montană, numai în cazul în care compania obţinea avizele necesare demarării proiectului minier.

 Potrivit proiectului tehnic al exploatării, RMGC trebuia să achite 25 de milioane de dolari necesari protejării patrimoniului, în timp ce diferenţa de 43,2 milioane de dolari despre care se vorbeşte în acordul INP cu RMGC a fost trecută sub tăcere.

Audierile în Comisia Roşia Montană: Nicio vorbă despre acordul ilegal

În luna septembrie, Ministerul Culturii a făcut o serie de precizări “cu privire la situaţia patrimoniului cultural din Roşia Montană”.

“Ministerul Culturii nu a semnat vreodată un acord cu compania, aşa cum se sugerează în unele luări de poziţie”, a dat asigurări Daniel Barbu.

”Într-adevăr, patrimoniul de la Roşia Montană trebuie salvat!”, se admitea în comunicat, adăugându-se faptul că “Ministerul Culturii înţelege să o facă cu responsabilitate politică, prin recursul la competenţă profesională şi prin identificarea de surse viabile şi stabile de finanţare”.

Audiat de Comisia specială privind proiectul Roşia Montană, Daniel Barbu a vorbit despre un alt Acord, cel exclus ulterior din proiectul de lege, semnat cu reprezentanţii RMGC, dar nu şi despre cel semnat de INP.

“Compania se angajează să investească (...) 100 de milioane de dolari, din care 30 de milioane de dolari în proiecte arheologice sau patrimoniale ce vor fi convenit împreună cu ministerul în alte părţi decât Roşia Montană şi 70 de milioane de dolari in situ, la Roşia Montană”, se arăta în document.

Pe de altă parte, Barbu a recunoscut că nicio autoritate a statului român nu a putut, între timp, să confirme sumele vehiculate.

La remarca deputatului PNL Gigel Ştirbu, care a subliniat că RMGC “a investit aceşti bani pentru că era o condiţie legală în vederea obţinerii acordului”, nu pentru că “iubeşte istoria României”, ministrul Culturii a replicat:

“Singura obligaţie asumată, ca şi în cazul altor ministere de linie, de către acord, este cea a termenelor”. In ce priveşte eventualele garanţii financiare pe care RMGC s-ar fi angajat să le facă în domeniul Culturii, Barbu a fost categoric : “Nu există garanţii pentru investiţiile în patrimoniu, aşa cum sunt garanţiile de mediu”.

„Există un program de conservare, restaurare şi valorificare. Dacă el nu e respectat potrivit acordului – vorbesc în teorie acum – ministerul poate constata nerespectarea acordului şi solicita rezilierea licenţei. Cu alte cuvinte, dacă ei n-o fac, nu există, nu ne pun bani într-un cont s-o facem noi”, explica Barbu.

“Mă tem – şi o spun fără niciun pic de ironie – că, dacă se vor sista lucrările acolo, nu mă interesează compania în mod particular, spun pur şi simplu ca politică publică din punct de vedere al patrimoniului, dacă se vor sista lucrările la patrimoniu, nu aş vrea să văd cetăţeni în stradă spunând: « Salvaţi patrimoniul de la Roşia Montană»”, a mai spus ministrul Culturii.

Ce spune acordul

Potrivit acordului semnat în iulie 2011, când ministru al Culturii era Kelemen Hunor, RMGC ar fi plătit cel puţin 10 milioane de dolari, în două tranşe, după cum se înţelege din următoarele prevederi: “a) Prima Tranşă în valoare de 7 milioane USD va fi plătită în termen de 5 zile de la data semnării Contractului Subsecvent; b) A Doua Tranşă, în valoare de 3 milioane de USD, va fi plătită până la data de 10 decembrie 2011 sau, mai devreme, cu acordul ambelor Părţi”.

Plata sumei de 60 de milioane de dolari a fost, însă, condiţionată de începerea exploatării de către RMGC.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite