Cozmin Guşă, critici la adresa Guvernului: Nu poţi să faci politica externă a României cu Meleşcanu şi cu Birchall

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consultantul politic Cozmin Guşă a făcut, sâmbătă, o analiză asupra situaţiei în care se află România, explicând faptul că politicienii din ţara noastră îşi pierd vremea „cu nimicuri", în timp ce în jurul nostru se joacă mize importante.

„Ar fi greu să lămuresc telespectatorii despre ce vrea Trump, pentru că nici el nu ştie ce îşi doreşte. Fiind un prizonier al industriei de show business, el vrea să se mişte, ştie că mişcările sale sunt mediatizate, face multe lucruri, într-un fel amestecat, ciudat, nerespectând regulile de până acum şi vrea ca populaţia care l-a ales să spună: «Mă, ăsta e consecvent, se mişcă...uite, ştie ce face. O fi deştept»...Pentru că dacă de candidatul Trump în campanie se cam râdea, în batjocură, preşedintele Trump e cu valiza nucleară la purtător, este şeful suprem al celei mai importante şi influente ţări deocamdată şi al unui bloc militar, în calitatea SUA de lider de facto al NATO, şi gesturile sale capătă acum altă greutate“, a afirmat Cozmin Guşă, într-o intervenţie la Realitatea TV

Consultantul politic a vorbit şi despre raportarea ţării noastre la noile schimbăări. „Tendinţa în zona noastră nu e de a-l lăuda pe Trump. Nici de a-l lăuda pe Putin, ci de a negocia foarte bine resursele geopolitice şi geoeconomice pe care le avem, pentru a putea fi importanţi. Cei care vorbesc la telefon, când negociază, să poată spune: "Dar România şi potenţialul său la ce mi-ar folosi?" Pe de o parte, Trump ar spune: "La ce mi-ar folosi parteneriatul strategic cu România în negocierile cu Putin". Pe de altă parte, Putin ar spune, "Ce nevoie aş avea de România în aceste negocieri, dacă Trump îmi propune ceva". Ei nu pot să îşi dea singuri răspunsul la această întrebare, pentru că atunci diplomaţia noastră ar deveni inutilă, iar dacă şi-ar da singuri răspunsul ar fi unul care le-ar conveni doar lor, nu şi sistemului nostru“, a mai spus consultantul politic. 

Totodată, acesta a criticat şi o parte din echipa Guvernului Grindeanu, pe ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, şi ministrul Afacerilor Europene, Ana Birchall. „Noi nu suntem în stare. Cu un «moşneag» şi o «grizetă» care fac politica externă, şi nu vreau să se simtă jigniţi nici doamna Birchall şi nici domnul Meleşcanu, noi nu putem conta. Şi cu un domn Iohannis şi un domn Dragnea ocupaţi cu această luptă despre amnistie şi graţiere, toate oportunităţile posibile se vor scurge pe lângă noi", a explicat Guşă.

Convorbirile telefonice ale lui Trump cu liderii lumii

Analistul politic a explicat ce se află în spatele discuţiilor telefonice avute sâmbătă de Donald Trump cu principalii lideri politici ai lumii, încheiate cu o convorbire de 50 de minute cu Vladimir Putin. 

„Sutele de minute de astăzi pe care Trump le-a petrecut cu liderii mondiali ai Europei extinse, pentru că şi Putin se înglobează aici, acolo nu au fost schimburi de amabilităţi, sunt discuţii legate de lucruri concrete în plan militar, economic şi chiar şi civilizaţional. Şi pe aceste axe a intervenit şi viitorul UE şi viitorul NATO, unde a fost vizată şi România, în calitatea sa de dublă frontieră atât a NATO, cât şi a UE, pe care, eventual, Berlinul şi Parisul s-ar putea baza, pe care Putin o urmăreşte cu maximă atenţie şi îngrijorare din unghiul său. 

Ca să putem conta, ar trebui să dăm semne şi să spunem care ar fi pretenţiile noastre ca stat înglobator al axei Berlin-Paris, care se va defini mai bine după alegerea domnului Francois Fillon din această vară în alegerile din Franţa, pentru că eu cred că asta se va întâmpla“, a mai spus Guşă. 

Consultantul politic a explicat de ce, în viziunea sa, vizita lui Dragnea în SUA nu este „de blamat“, însă a precizat că preşedintele Camerei Deputaţilor ar fi trebuit să fie însoţit şi alţi reprezentanţi ai administraţiei româneşti. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite