Comisia de revizuire a Constituţiei îşi suspendă şedinţa din lipsă de cvorum: PNL şi PSD se acuză reciproc de boicot

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia de revizuire a Constituţiei nu a putut să lucreze, marţi, din lipsa cvorumului, reprezentanţii PNL şi PSD acuzându-se reciproc de boicot şi de faptul că nu îşi doresc cu adevărat revizuirea, iar senatorul Ioan Chelaru precizând că, dacă nu se ajunge la un acord politic, comisia nu mai poate lucra.

Deputaţii PNL Valeria Schelean şi Gabriel Andronache au declarat, după suspendarea şedinţei, că lipsa de cvorum s-a datorat absenţei reprezentanţilor PSD la lucrări.

"PNL a avut în sală cei 9 membri care sunt membri titulari în comisia de revizuire, însă se pare că PSD una vorbeşte şi alta face. Sper ca de data aceasta premierul Victor Ponta să fie corect informat cu privire la ce s-a întâmplat, astăzi, la şedinţă şi să nu mai acuze PNL-ul că boicotează, că sabotează lucrările comisiei sau că această comisie nu funcţionează din cauza reprezentanţilor PNL. Am sperat că PSD-ul va arăta că îşi doreşte într-adevăr revizuirea Constituţiei, aşa cum susţine pe toate posturile de televiziune, dar din păcate în Parlament face cu totul altceva", a declarat Schelean.

În replică, preşedintele comisiei de revizuire, senatorul PSD Ioan Chelaru, a arătat că, dacă de la PSD au lipsit trei parlamentari, de la PNL au lipsit doi reprezentanţi.

"Din păcate, astăzi, în prezenţa a 15 colegi nu am putut ţine şedinţa comisiei de revizuire. Avem şi prezenţa - la noi au lipsit trei oameni, la colegii liberali doi, situaţie care ne-a pus în imposibilitate să discutăm ordinea de zi. E adevărat însă că pe ordinea de zi aveam două puncte importante, propunerea colegilor liberali care ar dori să luăm totul de la zero şi care ar dori să începem discuţia de la principii şi teze, pe care aş fi vrut să o pun în discuţie şi să o aprobăm şi propunerea colegilor mei de la PSD, care doresc continuarea lucrărilor comisiei, sigur, pregătirea unui raport, analizarea amendamentelor care au fost respinse şi scoaterea unora de pe ordinea de zi", a afirmat Chelaru.

Potrivit lui Ion Chelaru, comisia parlamentară nu poate lucra decât într-un cvorum de două treimi şi cu votul a două treimi dintre membri (16 voturi), astfel că, "dacă liberalii nu vin", nu se poate vota.

"Noi suntem 10 la PSD, dumnealor sunt 9, deci vă daţi seama că, practic, dacă nu se ajunge la un acord politic, n-o să putem continua la infinit lucrările comisiei, numai de dragul de a ne afla în treabă. Solicit încă o dată conducerii PNL să reanalizeze poziţia şi sper să se răzgândească şi să vină la lucrări în spiritul a ceea ce ne-am dorit noi, finalizarea procesului de revizuire", a mai spus senatorul PSD.

Deputatul liberal Valeria Schelean a revenit şi cu un comunicat de presă, în care afimă că şedinţa de marţi a Comisiei pentru revizuirea Constituţiei nu a putut fi ţinută pentru că nu a existat cvorumul necesar desfăşurării lucrărilor, "în condiţiile în care parlamentarii PSD au absentat în masă".

"În acest context, doresc să-l somez, din nou, pe Victor Ponta, să renunţe la a acuza reprezentanţii PNL de blocarea sau sabotarea lucrărilor comisiei, în condiţiile în care astăzi s-a vazut clar cine vine la muncă şi cine, dimpotrivă, se sustrage de la îndeplinirea îndatoririlor funcţiei de demnitate publică pe care o exercită", a mai transmis aceasta prin comunicatul de presă.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite