Becali caută bani de campanie pentru AUR, după ce a împrumutat 500.000 de euro către PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce George Simion, liderul AUR, și Mihail Neamțu, unul dintre candidații formațiunii la europarlamentare, au fost văzuți la palatul lui Gigi Becali, patronul FCBS a afirmat că, printre altele, s-a discutat despre finanțarea campaniei electorale. În același context, omul de afaceri a recunoscut că a împrumutat şi PSD cu 500.000 de euro.

FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

„Să vedem dacă o să îi dau o mână de ajutor lui Neamțu, că el candidează la europarlamentare, dar nu mai este timp acum.(..) Dacă venea mai devreme, îl împrumutam, partidul, cu 500 de mii (n. red.: de euro), cum am împrumutat și PSD-ul. Acum împrumutam AUR-ul. Să vedem o formulă, să îl împrumut pe el, dacă e legal să îl împrumut pe Mihail Neamțu și el să își finanțeze campania”, a spus Gigi Becali.

George Simion a precizat însă că nu i-a cerut bani lui Becali.

"Erau niște sfinți părinți de la Mănăstirea Comanca i am făcut un pic de cateheză, am ciocnit un ou, am spus Hristos a înviat către toți creștinii ortodocși", a afirmat Simion.

Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al AUR, Dan Tănasă, a declarat, pentru „Adevărul”, că discuțiile despre împrumut au privit candidatul la europarlamentare. 

„Domnul George Simion s-a dus la o întâlnire privată cu calugarii de la Comanca. Discuția legată de finanțare e o chestiune privată dintre domnul Neamțu şi domnul Becali. Ne bucură susținerea oferită de domnul Becali pentru Mihail Neamțu", a explicat acesta.

Cu privire la împrumutul acordat de George Becali, Gabriela Firea, care este și fina patronului FCSB a declarat pentru Hotnews că este vorba despre o finanțare acordată PSD, cu respectarea legii. 

 „Nu m-a împrumutat pe mine, a împrumutat partidul, PSD național, prin notar public, în condițiile legii. (..) Banii sunt pentru campania generală, împrumutul era pentru europarlamentare, nu pentru locale. La locale oricum sumele sunt mult mai mici, decât la europarlamentare”, a explicat Gabriela Firea.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite