Noua amânare pe dezbaterea pensiilor speciale. Guvernul a mers în Parlament cu temele nefăcute. Moțiune contra lui Budăi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia de buget-finanțe a amânat dezbaterea pe fond și avizarea proiectului de lege pentru reforma pensiilor speciale cu două săptămâni. Deși mai multor ministere li s-au cerut date suplimentare, acestea nu le-au furnizat.

Ministrul Budi era așteptat la comisie și nu a venit FOTO Inquam Photos
Ministrul Budi era așteptat la comisie și nu a venit FOTO Inquam Photos

„Am solicitat puncte de vedere de la instituții. O parte au venit, o parte nu. Ne interesa impactul bugetar, fără a trece pe amendamente si pe fondul legii înainte. E o lege complexă și jalon în PNRR. Nu avem o poziție clară încă de la Ministerul Muncii pe clarificări. Avem o poziție de la Ministerul Finanțelor și MIPE”, a afirmat la începutul dezbaterilor Nicolae Neagu (PNL), președintele Comisiei de buget-finanțe.

De fapt, de la Ministerul Finanțelor nu avea încă un punct de vedere clar la cele solicitate. În primul rând, deși fuseseră invitați atât Adrian Câciu, ministrul Finanțelor, cât și Marius Budăi, ministrul Muncii, aceștia nu s-au prezentat ci au trimis câte un secretar de stat.

Ministerului Muncii îi fuseseră cerute date clare privind diminuările cuantumului pensiilor speciale pe sectoare, adică pe grupurile socio-profesionale la care face referire proiectul de lege. Secretarul de stat care a venit să reprezinte Ministerul Muncii nu a venit cu datele cerute. La rândul său, deși i s-a cerut un impact bugetar al implementării reformei, Daniela Pescaru (secretar de stat la Finanțe) a precizat că legea se aplică doar pentru viitor, ceea ce e foarte greu de estimat, nu se va face o recalculare a pensiilor, iar plecând de la o „estimare”, contribuția statului ar fi redusă cu 32%. Lipsa cifrelor a fost justificată de faptul că oricum impactul financiar va fi unul pozitiv, dar va fi în timp.

Miniștrii PSD, luați la rost în absență

Lipsa miniștrilor a fost taxată atât de opoziție, adică de reprezentanții USR, dar și de unii liberali, cel mai vocal fiind Alexandru Nazare, fost ministru al Finanțelor. 

Reprezentantul Ministerului Muncii a precizat că impactul bugetar va exista în urma primirii raportului final de la Banca Mondială, organismul care a asigurat consultanța. „Am înțeles că Banca Mondială ne va spune dacă sunt îndeplinite sau nu condițiile din PNRR”, a subliniat senatorul Eugen Dogariu. „Care mai e rolul Guvernului dacă Banca Mondială formulează o părere pentru Comisia Europeană?”, a întrebat, retoric, Nazare.

În urma blocării discuțiilor pentru că nu există cifre pe care să lucreze, președintele Comisiei de buget-finanțe a cerut o amânare cu încă două săptămâni, pentru a primi toate datele, iar senatorii au încuviințat. 

Moțiune contra lui Budăi

Opoziția, formată din USR și Forța Dreptei, a depus moțiune simplă contra ministrului Muncii, acuzându-l că „nu a fost în stare să scrie un proiect corect de eliminare a pensiilor speciale şi România riscă să piardă banii din PNRR fără această reformă”. Moțiunea va fi dezbătută pe 27 februarie, iar pe 28 februarie va fi dat și votul. 

Opoziția susține că România e în pericol să rateze cererile de plată ulteriore și să fie blocat tot PNRR-ul dacă Puterea nu vine cu o soluție să rezolve reforma pensiilor speciale în următoarele săptămâni. 

Reforma pensiilor speciale ar fi trebuit să fie gata până la 31 decembrie, iar în această perioadă să fie făcute clarificările. Mai mult, inclusiv perioada de dezbatere din Senat a fost prelungită de la 45 de zile la 60.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite