Ideea promoţiei Seminaked Party e simplă: primii clienţi care vin la magazin în lenjerie intimă se îmbracă pe gratis. Pare mană cerească pentru năvălitori în chiloţi: haine pe ales, primite gratis. Aşa că unii se aşează la rând de pe la 4 dimineaţa sau cu o seara dinainte. Ca la lapte, pe vremea comuniştilor. Fenomenologia rândului nu diferă mult între “atunci” şi “acum”.

Mană cerească” am spus? Vai...ce înşelare! E doar o ispită de marketing. În faţa ei, mulţi nu mai văd detaliile esenţiale.

1. Reclama gratis. Aparent, magazinul ar ieşi în pierdere. Să îmbraci câteva sute de oameni pe gratis, pare pagubă. Dar nu e aşa. Dincolo de faptul că se pot acoperi costurile prin adaosuri de preţ, cifrele de afaceri ale companiei arată că nu e nici o pagubă ci, dimpotrivă, investiţie în reclamă. Desigual (deţinut de Abasic SLU) are magazine în peste 100 de ţări, 3.800 de angajaţi, 330 de magazine proprii, 9.000 de magazine multibrand, 2.200 de concesiuni în mall-uri şi o cifră de afaceri de 701,4 milioane euro şi un profit de 77,15 milioane euro în 2012. Prin urmare, n-ar fi nici o pagubă. Însă prin “chiloţăreala” clienţilor, compania îşi asigură o reclamă gratis: se vorbeşte de eveniment în presă, pe stradă, pe reţelele de socializare etc. Insolitul atrage ca un magnet.

2. Senzualitatea. Cel mai puternic vector de marketing este senzualitatea, adeseori exprimată în forma sexualităţii şi erotismului. Întrebaţi-vă doar ce caută nişte fotomodele lângă maşinile de la un salon auto, de pildă. Angajatul promoteriţelor e ceva, dar şi mai şi e când dezbraci...clienţii, în beneficiul vânzărilor. Urmează apoi o reacţe în lanţ. Se vor găsi destui curioşi, potenţiali clienţi, veniţi să vadă “minunea“: clienţi în chiloţi. Aşa ceva e rar. Plus că, din câte am înţeles, vin destule tinere drăguţe, care “arată comercial”. Aşa că nu mai ai nevoie să angajezi promoteriţe, din moment ce le ai, pe gratis şi gata dezbrăcate, în uşa magazinului.

3. Compromisul interior. Toată ingineria de marketing descrisă mai sus n-ar avea succes dacă nu ar exista un aliat putrernic: predispoziţia omului la compromis. Îmbrăcarea “pe gratis” nu este chiar gratis. Trebuie să facă şi clientul ceva. Şi, ca orice afacere “respectabilă”, avantajul trebuie să fie al clientului doar în aparenţă. Numai din ce am văzut mai sus ne dăm seama că firma iese mai câştigată.

Contează însă care este compromisul pe care-l faci ca să te alegi cu ceva. În cazul de faţă, pentru nişte haine, clientului i se cere ceva aparent la modă: să fie nonconformist. Să încalce regulile sociale, cutumele, în privinţa rolului hainelor. Ar fi nepotrivit să vii în frac la plajă sau la ştrand, în şort la o întâlnire oficială şi în costum de scafandru la cinema. Căci hainele au şi o simbolistică a lor. Haina nu-l face pe om, dar spune cine este. Cum însă trăim epoca lipsei de identitate şi demnitate, lepădarea îmbrăcăminţii nu este decât o exprimare a acestora.

4. Lipsa de pudoare. Dezbrăcarea nonconformistă de haine se fundamentează aşadar pe ceva mult mai profund: dezbrăcarea de pudoare. Înfrângerea sentimentului de jenă, de ruşine, este adevărata dezbrăcare propusă aici. Lipsa de inhibiţii este însă şi elementul de bază pentru comerţul globalist-consumerist. De aceea se şi propovăduieşte masiv. Am mai spus-o şi altădată: consumerismul nu se face cu oameni echilibraţi, raţionali şi care nu au vicii. Dimpotrivă. Dezinhibarea, în special cea din zona intimităţii, este poarta prin care comerţul ne exploatează slăbiciunile fireşti, dar mai ales cele nefireşti. Dovezi găsim peste tot, dar mai cu seamă în zona celor dornici să-şi arate intimitatea în public. Nu sunt adeptul sobrietăţii exagerate până la rigiditate, dar nici nu pot aplauda invitaţia spre laxitate morală.

Unii ajung atât de lipsiţi de inhibiţii, încât ajung să meargă dezbrăcaţi total chiar şi la (ceea ce ei numesc) biserică, după cum am văzut prin presă.

Aşa că, oprindu-ne aici cu analiza Seminaked Party, constat doar că, din nefericire...poate fi şi mai rău de atât.