Ziua în care Gică Hagi şi-a văzut moartea cu ochii. Accident teribil în care a fost implicat „Regele“ fotbalului românesc
0
Gică Hagi a trecut printr-un moment de cumpănă, după un accident rutier suferit în timp ce mergea la Constanţa, pentru a-şi vedea părinţii.
Gheorghe Hagi a fost mereu legat de Constanţa, iar în perioada în care era jucător profita de orice zi liberă pentru a merge să-şi vadă părinţii. Aşa s-a întâmplat şi în februarie 1993, pe vremea când Gică juca la Brescia sub comanda lui Mircea Lucescu.
Hagi a luat avionul până la Bucureşti, după care a fost luat de un prieten cu maşina. Grigore Cartianu evocă în cartea Hagi episodul care ar fi putut avea consecinţe dramatice:
"Hagi zboară spre Bucureşti, iar marţi dimineaţa urcă în maşina lui Darius, un Mitsubishi, pentru a ajunge la Constanţa. N-avea de unde să ştie că se afla în faţa unei cumpene a vieţii....
Darius e la volan, Gică pe bancheta din spate. Bolidul goneşte cu 70 de kilometri la oră. În alte condiţii, Darius apăsa zdravăn pedala de acceleraţie, depăşea lejer suta, dar aşa, pe o şosea alunecoasă, o lasă mai moale. Darius e un şofer de nota 10, cunoaşte maşinile ca nimeni altul. Urziceni... Slobozia... Feteşti... podul de la Cernavodă... Medgidia... Castelu... Basarabi... Se apropie Constanţa.
Mai sunt vreo 6 kilometri. Gică abia aşteaptă să ajungă acasă, să-şi vadă părinţii. Indiferent că vine de la Bucureşti, de la Brescia sau de la Madrid, mereu e nerăbdător să intre pe poarta casei de pe strada Rândunelelor... Şoseaua despică în două satul Valu lui Traian. E un fel de poartă a Constanţei. Ai ajuns aici, mai e puţin şi se văd blocurile.
Se face o curbă uşoară, pe care Darius o ştie cu ochii închişi. A făcut drumul ăsta de sute de ori. Trage de volan, dar simte că roţile nu-l mai ascultă. Au prins o pojghiţă de gheaţă. Maşina pivotea¬ză nefiresc, trecând pe celălalt sens. Gică apucă să întrebe, îngrozit: „Ce faci?” Se ghemuieşte, instinctiv, cu mâinile încleştate pe scaun. Darius e transpirat tot. Trage de volan spre dreapta cât poate de tare, apasă frâ¬na... apoi nu mai ştie nimic... Gică simte că zboară prin aer... izbeşte uşa cu corpul... se loveşte cu capul de plafon... Doamne...
Apoi se face linişte. Totul a durat câteva secunde, dar lui Gică i s-a pă¬rut o veşnicie. Îşi trece mâna peste faţă, pentru a se convinge că trăieşte. Trăieşte! Aude vocea lui Darius: „Gică!” Nu are forţa să-i răspundă. Încă o dată: „Gică!” „Sunt aici”, îngaimă în cele din urmă. Întinde mâna, pentru a i-o întâlni pe cea a lui Darius. Cei doi încep să se limpezească: nu stau ei pe scaune, ci scaunele sunt deasupra lor. Înseamnă că s-au răsturnat... Maşina e cu roţile în sus. Uşile s-or deschide? Doamne... cam greu, dar se deschid! Gică se târăşte afară, Darius după el. Se ridică în picioare, iar picioarele îi ţin. Înseamnă că nu s-a rupt nimic. Doar câteva zgârieturi... La un pas de ei, maşina stă, hidos, cu roţile spre cer. O roată chiar se mai învârteşte, în gol...
Mai trece un timp până ce Gică se hotărăşte: el va merge la Constanţa, după ajutoare, iar Darius va rămâne acolo, lângă Mitsubishi. Cei doi ies la marginea şoselei. Se apropie o Dacie. Gică face cu mâna. Dacia opreşte. „Mă luaţi, vă rog, până la Constanţa?” „Poftiţi”, răspunde şoferul. Apasă acceleraţia, apoi îşi ia inima în dinţi: „Nu sunteţi fotbalistul Hagi?” „Ba da, eu sunt...”.
A doua zi, Gică era în avionul de Milano, pentru a prinde antrena¬mentul de după-amiază al Bresciei. Dar mintea îi era răvăşită de gândul că marţi, 16 februarie 1993, la 28 de ani şi 11 zile, şi-a văzut moartea cu ochii”.
Reacţia lui Cristian Tudor Popescu după victoriile fetelor noastre în turneul de la Madrid
Se încarcă comentariile...
