Un eşec colosal: Superliga europeană a murit, oficial! BBC a făcut anunţul

Un eşec colosal: Superliga europeană a murit, oficial! BBC a făcut anunţul

Andrea Agnelli

Preşedintele clubului Juventus, Andrea Agnelli, insista, inclusiv miercuri dimineaţă, că proiectul lansat duminică seară va continua. După câteva ore, s-a convins şi el că totul e pierdut.

Ştiri pe aceeaşi temă

Superliga europeană, lansată cu 12 echipe fondatoare, e deja istorie! În mod oficial, după cum a anunţat BBC.
 
„Moartea“ proiectului a fost constatată chiar de Andrea Agnelli, cel care, într-o primă fază, insista pentru continuarea lui, inclusiv după retragerile anunţate, în noaptea de marţi spre miercuri, despre care „Adevărul“ a scris aici.
 
„Ca să fiu sincer şi onest, nu, e clar că proiectul nu mai poate continua. Rămân convins de frumuseţea acestui proiect şi de valoarea lui pentru piramida fotbalului. Ar fi creat cea mai bună competiţie din lume. Dar nu, în mod evident, proiectul nu mai e de actualitate“, a declarat italianul de 45 de ani.
 
Preşedintele clubului Juventus, numit vicepreşedinte în cadrul Superligii, a fost desfiinţat de şeful UEFA pentru implicarea sa în acest proiect, fiind catalogat un „şarpe“, după cum „Adevărul“ a scris aici.

Cele 12 cluburi care au înfiinţat Superliga europeană
 
*Manchester United
 
*Manchester City
 
*Arsenal
 
*Chelsea
 
*Tottenham
 
*Liverpool
 
*Juventus
 
*AC Milan
 
*Inter Milano
 
*Real Madrid
 
*Barcelona
 
*Atletico Madrid

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările