Recompensă supremă pentru Bianca Andreescu. Tenisul e pe piedestal în Canada, pentru prima dată în 84 ani

Recompensă supremă pentru Bianca Andreescu. Tenisul e pe piedestal în Canada, pentru prima dată în 84 ani

Bianca Andreescu a fost desemnată sportiva anului 2019 în Canada.

Bianca Andreescu a fost desemnată sportiva anului în Canada, marcând astfel o nouă premieră: a devenit prima jucătoare de tenis care primeşte prestigiosul premiu Lou Marsh. Sportiva de origine română a fost recompensată după un sezon de vis, care i-a adus primul titlu de Mare Şlem al carierei, la US Open, dar şi debutul în Top 5 WTA.

Jurnaliştii canadieni au votat-o în unanimitate pe BIanca Andreescu. În peste opt decade, niciun jucător de tenis nu a câştigat acest premiu.

 
Bianca Andreescu a pierdut doar şapte partide în 2019, obţinând 48 de victorii. Ascensiunea ei a fost cu adevărat fulminantă: a început anul în afara Top 150 şi l-a terminat pe poziţia a cincea, cu trei trofee de calibru în cont şi peste şase milioane şi jumătate de dolari în cont, asta deşi, practic, reprezentanta Canadei a ratat complet sezonul de zgură, dar şi pe cel de iarbă.
 
Andreescu a adunat 31 de victorii în primele trei luni ale anului (contabilizând aici şi meciuri din calificări sau din serie WTA 125K). Bianca a câştigat primul titlu WTA al carierei la Indian Wells, după o finală memorabilă cu fostul lider mondial, Angelique Kerber şi patru victorii versus Top 20 începând din optimi. Efortul fizic şi-a pus însă amprenta, Bianca nemaireuşind să dispute decât un singur meci în următoarele patru luni, din cauza problemelor la umăr. În august, Andreescu a revenit în circuit cu o nouă victorie impresionantă, pe teren propriu, la Rogers Cup - turneu Premier 5 disputat la Toronto. Bianca şi-a desăvârşit capodopera cu o a doua victorie într-o lună într-o finală împotriva Serenei Wiliams, la US Open, aducând Canadei primul titlu într-un turneu de Mare Şlem, în proba de simplu.
 
Din păcate pentru fanii ei, Bianca Andreescu a încheiat anul 2019 cu o nouă accidentare, fiind nevoită să se retragă în meciul secund de la Turneul Campioanelor.
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: