Liverpool, indignată după finala Ligii Campionilor: Declaraţii dure la adresa francezilor

Liverpool, indignată după finala Ligii Campionilor: Declaraţii dure la adresa francezilor

Mohamed Salah a pierdut încă o finală de Liga Campionilor cu Liverpool, după cea din 2018

Preşedintele clubului, Tom Werner, i-a cerut ministrului francez al Sporturilor, Amelie Oudea-Castera, să prezinte scuze după acuzaţii la adresa suporterilor „cormoranilor“ din cauza incidentelor petrecute dinaintea finalei Ligii Campionilor.

Potrivit liverpoolecho.co.uk, Werner i-a reproşat ministrului că a făcut afirmaţii neverificate, înainte de o eventuală anchetă.

“Evenimentele din zona Stade de France, de sâmbătă noapte, au fost nu numai incredibil de periculoase pentru cei care au participat, dar a şi creat numeroase semne de întrebare cu privire la organizare. (...) Am primit numeroase email-uri de la suporteri ai Liverpool care erau speriaţi foarte tare şi erau hărţuiţi de poliţie, atacaţi cu gaze lacrimogene şi spray iritant. Mai mult, situaţia nu a fost mai bună la finalul serii, mulţi fani fiind jefuiţi şi atacaţi”, a notat oficialul.

El a precizat că suporteri au stat la cozi mai mult de două ore şi au fost trataţi “ca nişte vite”. 

“Toate vocile ar trebui să fie auzite şi ar trebui să fie luate în considerare în mod egal şi corect. Comentariile dumneavoastră au fost iresponsabile, neprofesioniste şi lipsite de respect faţă de mii de fani care au suferit fizic şi emoţional. Finala Ligii Campionilor ar trebui să fie unul dintre cele mai frumoase spectacole din lume, dar, în schimb, s-a transformat într-una dintre cele mai grave probleme de securitate. În numele fanilor care au trăit acest coşmar vă cer să prezentaţi scuze şi vreau o asigurare că autorităţile franceze şi UEFA permit desfăşurarea unei anchete independentă şi transparentă”, a adăugat Tom Werner printr-o scrisoare deschisă.

Amelie Oudea-Castera a declarat, luni, că "30.000-40.000 de persoane" fără bilet sau cu bilete false au încercat să intre fraudulos pe Stade de France la finala Ligii Campionilor, dintre Real Madrid şi Liverpool (1-0).

Ministrul a apărat măsurile autorităţilor luate în jurul Stade de France pentru finala Ligii Campionilor, în condiţiile în care incidentele au dus la amânarea startului meciului şi au înfuriat numeroşi fani şi observatori străini. În timpul incidentelor, suporteri ai echipei Liverpool, cu bilete valide, au fost ţinuţi mult timp la coadă sau agresaţi, în special cu gaze lacrimogene.

Chestionat pe acest subiect la RTL, ministrul a vorbit despre "un aflux de suporteri britanici ai clubului Liverpool, fără bilete sau cu bilete falsificate", estimat la circa "30.000-40.000 de persoane".

Oudéa-Castéra şi-a menţinut, astfel, poziţia apărată încă de sâmbătă seară de guvern, când a aruncat cea mai mare parte a responsabilităţii asupra suporterilor englezi.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările